Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
E vară, e caniculă, cum te răcorești pe o asemenea vreme? Îl aștepți pe Ice Cream Man să-ți dea o înghețată.
Însă nu pe cel din filmul lui Eli Roth.
📖 Premisă
Ce avem noi aici? Un orășel idilic, cu case colorate, peluze perfecte și copii care se plimbă fără nicio grijă cu bicicleta, dat peste cap de apariția unui misterios vânzător de înghețată.
Copiii care gustă din produsele lui se transformă în niște criminali în miniatură și încep să-și măcelărească părinții. Premisa e simplă, dar are suficient potențial pentru un horror de vară delicios de tâmpit.
Topi-mi-s-ar cupele de înghețată dacă mai am ce să scriu despre poveste.
💭 Comentariu
Înainte să dau cu satârul în film, trebuie să menționez că Roth a spus că a urmărit atmosfera filmelor coming-of-age de la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80. Numai el știe ce a avut în cap.
Una e să recreezi atmosfera acelor filme și alta e să umpli timpul cu adolescenți care vorbesc fără să te facă să-ți pese vreo secundă de ei.
Prima parte se lungește cu discuții despre vacanță, piscină, popularitate și alte lucruri care probabil ar trebui să construiască personaje. Nu construiesc nimic.
Există o discuție de familie la cină atât de lungă, inutilă și plictisitoare, încât aș fi preferat să folosesc conuri de înghețată pe post de supozitoare decât să mai ascult două replici din acea secvență interminabilă.
🧠 Oameni care refuză instinctul de conservare
Încep cu aspectul care m-a scos cel mai mult din sărite.
Personajele sunt atât de slab construite încât nu-ți pasă când mor. Se moare în stânga și în dreapta și, în loc să mă șochez, mă bufnea râsul, cam ca atunci când Nea Marin începe să-și drăcuiască invitații.
Dar adevărata performanță aparține adulților. Sunt imbecili la puterea a zecea. Efectiv nu reacționează atunci când sunt căsăpiți de copii.
Până și porcul de Ignat se mai zbate oleacă înainte să-și dea duhul. Și ăla e porc și e prost. Adulții din Ice Cream Man nu schițează nici măcar un gest.
O vezi pe una că vine cu bomfaierul spre tine ca să-ți reteze capul și tu ce faci? Stai nemișcat. Nu te ferești, nu încerci să-i oprești mâna, nu fugi. Îți aștepți liniștit sfârșitul. Nivelul intelectual al adulților de aici îi face pe cei din Idiocracy să pară academicieni, doctori honoris causa.
🔪 Când începe măcelul, dispare și groaza
După ce filmul renunță la tentativa de coming-of-age și începe măcelul, copiii se transformă într-o mică armată.
Merg sincron, nu vorbesc și atacă în grup. Mișcarea lor amintește izbitor de Weapons. Numai că acolo imaginea copiilor funcționa pentru că exista mister, tensiune și o idee inteligent construită în jurul ei. Aici avem în principal scârbă grotescă.
Asta e marea problemă a filmului: nu încearcă să te sperie, încearcă să te scârbească. Sânge, măruntaie, capete, membre și alte delicatese marca Eli Roth sunt aruncate spre tine cu generozitate.
După câteva scene, însă, efectul se topește mai repede decât înghețata dintr-o vafă ieftină lăsată în soare. Fără suspans și fără personaje de care să-ți pese, violența își pierde potența.
Am aflat după vizionare că s-a folosit și niscai inteligență artificială generativă în câteva secvențe.
Culmea e că n-am remarcat asta când m-am uitat la film. Nicio imagine nu m-a făcut să spun „uite, aici miroase a AI”, așa că ar fi ipocrit să transform acum utilizarea tehnologiei într-un defect doar fiindcă știu că există.
Mai degrabă mi s-a părut că Eli Roth l-a rugat pe Gemini în versiunea gratuită să-i scrie scenariul.
🎨 Un Wes Anderson rătăcit într-un abator
Vizual, filmul are măcar o identitate. Orășelul pare trecut printr-un filtru de Instagram: case prea colorate, gazon prea verde, cer prea albastru, totul aproape artificial de perfect.
Contrastul cu măcelul ar fi putut fi excelent și, pe alocuri, chiar funcționează.
Iar Ari Millen, în rolul vânzătorului de înghețată, arată de parcă ar fi fost smuls dintr-un film de Wes Anderson și abandonat într-un horror cu intestine. Dacă a avut vreo replică, mie mi-a scăpat.
Personajul e construit de parcă am asista la nașterea unui nou Art the Clown, numai că unul care preferă să delege măcelul altora.
Doar că pentru asta îți trebuie ceva mai mult decât o costumație bună și o ladă frigorifică. Îți trebuie personalitate, identitate, prezență. Ice Cream Man are ambalajul, dar cutia e aproape goală.
🧩 Un scenariu care se topește înaintea înghețatei
Povestea începe să explice serios ce se întâmplă mult prea târziu, iar în ultimele minute aruncă spre spectator o grămadă de mitologie care ar fi trebuit construită treptat.
Nu mă apuc să înșir informații care ar putea strica surpriza, dar nici nu este greu de ghicit despre ce blestem e vorba, cine e de vină și cum se va termina filmul. Scenariul nu este deloc inteligent, doar bifează niște explicații ca să mai treacă timpul.
Și apoi există logica internă. De fapt, care logică internă? Un exemplu e suficient. La un moment dat, o adolescentă, pentru a-și reveni din „otrăvirea demonică”, vomită înghețata mâncată cu aproximativ opt ore înainte.
Ce dracu’ să mai vomiți după opt ore? Chiar fiind un aliment gras, care se digeră mai lent, în mod normal înghețata ar fi trebuit să fi părăsit stomacul de mult. Dar aici reapare dimineața de parcă ar fi mâncat-o cu zece minute înainte.
Poate că Roth a vrut să spună și ceva despre părinți care nu-și mai pot proteja copiii. Dacă asta a fost ideea, a îngropat-o atât de bine sub măruntaie încât ai nevoie de excavator ca s-o găsești.
🏆 Verdict
Ice Cream Man are câteva imagini amuzant de macabre, Ari Millen arată exact cum trebuie, iar durata de sub o oră și jumătate îl împiedică să devină o pedeapsă adevărată.
În compania potrivită, cu o bere și cu dispoziția necesară pentru a râde de toate tâmpeniile de pe ecran, poate funcționa ca acel gen de film prost pe care îl savurezi tocmai fiindcă e prost.
Dar asta nu-l transformă într-un horror bun. E o combinație de Children of the Corn și Weapons, trecută prin filtrul lui Eli Roth și stropită cu suficient sânge cât să umpli o piscină olimpică.
Filmul ar fi trebuit să fie o nebunie de vară, scurtă, murdară și foarte distractivă. În schimb, confundă grotescul cu groaza, excesul cu imaginația și personajele idioate cu victimele simpatice.
Trailer
