Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Prea a fost lăudat acest Carbon moldovenesc și m-am înrolat de bunăvoie în oastea cinefilă să îl urmăresc fără să am vreo idee despre ce este vorba.
Și nici măcar un trailer nu am urmărit.
🎬 Carbon – Premisă
Ne perindăm prin Moldova anului 1992 când s-o gătat războiul din Transnistria și este rost de sărbătoare.
Dar numai de cinstit nu-i arde lui Dima (Dumitru Roman), un holtei care vrea să-și facă un rost la oraș alături de Elena lui care nu prea-l dorește că-i sărac lipit pământului.
Dar Dima este băiat descurcăreț, află el că statul dă eroilor apartamente dacă supraviețuiesc pe front, așa că-i trece prin cap să se ofere voluntar.
Cum singur nu știe a ajunge pe câmpul de luptă, îl antamează pe Vasea (Ion Vantu), un veteran care a belit afgani de s-a săturat de atâta omorât.
Doar că pe traseu cu tractorul ce să vezi?
Iaca găsesc un cadavru.
Dar nu și orișicum, ci mort de-a binelea, sucombat prin decedare definitivă.
Oameni credincioși, vor să-l îngroape așa cum zice la Sfânta Scriptură.
Și de aici pornește tărăboiul.
💭 Carbon – Comentariu 🍿
Hai că ard de nerăbdare să slobod ce am pe suflet cu privire la acest film.
Sala râdea, probabil și de nervi, încă dinainte de a începe efectiv proiecția.
Pentru că genericul de început durează exagerat de mult, dinadins este așa, că altfel nu găsesc explicații, dar prea întinde coarda.
Până și ardelenii cei mai molcomi ar conchide că imaginile se derulează cu o încetineală care-ți mistuie răbdarea.
Apoi însă pornește un film ce se scurge într-un ritm constant, fără scene îndelungi de contemplare a nimicului din strachina cu ciorbă simbolică pentru că povestea n-are timp de așa ceva.
Ce frapează în stadiu incipient este dialectul moldovenesc aproape neinteligibil, noroc cu subtitrarea care-i mană cerească.
În caz contrar n-aș fi înțeles mare lucru din regionalismele extreme care sunt utilizate în livrarea replicilor.
Deși prezintă hibele clasice ale unei țări scăpate de sub jugul comunist, dar încă trăind lângă tătucul cel fioros care amenință din umbră, Carbon nu este chiar o dramă.
Ba ne poziționăm la polul opus, se prezintă în fața noastră ca o comedie cu accente parodice care ia în bășcălie amară tot ce este mai rău în societatea moldovenească.
Și între noi fie vorba, nu diferă foarte mult de a noastră, că prezintă un rural bine cunoscut care dăinuie și pe meleagurile noastre chit că suntem bine înfipți în secolul XXI.
Sunt politicieni corupți, cu ochii pe șpăgi să le fie doar lor bine, cu reflexul de a pasa responsabilitatea altora, cu dorința nestăvilită de a face o combinație să iasă de niște firfirei.
Ehe, și asta nu ar fi tot, mai sunt asemenea metehne pe care filmul le scoate în evidență cu multă măiestrie comică.
Nu mai pomenesc de caterinca făcută la adresa religiei că mă trezesc cu blesteme eterne din partea habotnicilor.
Când vine vorba de glume, nu aș putea scoate în evidență prea multe, mai degrabă umorul vine din interpretarea sublimă a actorilor și din modul în care își rostesc replicile.
Au o sincronizare perfectă și o expresie facială hâtră de râzi automat doar uitându-te la moacele lor care emană o stare de permanentă mirare, să nu zic altceva ce poate fi considerat ofensator.
Plimbatul cadavrului de pe un mal pe altul al Nistrului duce la niște situații elucubrante prin absurdul lor ilar.
Nimeni nu dorește să aibă de-a face cu mortăciunea necunoscută, toți vrând să scape cât mai repede de ea pentru a-și vedea de propriile treburi.
Deși nu am fost prin Moldova, am rămas cu impresia că pelicula transmite o pronunțată senzație de autenticitate, de la locurile rurale pitorești până la personajele parcă scoborâte dintr-un roman interbelic.
Deși plasate în perioade diferite, pe alocuri am asemuit Carbon cu Moromeții noștri neaoși.
Am găsit aceeași atmosferă șugubeață la suprafață, dar cu o umbră de periculozitate ascunsă în interior pentru că mai periculos decât dușmanul declarat este prietenul turnător.
Nu se înjură deloc în film, cel puțin nu la nivel deslușit, că și aici scenariul se joacă șăgalnic cu mintea spectatorilor.
Limbajul este poliglot, se vorbește și moldovenește, și rusește, că de aia avem Nistrul care este punctul care separă granițele lingvistice, dar nu și pe cele ale beteșugurilor umane.
La nivel tehnic, spre surprinderea mea colosală, filmul excelează la toate capitolele.
Se aude bine, adică distingi perfect cuvintele, chiar dacă nu le înțelegi sensul fără ajutorul subtitrării.
Se vede așa cum trebuie, încadrarea este exemplară, nu te simți deloc pierdut în spațiu, paleta coloristică aduce aminte de acea perioadă nefastă pe care am trăit-o și noi românii.
Iar coloana sonoră plină de melodii specifice vremurilor de atunci completează la perfecție o peliculă pe care nu pot decât s-o declar excelentă.
🏆 Carbon – Verdict 👍 sau 👎
Nu credeam c-o să apuc sutca în care un film din Moldova se răhățește de la etaj peste multe producții autohtone, dar iată că acest Carbon a reușit.
Trebuie vizionat de mulți dintre cineaștii noștri cu mintea plină de flatulații artistice să ia lecții despre cum se face un film și cu priză la public, dar și cu lipici la premii.
Am ținut pentru final bomba nucleară care a explodat spre final, există o scenă prelungită în biserică de-a dreptul demențială. Scena, nu biserica.
Sunt ani buni de când nu am mai râs atât de mult de mă înecam cu tusea din gât și cu lacrimile care-mi curgeau pe obraji.
Și nu eram singurul.
A râs sala de s-au zguduit pereții și s-a activat și Ro-Alertul (nu exagerez) de sunau numai alarme în timpul proiecției.
Pupa-i-aș moaștele cu mâna pe tricolor, că n-am ce face și trebuie să-i cumpăr lui Carbon 9 apartamente comuniste.
(4,5 / 5)
