Memento

admin 05/04/2023 Thriller Leave a comment

Al doilea film regizat de Christopher Nolan a fost Memento, producție lansată la finele mileniului și care l-a adus în atenția publicului larg pe regizorul căruia îi place ghidușia cu cronologia.

🎬 Memento – Premisă

Filmul ni-l aduce în câmpul vizual pe Lenny (Guy Pearce – Memory), un om oarecare care se tot trezește prin locuri necunoscute lui, dar familiare în același timp.

Nu, nu bea, nici nu se droghează, doar că Lenny are o problemă majoră, bucuria cămătarilor, uită de pe-o zi pe alta, uneori de la un moment la altul, unde este și ce face, nu mai știe dacă s-a împrumutat sau dacă și-a plătit rata la bancă.

Suferă de pierdere de memorie pe termen scurt din cauza unui eveniment tragic care l-a lăsat cu sechele în căpșor și poftă de răzbunare în inimă.

El știe una și bună, trebuie să-l găsească pe un anume John căruia dorește să-i grăbească parastasul, dar cum să facă asta când uită pe WC că s-a șters la dorsal. Sau nu s-a șters?

Singura lui soluția este una școlărească, își ia notițe-n permanență pentru a-și așeza gândurile fugitive în ordine.

Cu toate astea, tu, ca spectator, simți că lucrurile nu-s ceea ce par la prima vedere, așa că n-ai decât să-l urmărești pe Lenny zbătându-se ca peștele koi pe uscat în demersul său futil.

💭 Memento – Comentariu

Christopher Nolan a împrumutat la greu din primul său film, Following, pentru că ideea din Memento aduce oarecum cu premisa acelei producții.

Și aici avem un joc cu temporalitatea, Nolan prăjindu-ne creierii prin prezentarea evenimentelor din Memento ba în ordine cronologică, ba fix pe dos.

Sunt două fire narative separate, dar unite la mijloc de prezența lui Lenny.

Partea color este derularea de la final la început a poveștii, iar secvențele alb-negru (încă o inspirație din Following) prezintă cursul normal al unor evenimente.

Cu siguranță cele mai importante aspecte la Memento au fost pregătirea pre-producție și editarea post-producție pentru că filmarea în sine nu a necesit foarte mult efort.

Aici povestea trebuia să fie una extrem de bine pusă la punct, fiind necesar ca toate amănuntele să se lege perfect.

Editarea a avut poate cel mai important rol în construirea misterului care învăluie existența repetitivă a lui Lenny.

Nu degeaba filmul a fost nominalizat la Oscar pentru scenariu și editare.

Există undeva și versiunea filmului în ordine cronologică, dar așa devine o banalitate somnolentă, pentru că ne desprinde de Lenny și analizăm altfel informațiile, în mod obiectiv, fără a mai depinde de amintirile acestuia.

Însă așa cum a fost gândit în forma oficială, Memento ne dă multe bătăi de cap în deslușirea misterului.

De fapt, nu în deslușirea lui, că deja pornim cu rezoluția, ci cu aflarea motivelor care îl mână pe Lenny și cu identificarea intențiilor reale ale celor cu care interacționează personajul nostru.

Aici Nolan și fratele său dau dovadă de-o genialitate precoce în scriitură pentru că alegerea acestui tip de narațiune non lineară duce la o scindare a realități.

Avem de-a face cu un mic multivers.

Ba urmărim desfășurarea haotică și pe dos a acțiunilor lui Lenny, care reprezintă o realitate.

Ba născocim o altă interpretare pentru că n-avem pierderi de memorie și astfel ia naștere o altă realitate, paralelă sau tangențială, depinde în ce zonă geometrică ne aruncă fără milă efortul neuronal.

Structura narativă inovativă din cale afară este una care impresionează pe aproape toate palierele, ducând la o fătare a unei dileme psihologice pe care nu o poți rezolva, un puzzle ideologic căruia îi sunt lipite piese, tot mai multe piese, și tot nu ai cum să-i dai de cap.

Ce este drept, la un moment devine destul de obositor, sic, să tot ții minte atâtea amănunte prezentate în trecut, dar care se referă la viitor.

Oricât de unică este abordarea, la un moment dat ciclicitatea narațiunii, această găselniță genială, aș putea spune, m-a cam sâcâit pentru că deja știam ce urmează să se petreacă, nu efectiv, ci conceptual.

Poate am găsit acest tertip un pic fumat pentru că văzusem cu o zi în urmă Following, oarecum pe același stil.

Însă nici nu pot să crâcnesc prea mult împotriva lui Memento, pentru că dezvăluirile sunt imprevizibile și nu prea ai cum să le dibui, oricât de detectiv sherlockian amator te crezi.

Filmul acționează profund și la nivel filozofic, că nu-i deloc aleasă la întâmplare întoarcerea în trecut.

Avem un personaj care vrea să meargă în față, dar nu face decât să dea în permanență în marșarier, agățându-se de ceea ce fost în loc să apuce ceea ce va veni.

🏆 Memento – Verdict

Te lovește ca un baros thor-ian atât de puternic încât la final nici nu mai știi cum te cheamă, te uiți în buletin să îți dai seama că tu ești tu și nu altcineva.

Această joacă neîntreruptă cu percepțiile diferite și amintirile șubrede generează un film de-o calitate indubitabilă care ne demonstrează că uneori nu contează cât de bună este povestea, ci modul în care o prezinți.

În mod normal, Memento ar fi trebuit să fie o sforăială ca atâtea altele, dar giumbușlucul ales de Nolan a transformat cotidianul fad într-un extraordinar bulversant, banalul neinteresant într-o disecție psihologică stupefiantă.

Deja se observă o dezvoltare a unei obsesii pentru alandala narativă a lui Nolan, deoarece multe dintre filmele sale adoptă această tactică (Dunkirk sau Tenet numărându-se printre ele).

Nici nu știu dacă trebuie să mai pomenesc despre multiplele erori de continuitate.

Având în vedere subiectul abordat de film, fie pot fi erori de editare, fie unele voite, pentru a demonstra fragilitatea propriei noastre memorii și cât de ușor ne poate juca feste.

Simt că mă apucă somnul și nu vreau să-mi uit ideea finală, așa că îmi trag cu Polaroidul digital 9 poze.