Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1997
Karakter vine din Olanda, țară care a lovit bine la Oscaruri, trei premii în 11 ani, singurele câștigate, celelalte fiind De aanslag și Antonia.
🎬 Karakter – Premisă 📖
Acțiunea se învârte în jurul lui Jakob Katadreuffe (Fedja van Huêt), un tânăr care încearcă să-și croiască drum într-o lume rece, industrială, plină de oameni triști și uși grele.
N-a avut un start prea norocos în viață, singura contribuție a tatălui la existența lui fiind materialul genetic transmis fiului, după un act sexual ce a tins mai degrabă spre viol.
Anii trec, Jakob este batjocorit în fel și chip de cei din jurul lui, pentru că în acea vreme, perioada interbelică, a fi bastard era o rușine cumplită.
Așa că se refugiază în lumea cărților, decis fiind să fie un exemplu al proverbului: Ai carte, ai parte!
Însă existența lui este umbrită de figura monumentală a tatălui biologic, Dreverhaven (Jan Decleir), un executor judecătoresc care ar putea evacua și speranța dintr-un om, nu doar mobila.
💭 Karakter – Comentariu 🍿
Relația celor doi este centrul filmului: distantă, tensionată, tipic europeană în felul acela în care lumea stă mută într-o încăpere, dar totul e un război psihologic.
Hai să dau un mic spoiler, confruntarea lor nu este deloc ce pare la prima vedere, de aceea și titlul producției are o însemnătate aparte.
Pe IMDb producția este catalogată drept crime / drama / mystery, dar este o catalogare înșelătoare.
Este doar o dramă serioasă, cu atmosferă apăsătoare și un tată-tiran atât de autoritar încât ai impresia că a fost crescut de Kafka și adoptat de Dostoievski.
Nu m-a impresionat foarte mult, pentru că frecușurile permanente dintre cei doi devin rapid repetitive și gravitează în jurul aceleiași teme, ceea ce a dus la instaurarea plictiselii.
🌧 Atmosfera vizuală
Cu toate astea, trebuie să remarc atmosfera cenușie, umedă și parcă murdară a Olandei interbelice.
Regizorul Mike van Diem construiește un univers vizual extrem de coerent: totul e compus cu o grijă aproape chirurgicală.
Se simte că acțiunea are loc în urmă cu un secol, îți dai seama din vizual, dar comportamentul oamenilor pare desprins mai degrabă din Evul Mediu.
❤️ Componenta emoțională
Marea problemă a filmului se regăsește în componenta emoțională: lovește cu o tensiune mocnită timp de două ore, dar rareori am simțit că s-a mișcat ceva prin sufletul meu.
Tatăl e un monstru emoțional, fiul se chinuie să se ridice social și lumea e nedreaptă, dar ce-i nou în asta?
Totul se petrece într-o tonalitate atât de controlată, atât de „teatru filmat cu lumină frumoasă”, încât energia emoțională ajunge, surprinzător, foarte jos.
📚 Ritmul literar și densitatea
Ritmul este literar și structura densă, aproape metaforică. N-a durat mult ca această densitate să devină apăsătoare și, pentru mine, obositoare.
Poate că filmul a prins la publicul festivalier pentru că atingea exact sensibilitatea anilor ’90 pentru drame europene austere. Azi… nu mai sunt sigur că impresionează la fel.
Pe partea narativă, filmul se joacă frumos cu misterul paternității și cu motivul luptei cu destinul, dar totul e spus într-un ritm inegal.
Sunt secvențe excelente, mai ales când tânărul încăpățânat își construiește cu disperare cariera de avocat și când cei doi interacționează de la distanță.
Și sunt scene în care pur și simplu am simțit că povestea se lungește ca să mențină tonul sumbru, nu pentru că ar avea ceva real de spus.
😂 Secvența romantică ratată
M-a mai supărat și Jakob, cam pămpălău de felul lui. Păi era o domniță care se tot dădea pe lângă el, numai că neerlandezul meu era bolovan imuabil, nu recepta deloc semnalele.
Fata s-a autoinvitat la el în cameră, să vadă dacă locuiește în condiții decente, sanchi, ba chiar i-a arătat și o gleznă subțire, dar Jakob nimic, gândul lui era la enciclopedii și examene. E frumos, măi Jakob, să refuzi o domnișoară?
🧊 Impresia generală
Poate că sunt prea imun la tragediile olandeze interbelice, dar Karakter mi s-a părut un film sobru și elegant, dar care nu m-a făcut să simt mare lucru.
Și asta e cea mai sinceră reacție pe care o pot avea: nu m-a prins emoțional.
L-am văzut, i-am apreciat intenția, dar m-am ridicat din fotoliu neatins. Un film respectabil, dar rece ca o garsonieră neîncălzită. Sau ca un duș de București.
🎭 Actorii
Interpretările sunt bune, dar într-un mod controlat, rece. Fedja van Huêt e permanent prins între revolta mută și ambiția disperată.
Jan Decleir, în rolul lui Dreverhaven, reușește o performanță impunătoare, dar aproape monolitică, o alegere intenționată, dar nu neapărat fascinantă timp de două ore. Omul nu are expresii faciale, ci doar grade diferite de inflexibilitate.
🏆 Karakter – Verdict 👍 sau 👎?
E bine realizat, bine jucat, dar nu am simțit catharsisul pe care filmul se pregătește să-l livreze.
L-am găsit prea rigid, greu de iubit și lipsit de puls emoțional, cel puțin pentru mine.
E genul de film pe care îl poți admira intelectual, dar nu neapărat savura.
Dacă îți plac dramele cu aer literar, mai reci decât o ploaie de Amsterdam în februarie, s-ar putea să-l apreciezi mai mult.
Dacă nu, vei rămâne cu aceeași senzație ca mine: „e OK, dar nu-i mare lucru”.
Însă am învățat un lucru care m-a dat pe spate. Știți cum se spune în neerlandeză la tată? Vader. Booom!
Trailer
