Svadba

admin 14 minute ago Comedie Leave a comment

Svadba sau Nuntă ca-n Balcani este un alt film pe care l-am văzut la capitală, pentru că-n urbea mea a fost anulată proiecția din lipsă de interes.

Dar nu despre pățaniile mele este vorba aici.

📖 Premisă

O fată croată, Ana, și un băiat sârb, Nebojša, îndrăgostiți la Londra, hotărăsc să le spună familiilor că urmează un copil și o nuntă.

Nimic anormal, nu? Teoretic, este o simplă nuntă. Practic, pentru părinții lor este Armaghedonul.

Miljenko, magnatul croat aflat la un pas de faliment, și Vuk, ministrul sârb, care este un fel de Boc, pentru că visează la metrou, se urăsc din principiu.

Dar n-au de ales și sunt forțați să colaboreze. Este contextul perfect pentru o încurcătură balcanică plină de umor politic și auto-ironie.

Mai ales că pe parcurs apar alte și alte personaje pestrițe, care contribuie din plin la o debandadă totală.

💭 Comentariu

💥 Mai puțin romantism, mai mult haos administrativ

Inițial, am crezut că voi asista la o comedie romantică sârbo-croată trasă la indigo după producțiile americane.

Dar m-am înșelat. Am rămas cu impresia că am urmărit o ședință de consiliu de administrație care a degenerat într-o nuntă. Sau invers.

Primul aspect care mi-a sărit în ochi a fost felul în care informațiile geografice au fost prezentate.

Acțiunea are loc în Londra, Zagreb și Belgrad, dar pe ecran au apărut doar numele orașelor, nu și al țărilor, așa cum obișnuiesc filmele americane, care nu au încredere în cultura generală a spectatorilor.

Dacă ai impresia că e o poveste simplă de dragoste între doi tineri, mai gândește-te o dată.

Parcă nici nu mai contează mirii, cu tot cu sarcina aia care îi obligă să-și pună pirostriile. Cei doi tineri există mai mult ca pretext pentru războiul dintre familii, dar tocmai detașarea asta face filmul mai amuzant decât o comedie romantică clasică.

🌍 Balcanii lovesc din nou

După scurt timp, tații lor se ceartă mai ceva ca la summiturile din fosta Iugoslavie.

E o comedie făcută pentru public, așa că ar trebui să fie una lejeră, dar se joacă murdar cu stereotipurile.

Scenariul îi pocnește și pe unii, și pe alții, de-au văzut nu stele verzi, ci galaxii întregi.

Filmul face mișto de sârbii care râd de croați, dar îi ia în colimator și pe croații care râd de sârbi. Practic, îi beștelește pe toți cei care se cred mai presus de alții, dar nu-s cu nimic mai breji.

Umorul nu este chiar inteligent, se duce mai mult spre comic de mahala, cu multe înjurături (suspectez că subtitrarea a fost în stil Irina Margareta Nistor) și cu replici rostite la două noaptea într-o bombă de cârciumă plină de bețivi filosofi. Și totuși, e eficient.

👔 Tații sunt adevăratele vedete

Partea cea mai tare, pentru mine, e diferența de perspectivă dintre tați.

Rene Bitorajac (No Man’s Land) e un croat frustrat, care caută scheme să-i fraierească pe austrieci și e mai meltean din născare. Nu le are cu diplomația, ți le zice verde-n față, de-ți merg și fulgii pe care i-ai jumulit în prima tinerețe.

Dragan Bjelogrlić este un sârb fin, ministru uns cu toate alifiile, care știe să zâmbească protocolar și să dea cu pumnul în masă abia mai târziu. Obsesia cu metroul a rămas amuzantă pe tot parcursul filmului. Poate și pentru că zâmbeam șmecherește când gândul mi se tot ducea la Boc.

Cumva, reușesc să fie antipatici amândoi, dar într-un mod comic.

Aici filmul chiar funcționează surprinzător de bine. Nu pentru că ar avea cine știe ce subtilitate psihologică, ci pentru că actorii știu exact cât să exagereze fără să transforme totul într-un scheci obositor.

Mai ales în scenele de familie, unde toată lumea vorbește peste toată lumea, ai impresia că urmărești o ceartă reală din Balcani, nu dialoguri scrise milimetric pentru festivaluri.

🍷 Toți urlă, dar până la urmă beau împreună

Și în timp ce ei urlă, mamele încearcă să aducă pacea în familie, așa cum o fac mamele în toate nunțile din lume: cu pragmatism și cu priviri ucigătoare.

Într-adevăr, poate că glumele sunt uzate până la refuz și că personajele sunt cam aceleași pe tot parcursul.

Dar parcă Svadba mi-a vorbit direct pe limba mea, mai ales pentru că am ceva origini bulgărești și am înțeles destule cuvinte încât să-mi dau seama care erau „ziceri de bine”, din alea grave.

Cred că filmul merge cel mai bine pentru spectatorii din estul Europei sau din Balcani, pentru că multe reacții, replici și frustrări par scoase direct din realitate.

Sunt familii care țipă, se jignesc și cinci minute mai târziu ciocnesc pahare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dar chiar și fără contextul ăsta cultural, tot există suficient umor cât să funcționeze și pentru un public mai larg.

🧨 Haotic, previzibil, dar sincer

Marea lui problemă e că-i previzibil.

Știi cam unde va ajunge povestea și nu există mari surprize pe drum. Dar sincer, nici nu cred că asta încearcă filmul să ofere.

Vrea doar să ia niște oameni încăpățânați, să-i lase să urle unii la alții 90 de minute și, printre înjurături și pahare ciocnite nervos, să-ți amintească faptul că orgoliile naționale devin ridicole atunci când sunt puse lângă lucrurile simple din viață.

🏆 Verdict

M-am distrat moderat, nu copios. Sunt destule gafe, momente penibile și înjurături cu schepsis cât să nu te plictisești.

S-ar putea să vă amuze și mai mult dacă vă imaginați în locul sârbului un ungur și în locul croatei o ardeleancă.

Hm, românii de ce nu-s în stare să facă un astfel de film? Care să pornească de la un subiect din ăsta și să predice pacea între oameni?

La finalul zilei oameni suntem cu toții, nu contează naționalitatea sau etnia. Împărtășim aceleași necazuri și bucurii, așa că aceste așa-zise diferențe ireconciliabile sunt doar motive stupide de dezbinare.

În esența lui, o oglindă a felului în care comunicăm noi, balcanicii: în hohote, pe repede înainte și înjurându-ne de mamă.

Muzica pe care am auzit-o e interesantă și nu zic mai multe, actorii sunt excelenți, iar haosul general e contagios.

Și, sincer, e reconfortant să vezi că și croații, și sârbii pot râde împreună de propriile stereotipuri.