Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Se pare că Amazon se axează pe un gen aparte de filme. La fel ca War of the Worlds, și Mercy are acțiunea plasată în fața unor ecrane.
Și știm prea bine ce poamă a fost filmul cu Ice Cube.
🎬 Mercy – Premisă 📖
Chris (Chris Pratt – să nu se încurce cu un nume diferit de al lui) este un copoi din viitor.
Este foarte renumit pentru că a participat la crearea unui sistem AI care a înlocuit boșorogii cu pensii nesimțite pe care-i tot suna Lina.
Mercy a devenit judecător, juriu și călău, un AI performant care îți decide soarta în 90 de minute, pentru că atât durează un proces.
Fix în situația asta se trezește Chris după o noapte de beție, legat de scaun și în fața unui ecran uriaș din care-i zâmbește rece Maddox (Rebecca Ferguson – Dune: Part Two), judecătorul atașat cazului său.
Ce caz? Ei bine, Chris este judecat pentru uciderea soției sale, iar dovezile incriminatoare îl dau vinovat aproape 100%.
Ce are de făcut Chris? Să-și dovedească inocența.
💭 Mercy – Comentariu 🍿
Mă bucur să anunț că Mercy este departe de gunoiul execrabil absolut al anului trecut.
Dar asta nu spune prea multe despre film, nu-l transformă automat într-o capodoperă, mai ales că începe să mi se aplece de la acest tip de poveste, desfășurată doar prin intermediul ecranelor.
👀 Oboseala ecranelor
După ce că stau toată ziua în fața lor, scriind sau lucrând, când mă duc la film să mă uit la un ecran uriaș, nu mai vreau să văd alte ecrane mai mici. Ochii și creierul au impresia că-mi bat joc de ei.
Hai că încep să derapez și vi se ard pixelii neuronali citind baliverne. Problema e că n-ar fi prea multe lucruri interesante de scris despre acest film.
🤖 Tema AI, pe scurt
Din premisă v-ați dat seama că tema de bază este intruziunea inteligenței artificiale în tot mai multe domenii, chiar și în cele care iau decizii importante pentru viața unui om.
Având în vedere încrederea inexistentă în justiția românească, ideea de a fi judecat de un algoritm impersonal, care se bazează doar pe fapte, nu pe șpăgi, influențe și telefoane, poate părea apetisantă. Oare așa să fie mai bine?
Filmul vorbește mult despre corectitudine, despre cât de periculoasă e delegarea deciziilor morale către un sistem rece, dar o face pe scurt, fragmentat și superficial.
🔄 Principiul răsturnat
Consider că miezul narativ de la care a pornit filmul este fundamental greșit, răsturnând principiul de bază al justiției.
În viitor nu se mai pornește de la ideea că ești nevinovat până la proba contrarie, ci că ești vinovat până când TU dovedești că ești nevinovat.
De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, deja se aplică acest principiu strâmb.
Lumea de azi este atât de scrântită și distrusă la creier încât opinia publică deja dă verdicte irefutabile pe baza oricărei acuzații nefondate.
🧩 Idei aruncate din mers
Din păcate, ideile din Mercy sunt aruncate neglijent, bifate ca pe ceva obligatoriu, apoi abandonate în favoarea următoarei secvențe tensionate.
Nu există timp real de reflecție. Nu există momente în care filmul să se oprească și să lase gândurile să respire.
Totul e grăbit, ca și cum cineva s-ar fi temut că publicul se plictisește dacă nu vede un ecran care pâlpâie la fiecare 30 de secunde.
Eu mă uitam la ce se întâmplă, cum Chris încearcă să demonstreze că nu el și-a ucis soția, și mă gândeam ce ar face un om oarecare, care habar n-are cum să folosească resursele puse la dispoziție.
În viața reală, un asemenea sistem AI ar executa 99% dintre inculpați, nu pentru că ar fi vinovați, ci pentru că n-ar ști cum să se apere și să găsească în timp util dovezile necesare.
De aici se prăbușește toată fundația filmului. Un polițist cu experiență, precum Chris, știe ce să ceară sistemului: rapoarte, autopsii, dovezi, amprente.
🛠️ Nea Gogu n-are nicio șansă
Dar ce să facă nea Gogu de la Sculărie dacă e acuzat că și-a transformat nevasta în sac de box? Când el, toată viața, a frecat TikTok și a dat like pozelor cu femei cu trei mâini, crezând că-s reale, și a urat La Mulți Ani unor personalități decedate de ani buni?
El cum să se apere când îi curg bale pe la colțul gurii dacă e forțat să rezolve 3 + 3 : 3?
Așadar, Mercy e filmul care te prinde din primele minute cu o promisiune bună și te ține captiv suficient cât să nu-l abandonezi, dar nu suficient cât să te dea pe spate, pentru că îi descoperi rapid hibele din scenariu.
📉 Tensiune fără creștere
Ritmul e constant, alert, uneori chiar agresiv, cu cronometrul ăla care îți bate în cap din cinci în cinci minute ca un „kind reminder” de panică.
Doar că tensiunea nu crește proporțional cu scurgerea timpului, pentru că emoțional nu se întâmplă mare lucru. Mult zgomot digital, multe ferestre, multe alerte, puțină carne.
🎭 Chris Pratt, blocat în rol
Pratt (Guardians of the Galaxy Vol. 3) e decent, uneori chiar credibil, dar scenariul nu îi oferă suficient spațiu să se dezvolte.
Personajul e permanent în modul „trebuie să rezolv”, fără prea multe nuanțe interioare. Suferința există, dar e mai mult declarativă decât trăită.
🏆 Mercy – Verdict 👍 sau 👎
Finalul încearcă să ridice miza și să compenseze lipsa de profunzime cu mai multă acțiune pe final și explicații rapide.
Funcționează parțial. Nu e prost, dar nici satisfăcător. Ai sentimentul că filmul a ajuns la concluzie pentru că trebuia să se termine, nu pentru că a spus tot ce avea de spus.
Rămâi cu senzația că povestea asta ar fi avut nevoie fie de mai mult curaj, fie de mai mult timp, fie de ambele.
Ideea e bună, dar nu-i coaptă până la capăt, e ca o mămăligă cu cocoloașe. De foame merge, dar știi că se putea mult mai bine.
Nu e o dezamăgire totală, dar nici o revelație. E un film care funcționează mai bine ca avertisment de fundal decât ca experiență memorabilă.
Pe scurt, cu riscul de a supăra, Mercy e un Minority Report adaptat unei generații care n-are răbdare cu povești complexe dacă nu pâlpâie constant un ecran.
Trailer
