Greenland: Migration

Greenland: MigrationPrimul film lansat în 2026 este Greenland: Migration, mare surpriză, o continuare.

Trăiască originalitatea hollywoodiană!

 

🎬 Greenland: Migration – Premisă 📖

Trecut-au cinci ani de când cometa Clarke a făcut zob planeta Terra.

Omenirea, aia care a mai rămas, s-a refugiat în buncăre, iar familia Garrity a prins lozul câștigător: Groenlanda.

Sigur, au dat de frig, beton, supraviețuire cu conserve, dar măcar nu le mai cade cerul în cap.

Doar că-n subteran nu se poate cânta Kumbaya non-stop și viața nu e sustenabilă la nesfârșit, așa că începe migrația. Nu de rațe, ci de oameni.

Europa devine traseu, ruină după ruină, cu speranța vagă că „undeva” există un viitor mai respirabil. Unde? Prin Franța.

Și, evident, Gerard Butler trebuie să-și ducă familia din punctul A în punctul B, printr-o lume care pare hotărâtă să-i spună constant „nu azi, șefule”.

 

💭 Greenland: Migration – Comentariu 🍿

Lansat în plină pandemie, Greenland nu părea filmul care să merite o continuare, pentru că a fost un eșec la box office. Dar încurcate sunt căile celor din Cetatea Filmului.

Așa că, după cinci ani, și-a făcut apariția Migration, care schimbă cumva registrul. Dar asta nu e de bine.

Dacă primul Greenland funcționa prin tensiune imediată și panică aproape domestică, al doilea film mută accentul pe drumul de după.

Mai puțin impact cosmic, mai mult noroi, frig, clădiri abandonate și oameni disperați.

 

🧭 Drumul lung spre nicăieri

Cred că producătorii au dat undă verde acestui film doar ca să facă o chestie pe care au crezut-o interesantă.

N-o să vă spun despre ce este vorba, dar este extrem de evident cum se va termina povestea după primele cinci minute.

Dacă ar fi să fac un rezumat al lui Greenland: Migration, acesta ar fi: familia Garrity merge în vizită în Franța, dar pe drum are probleme cu natura buclucașă.

Mai cade un meteorit, se mai iscă o furtună, mai fulgeră cu radiații, se mai scutură plăcile tectonice fix când nu trebuie, mai răsare câte un gealat care are poftă de jefuit, cam acestea sunt obstacolele cu care se confruntă protagoniștii.

 

📉 Deja-vu-ul catastrofal

Totul este de-o banalitate îngrozitor de familiară, evenimentele care se petreceau pe ecran fiind deja experimentate în atâtea și atâtea alte filme de tip disaster movie.

Dacă Roland Emmerich s-ar uita la Migration, cu siguranță ar strâmba din nas, conștient că ar fi putut face un spectacol și mai distructiv.

Scenariul este modest, să fiu generos, dar mă așteptam să fie așa.

Spre exemplu, John (Gerard Butler – How to Train Your Dragon) rezolvă întotdeauna situațiile limită în ultima secundă, un tertip narativ care și-a pierdut de mult impactul, devenind neverosimil.

De asemenea, cum dracu’ se nimerește ca familia să întâlnească pe traseu numai „băieți buni”? Ca atare, se repetă aceeași scenă, cu același dialog:

– Cine sunteți voi?

– Familia nemuritoare, vrem să ajungem în Franța.

– Ce noroc pe voi că ați dat de noi și nu de hoți/insurgenți!

Da, chiar așa, ce noroc, domnule, incredibil!

Greenland: Migration

 

🎭 Butler, pe pilot automat

Gerard Butler este în elementul lui natural: un tată încăpățânat, obosit, dar funcțional.

E genul de om care nu ține discursuri, ci deschide uși ruginite, închide guri curioase și merge mai departe.

Nu e nimic nou aici, dar interpretarea lui e solidă, dacă mă raportez la ce poate el ca actor.

Nu exagerează, nu pozează în erou mitologic, nu urlă „This is Sparta”, iar figura lui transmite mai degrabă mesajul de „hai să terminăm și ziua asta”.

 

⏱️ Problema de ritm

Din păcate, cel mai mare minus al producției este ritmul.

Sunt bucăți unde tensiunea funcționează și bucăți unde simți că povestea stă pe loc, doar ca să mai bifeze o ruină și o noapte friguroasă, timp în care ajungi să cugeți la poveste și îi vezi multele lipsuri logice.

Nu e un film care să te țină cu inima în gât non-stop. E mai degrabă un maraton cu porțiuni plate.

Și asta doare un pic, pentru că materialul ar fi permis mai multă presiune emoțională. Pericolul e constant, dar rareori surprinzător.

 

🏚️ Apocalipsa de serviciu

Vizual vorbind, nimic de raportat, nici în sens bun, nici în sens rău. Europa post-impact arată credibil: nu e Mad Max, nu e spectacol pirotehnic de revelion, e doar degradare lentă.

Clădiri goale, infrastructură distrusă, oameni care nu mai au nimic de pierdut, dar nici de câștigat.

Filmul nu insistă pe detalii inutile și nu încearcă să-ți explice științific fiecare detaliu. Acceptă că lumea e stricată și merge mai departe. Am apreciat asta, pentru că a menținut durata la 90 de minute.

 

🧠 Sigur, prea sigur

În același timp, Migration nu riscă aproape deloc. Nu există decizii narative curajoase și nu există momente care să schimbe radical dinamica.

E genul de film care nu te enervează, dar nici nu te urmărește mult după genericul de final.

Relația de familie rămâne centrul poveștii, dar nu mai are prospețimea din primul film. Emoțiile sunt acolo, dar par mai seci, mai robotice, ca o bifă într-o fișă de post.

Nimic fals, nimic jenant, doar previzibil. Știi cine va supraviețui, știi cine va face sacrificiul moral corect, știi când trebuie să simți ceva.

Nu e vina actorilor, ci a scenariului care joacă prea sigur. Filmul nu vrea să te piardă, așa că nu te provoacă.

 

🏆 Greenland: Migration – Verdict 👍 sau 👎?

Ce am învățat din film? Că toți francezii vorbesc o engleză aproape perfectă și niciun englez nu este în stare să rupă o boabă în franceză.

Greenland: Migration e un sequel corect, sobru și onest, dar lipsit de ambiție.

Nu e prost, nu e ridicol, nu e plictisitor constant, dar nici memorabil. Funcționează ca un film de seară, văzut fără așteptări mari, cu mintea setată pe „OK, să vedem ce se mai întâmplă cu lumea”.

La fel de bine, tot ce se întâmplă aici putea fi concentrat într-o jumătate de oră atașată primului Greenland și impactul ar fi fost același.

Este un film care abia plutește deasupra liniei de salvare, dar care supraviețuiește pentru că are un mesaj plin de bune intenții, chiar dacă este servit grosolan, fără urmă de subtilitate.

Nu m-a lovit ca o cometă. Mai degrabă ca o ploaie rece și lungă, pe care am suportat-o până la capăt.

Greenland: Migration

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

Notă

About admin

Check Also

Pretty Lethal

Pretty Lethal

Dacă tot se vorbește despre balet zilele astea, Amazon Prime n-a ratat ocazia de a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *