Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1986
Țările de Jos ne anunță că se fac filme și pe acolo, iar De Aanslag este prima producție neerlandeză care câștigă acest premiu.
🎬 De Aanslag – Premisă 📖
Suntem în Olanda, aproape de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ocupația nazistă e pe final, dar războiul are prostul obicei să dureze mult și să-ți dea viața peste cap, chiar și atunci când pare că e pe moarte.
Anton Steenwijk, un băiat de 12 ani, stă cu familia lui la cină când, în fața casei, vecinii hotărăsc să „mute” cadavrul unui colaborator nazist împușcat în dreptul lor.
Decizia asta, luată probabil în câteva secunde, îi aduce soldații în fața ușii, iar în câteva clipe viața i se schimbă radical.
Fratele mare dispare speriat în noapte, iar părinții lui sunt executați.
Anton scapă doar pentru că e prea mic și inutil pentru un glonț.
💭 De Aanslag – Comentariu 🍿
Filmul se desfășoară ca un puzzle, cu piese minuscule de viață care se întinde pe parcursul a patru decenii.
Anton crește, studiază medicina, se mută la Amsterdam, își întemeiază o familie. Lucruri pe care le face orice om obișnuit.
Dar, din când în când, trecutul îi bate la ușă sub forma unor oameni care au fost acolo, în noaptea aia, fiecare cu versiunea lui, fiecare cu o bucată de adevăr.
Și fiecare întâlnire nu aduce alinare, ci încă o zgârietură pe suflet și îi bate un cui ruginit în mintea tot mai șubrezită de fantomele trecutului.
🧠 Profilul personajului principal
La suprafață, adultul Anton pare un om împlinit și normal, dar în interior încă se află copilul Anton, traumatizat de acea seară monstruoasă care nu-i iese din cap.
Prin ochii lui vedem cum lumea nu învață nimic din greșelile istoriei și sare dintr-un război în altul, pentru că mereu se găsesc niște nebuni la putere cu gânduri de preamărire.
🎥 Regia și stilul vizual
De Aanslag nu încearcă să fie un film „frumos” și de asta e puternic ca impact.
Fons Rademakers îl filmează sec, aproape ca un reportaj, refuzând să-ți pună șervețelul în poală când vine momentul să te doară.
Nu există violoncel care să-ți spună „plângi acum” și nici eroi salvatori de lumi aflate în pericol.
Aici, oamenii fac ce fac pentru că sunt disperați, furioși, obosiți sau pur și simplu egoiști, adică sunt reali.
👦 Partea copilăriei
Prima parte, cea în care Anton este copil, mi-a plăcut cel mai mult, deși ține cel mai puțin.
Este atât de bine realizată încât eram în pielea personajelor, tremuram de frică să nu mă audă naziștii cum respir și nu știam cum să mă fac mai mic.
M-am cutremurat la auzul clinchetului de farfurii goale și la vederea supei de nasturi, că altceva nu era de mâncare prin acele zone aflate sub ocupație nazistă.
👨 Partea adultă
Ulterior, când trecem la Anton cel adult, pelicula pierde din această senzație de verosimilitudine.
Poate și pentru că Anton la 19 ani arată de parcă are în spate trei copii, două căsnicii eșuate și câțiva ani până la pensie.
Nu am crezut nicio clipă că vlăjganul din 1952 avea doar șapte ani mai mult decât puștiul din 1945.
Cu toate astea, Derek de Lint (Deep Impact), în rolul lui Anton adult, e magistral tocmai prin cât de puțin arată.
Îți dă senzația că, de fiecare dată când deschide gura, măsoară fiecare cuvânt ca să nu-i scape deodată toată furia și toată durerea.
🌍 Contextul istoric
Povestea e și o oglindă a unei țări despre care nu știu prea multe, doar că are lalele, mori de vânt, biciclete, vitrine roșii, Ajax Amsterdam și PSV Eindhoven.
Olanda postbelică, ca multe alte țări europene, a încercat să șteargă amintirile ocupației naziste cu un soi de optimism de vitrină.
„Hai să reconstruim, hai să uităm”. Doar că trecutul nu este de acord cu planul ăsta.
În film, fiecare nou detaliu pe care Anton îl află arată cum, în noaptea aia, nu a existat alb și negru, ci doar un gri murdar în care toată lumea a pierdut.
🌀 Memoria personală vs memoria colectivă
De asemenea, am urmărit și un film despre cum memoria personală și memoria colectivă se încurcă una pe alta.
Anton vrea să înțeleagă, dar aflarea adevărului nu-l vindecă.
Află de ce vecinii au mutat cadavrul, cine a tras, cine a trădat. Dar, în final, rămâne cu aceeași gaură în viață, doar că acum îi știe forma exactă.
🤔 Merita Oscarul?
E filmul chiar atât de bun încât să merite Oscarul? Nu știu ce să zic.
A apărut într-o perioadă în care Academia încă mai avea reflexul să premieze filme care nu te scot din sală zâmbind, ci te trimit direct acasă să stai pe întuneric și să te gândești.
Nu m-a impresionat prin efecte speciale bombastice, printr-o coloană sonoră grandioasă sau prin dramatism feroce specific războiului.
Dar m-a prins printr-o poveste spartană, interpretări autentice și o structură narativă care îți lasă timp să respiri între revelații, dar nu-ți oferă scăpare.
🏆 De Aanslag – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film bun, dar nu-i neapărat despre război, ci despre consecințele psihologice ale acestuia.
Îți împlântă sechele atât de adânc în subconștient încât au nevoie de ani buni să iasă la suprafață. Și când o fac, provoacă prăpăd. Nu doar în mintea celui afectat, ci și în viețile celor apropiați.
E o lecție despre cum trecutul nu expiră, nu se prescrie și nu se ascunde.
Și, dacă îl vezi la momentul potrivit, îți arată că adevărul nu te eliberează întotdeauna, doar îți schimbă tipul de lanț.
Cum biscuiții de tip comunist sunt prețuiți în film, mi s-a făcut subit poftă să mănânc opt astfel de delicii ale săracului.
Înainte să pun capăt articolului, trebuie să menționez că în De Aanslag a fost descrisă o metodă de tortură despre care nu auzisem până acum. Și nici n-am s-o uit curând.
(4 / 5)
Trailer
