Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Să nu vă aud cu glume proaste. Pe astea le fac eu. Așa se numește filmul, L’indic, cu ce sunt eu vinovat?
📖 Premisă
Inspectorul Bertrand (Daniel Auteuil – Vie privée) încearcă să-l prindă pe Ange Malaggione, un șef al mafiei corsicane.
Deși toată lumea știe cine e și cum arată, Ange ăsta e dracul gol. Nimeni nu reușește să-l scoată din bârlog.
Pentru a ajunge la el, copoiul încearcă s-o convingă pe Sylvia (Pascale Rocard) să colaboreze cu poliția.
Cine e Sylvia? O fătucă agățată-n cimitir de Dominique, mâna dreaptă a lui Malaggione.
Naivă, ea se îndrăgostește rapid de Dominique. Și poți s-o condamni? Când mafiotul o scaldă în daruri scumpe, Sylvia se topește toată.
Așa că nu prea e convinsă să-l dea în gât pe cel care funcționează ca un cufăr de bijuterii și haine de blană.
Este prinsă între sentimentele pentru Dominique și presiunile polițistului care încearcă să o convingă să devină informatoare.
💭 Comentariu
🫀 Un policier fără suficient puls
Trebuie să fiu franc cu voi, l-am văzut datorită titlului, nu pentru că aveam un interes deosebit pentru el.
Filmul nu este de acțiune. L’indic preferă ancheta, relațiile dintre personaje și, mai ales, trădările.
Se simte că este o producție apărută în urmă cu mai mult de patru decenii și realizată cu buget de-o baghetă la vrac.
Ce-i drept, povestea include filaje, presiuni polițienești, jafuri, reglări de conturi și schimburi de focuri, dar rareori reușește să le transforme în suspans adevărat.
În afară de câteva momente bine construite vizual, ritmul este lent. Am văzut destule filme lente care te țin cu ochii lipiți de ecran. Aici, însă, lentoarea vine la pachet cu o lipsă aproape totală de nerv.
Gangsterii își văd de planuri, poliția îi urmărește, Bertrand o presează pe Sylvia, dar foarte puține scene ies în evidență.
Chiar și când lucrurile devin violente, efectul trece repede. Nu există acea senzație că cercul se strânge și că cineva este pe cale să facă o greșeală fatală.
Totul se întâmplă, dar prea puține lucruri contează cu adevărat.
🎭 Daniel Auteuil, cel mai firesc dintre toți
Daniel Auteuil este convingător în rolul inspectorului Bertrand, chiar dacă scenariul nu-i dă prea multe ocazii să facă personajul cu adevărat interesant.
Îl joacă mereu pe muchie, agitat și parcă puțin prea implicat în tot ce se întâmplă. Se vede mai ales în scenele cu Sylvia, unde Bertrand nu mai pare doar polițistul care vrea informații, ci și un bărbat care începe să amestece meseria cu orgoliul și atracția.
Metodele lui sunt discutabile, iar filmul lasă să se vadă că nu avem de-a face cu vreun erou curat. Auteuil îi dă viață personajului, dar scenariul îl ține prea mult în lesă.
🕶️ Thierry Lhermitte, gangster prin accesorii
Thierry Lhermitte (Chasse gardée) este distribuit împotriva tipologiei sale obișnuite, în rolul lui Dominique.
El era un actor cunoscut mai mult pentru comedie, iar aici interpretează un gangster. Dar unul destul de caraghios, cu ochelari de soare, pantaloni din piele și păr aranjat cu prea multă grijă.
Rezultatul este mai degrabă teatral decât intimidant. Te uiți la el și ai senzația că se pregătește să joace într-o scenă regizată de Jean-Daniel Cadinot.
În momentele în care trebuie să o seducă pe Sylvia este mai convingător. Când filmul îi cere să pară un om al mafiei, începe să scârțâie.
👩 Sylvia, blocată într-un scenariu prea cuminte
Sylvia este personajul prin care poliția încearcă să ajungă la Malaggione, dar scenariul nu pare foarte interesat de ce se întâmplă în capul ei.
O vedem îndrăgostită, speriată, presată și împinsă să trădeze, însă toate aceste stări sunt tratate în grabă.
Filmul îi cere să fie importantă pentru toată lumea, fără să ne arate suficient de clar cine este ea dincolo de relația cu Dominique și de interesul lui Bertrand.
🎬 Regia și scenariul
Serge Leroy încearcă să combine ancheta polițienească, povestea de dragoste și drama trădării. În loc să se susțină reciproc, cele trei direcții ajung să se încurce una pe alta.
Partea romantică nu are destulă căldură, lumea interlopă nu pare suficient de periculoasă, iar ancheta nu capătă ritmul necesar unui film care ar trebui să te țină în tensiune.
Scenariul merge înainte fără mari accidente, dar și fără surprize sau momente care să schimbe serios felul în care privești personajele.
Culmea, filmul este inspirat din romanul unui fost gabor, Roger Borniche, care cică știa meserie. Nu am citit nimic de la el, așa că nu mă pot pronunța asupra cărții. Pot doar să spun că adaptarea nu mă face să fug spre librărie.
Leroy arată totuși, din când în când, că știa să filmeze acțiune. Secvența violentă de la început, jaful transportului de bani și finalul au ceva mai multă energie. Tocmai de aceea restul filmului pare și mai moale.
🏆 Verdict
L’indic este un film polițist decent, dar nimic mai mult. Este realizat profesionist, dar lipsit de intensitate.
Are o premisă bună, câteva izbucniri de violență eficiente și o idee morală care merita un film mai tupeist: transformarea unei femei obișnuite într-o unealtă folosită de poliție.
Auteuil îl ține în mișcare, Lhermitte oferă măcar o apariție ușor de reținut, iar atmosfera epocii îi dă un anumit farmec.
Pe atunci era mai simplu să dai o spargere fără 10.000 de camere cu ochii pe tine și telefoane care transmit locul exact în care te afli.
Nu m-a enervat și nici nu m-a plictisit complet. Doar mi-a arătat cât de aproape poate trece un film de ceva bun fără să ajungă acolo.
Trailer
