Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Mission: Impossible – Dead reckoning: Part one este printre cele mai anticipate filme ale anului 2023 pentru că Tom Cruise (Edge of tomorrow), pentru că alergat, pentru că acțiune, pentru că Fallout!!!!
🎬 Mission: Impossible – Dead reckoning: Part one – Premisă
Eh, nimic nou sub soare în ceea ce privește codul sursă pe care se bazează povestea din acest film.
Chiar dacă se numește misiune imposibilă, Ethan Hunt a ajuns la a șaptea asemenea însărcinare.
Ca de obicei, una și mai complicată decât anterioara deoarece acum adversarul nu este unul tangibil.
Drăcovenia culpabilă pentru declanșarea haosului este o cheie ce vine de la ruși și care deschide o Cutie a Pandorei, dar nu cea mistică din povești, ci una reală și digitală.
Pe urmele ei se lansează practic toată planeta cu Ethan în frunte care și-a tras o echipă de l-ar face pe Dom invidios.
Așadar, pornim într-o nouă aventură, aparent ultima, care ne plimbă în multe locații diverse și Ethan face ce știe el mai bine.
Fuge de-i sfârâie călcâiele și dezamorsează situații fără scăpare.
Oare i-o ieși și de data asta?
💭 Mission: Impossible – Dead reckoning: Part one – Comentariu 🍿
Pot spune că filmul de față a plecat din start cu un dezavantaj în ceea ce mă privește.
A venit după excepționalul Fallout care este unul dintre filmele mele preferate, așa că avea o misiune extrem de dificilă în a-i călca pe urme.
Deși scânteia care aprinde intriga este una clasică, de fiecare dată la mijloc este un obiect dorit de marile puteri, aici parcă acest Sfânt Graal la care tânjesc toți din diverse motive este mai relevant ca oricând.
Și hop, apare și prima problemă cu scenariul, insistă prea mult pe caracterizarea unui personaj fictiv și invizibil și am simțit un pic de desconsiderare a privitorului.
Personal, chiar nu am avut nevoie de lecții infinite explicative cu privire la pericolul care zace într-un AI.
Vorba aia, am văzut Odiseea spațială a lui Kubrick cu al său HAL nărăvaș și deja știu ce poate Skynet-ul din filmele Terminator ale lui James Cameron.
Nu era cazul să-mi umple RAM-ul cu atâtea informații despre o inteligență artificială care ia decizii de una singură că știam că asta nu duce la nimic bun.
Și mai am de făcut o deconectare de la Internet și am terminat cu bilele negre lansate înspre film.
Nu mi-a plăcut faptul că la început toți rușii vorbeau între ei în engleză deși ulterior personajele discută, acolo unde era cazul, în limba lor maternă.
Numai rușii au rupt-o într-o engleză stricată de toată jalea.
Însă în afară de aceste două critici pe care i le input filmului, nu am ce altceva de rău să mai scriu.
Poate ar fi mai câte una, câte alta, dar sunt deja elemente împământenite în franciză și le-am luat ca atare.
Chiar dacă nu se ridică la nivelul lui Fallout din punct de vedere al acțiunii, și am găsit-o cam rară din cauza duratei extinse a peliculei, ea este de senzație.
Puțin, dar bun, asta este deviza filmului. Și s-a ținut de ea. Sunt trei scene mari și late în care adrenalina atinge înălțimi amețitoare și apoi te aruncă în hăul tensiunii de simți că te ia cu vertij pe la cerebel.
Sunt excelent executate din punct de vedere tehnic, ca de altfel întreg filmul, și îți dai seama că (aproape) totul este pe bune, practic, la fața locului, de unde și senzația pregnantă de verosimil.
Spre deosebire de franciza furioasă, aici simți că respectivele cascadorii sunt posibile, chiar dacă ajung și ele un pic la limita imposibilului, dar cu un mic efort poți să juri că sunt realizabile.
Tom Cruise ori le are mari de oțel, ori are o dorință de moarte pe platoul de filmare pentru că nu încetinește deloc, găsește de fiecare dată altă ipostază periculoasă care-i amenință viața.
Și ce este în trailer reprezintă doar o mică parte din nebuniile la care se dedă Ethan în acest film.
Situațiile sunt duse la limita extremă a punctualității, uneori se exagerează cu sincronizarea fenomenală a personajelor, de zici că au niște stranii puteri magice premonitorii.
Dar sunt obișnuit cu așa ceva, ca atare nu m-am mai obosit să mă enervez pe întâlnirile nefaste sau, din contră, fericite concluzionate în ultima fracțiune a fracțiunii de secundă.
Însă nu avem doar acțiune fulminantă pentru satisfacerea părții din noi dornice de aventură.
Există și o poveste complexă care testează buna funcționare a sinapselor la capacitate maximă.
Sunt atât de multe îmbârligături (unele așteptate, altele nu) și răsturnări de situație picate din cer de ajungi să te îndoiești de autenticitatea celor din propria-ți familie și îi bănuiești de jocuri duble.
În film plutește foarte multă incertitudine încât te afectează la creier.
Asta a creat o atmosferă încărcată cu o periculozitate electrizantă de simțeam cum zburdă volții nestingheriți prin tot corpul meu.
Unele momente se balansează atât de primejdios pe muchia cuțitului încât am uitat să mai și respir de teamă să nu deranjez ceva și să produc un efect de fluture devastator pentru personaje.
Răsuflam ușurat doar la final, dându-mi seama că mai era un pic și mă sufocam de cât de concentrat eram la scenele de pe ecranul IMAX care m-au țintuit în scaun.
Sincer, nu m-aș fi supărat dacă ar fi tras un pic frâna de mână în asemenea secvențe pentru că nu cred că mi-au făcut bine la inimă, antrenamentul cardio fiind prea alert pentru mine.
La nivel vizual, am menționat anterior în treacăt, acum extind un pic comentariul, este perfect.
Deși genericul de final înșiră o grămadă de companii din domeniul efectelor speciale, mai degrabă au făcut retușuri digitale pentru că nu știu unde este CGI în film.
Cu siguranță că există, dar este desăvârșit, fără cusur, cel puțin nu am observat hibe și nici nu am dibuit pe unde a fost integrat în film.
De ce unii pot și alții nu? Asta rămâne un mister pentru mine.
Imaginea este magnifică și reușește să transmită particularitățile fiecărei zone vizitate.
Nici nu era nevoie să fim informați pe unde se află personajele că îți dădeai seama doar uitându-te la peisaje și decoruri sau la paleta coloristică diferită pentru fiecare zonă în parte.
Mirobolant, așa arată filmul.
Iar auditiv este o desfătare divină pentru că este folosită clasica temă muzicală în diverse reinterpretări, pentru a nu deveni plictisitoare, fapt ce a augmentat exponențial impactul scenelor.
Special nu am pomenit nimic de actorie sau ce alte personaje noi apar prin peisaj pentru că nu are rost.
Este destul de clar că n-avea cum să dea chix taman aici după atâtea laude aduse și mă feresc să menționez ceva prin acest capitol luxuriant din motive bine întemeiate.
Spre surprinderea mea, scenariul ia niște decizii îndrăznețe și asta l-a făcut imprevizibil.
Mi-a sădit în minte o boabă potentă de teamă cu privire la soarta celor care sunt implicați în această aventură terifiantă.
Avem fețe noi, dar și unele vechi, pe unele le urâm, pe altele ajungem să le îndrăgim, distribuția îmbogățindu-se cu nume proaspete precum Hayley Atwell (Christopher Robin) sau Pom Klementieff (Guardians of the galaxy Vol. 3).
Nu lipsesc veteranii francizei ca Simon Pegg (Hot fuzz) sau Ving Rhames (Pulp fiction), iar personajele din filmele mai proaspete interpretate de Rebecca Ferguson (Dune: Part one) și Vanessa Kirby (Hobbs & Shaw) au și ele un impact major aici.
Că tot am pomenit de fețe, iar o apucă pe ruta măștilor minune, am crezut că am scăpat de acest laitmotiv, dar pare-se că a reînviat.
Măcar se fac niște glumițe bune pe seama asta, umorul, ăla puțin care este în film fiind unul care și-a atins ținta.
Ne-a mai descrețit frunțile după câte riduri am făcut în momentele de scandal.
🏆 Mission: Impossible – Dead reckoning: Part one – Verdict 👍 sau 👎
Deși este partea întâi a finalului francizei (hm, oare?), filmul funcționează ca unul de sine stătător.
Cum este normal, rămâi un pic cu unghia-n glandă, că nu se gată cu mortu-n groapă, ci ne lasă undeva la biserică după veșnica pomenire.
Așadar, se termină satisfăcător, dar simți că ai mai fi vrut să continue, că pofta ce-ai poftit nu a fost săturată pe deplin.
Nici nu am simțit când s-au scurs cele 160 de minute ale filmului, credeam că am ajuns la jumătate când hop s-a aprins lumina în sală.
Nu este nimic după final, sperând la o mică scenă din următorul film am stat până ne-au ușuit angajatele că le deranjam de la treabă.
Da, este un blockbuster în adevăratul sens al cuvântului, n-are parti-pris-uri politice sau sociale și nu împinge nici una din agendele propagandistice care infectează multe dintre producțiile actuale.
La fel ca Top Gun: Maverick, vrea doar să ofere o distracție pe cinste privitorilor fără alte valențe de înălțare spirituală și iluminare filozofică.
Și asta a făcut.
Până apare și continuarea m-a apucat subit o frică primordială așa că v-am lăsat în compania filmului că eu am de șters temeinic 9 hard-diskuri pline cu informații sensibile.
(4,5 / 5)
