Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Mă pregătesc să atac Liceenii, dar mai întâi trebuie să fac încălzirea cu Declarație de dragoste.
Nu este propriu-zis parte din seria Liceenii, dar acțiunea are loc în același univers cinematografic.
📖 Premisă
Profu’ Socrate (Ion Caramitru – Mission: Impossible) le dă elevilor o temă filosofică profundă despre relația amoroasă dintre o fată și un băiat.
Și cum poate fi dezbătut acest subiect decât printr-o declarație de dragoste?
Alexandru (Adrian Păduraru – Mai departe) este ales ad-hoc drept autorul ei, destinatara fiind Ioana (Teodora Mareș – Moromeții).
Ei nu prea aveau tangențe romantice, dar dezbaterea liceală trezește sentimente care strică socotelile de acasă.
Părinții lui îl visează medic, deși el nu prea-și dorește asta, în timp ce Ioana are grijă de fratele mai mic în lipsa tatălui, mereu plecat la muncă, și a mamei, moartă de doi ani.
💭 Comentariu
Filmul vine din perioada comunistă, anii de sfârșit, adică anii cei mai grei ai dictaturii, dar nu ți-ai da seama din imaginile prezentate.
Este un semn clar că scenariul a fost frunzărit cu scrupulozitate maximă de către cenzorii Partidului Comunist, iar orice strop de nemulțumire a fost înlăturat.
Ca atare, imaginea prezentată nu este prea realistă, în afară de o mică sincopă (Ioana nu are bani să-și spele rufele la Nufărul), totul pare roz.
Personajele au de toate, mâncare pe masă, dulciuri clasice cât cuprinde, muzică modernă și haine decente.
Așadar, nu există motive de cârcoteală la adresa mult-iubitului și stimatului întâi tovarăș al țării, al cărui tablou este atârnat pe toți pereții.
Din acest punct de vedere, filmul este unul comunist până-n măduva oaselor, până și securiștii sunt oameni faini și îți oferă o mână de ajutor.
😏 Adolescență fără griji (aparente)
Povestea în sine nu este prea sofisticată, pornește oarecum amuzant, cu frecușurile specifice vârstei adolescente, perioadă în care iubăreții erau luați la mișto.
Nu există glume cu adevărat potente, ci niște dialoguri inocente și fără răutate, dar cumva potrivite în peisaj, pentru că pe atunci lumea era altfel.
Era mai simplă, dar și lipsită de griji legate de gen, de litere ale alfabetului adunate la un loc și de alte asemenea probleme identitare care azi țin prima pagină.
Pe atunci, singurele belele reale înainte de atingerea maturității erau compunerea unor epistole de dragoste eficiente și nerăbdarea așteptării răspunsului la ele, de preferat pozitiv.
📉 De la inocență la dramă
Odată cu derularea firului narativ, povestea se complică, apar schisme în sânul celor două familii, unele legate de viitorul băiatului, altele aduse în jalbă de către organele polițienești, așa că drama începe să devină mai pregnantă.
Unde mai pui că răsare și o rivală a Ioanei, o mai veche cunoștință care, din răutate, să nu zic că are piele de drac, atentează la inima lui Alexandru.
Acțiunea se desfășoară pe fundalul unui sistem educațional rigid și al unor părinți cu așteptări mari, iar tinerii se confruntă cu provocările tipice vârstei și vremurilor.
🗣 Dialoguri învechite, dar sincere (mă rog, înțelegeți voi ideea)
Într-adevăr, urmărind acum filmul, care a trecut de vârsta de 40 de ani, cele mai multe replici sunt desuete, dar reflectau fidel realitățile unui trecut tumultuos.
Mare lucru nu ar mai fi de comentat pe seama acestei producții simpliste și cuminți, care nu deranjează nici măcar pe cei care aveau puterea să te azvârle în beci, chiar și pentru o uitătură chiorâșă sau un «Să moară nea Nicu!» aruncat cu năduf.
🎭 Distribuție și personaje
Adrian Păduraru aduce pe ecran un Alexandru sincer și idealist, care nu vrea să facă pe plac părinților, ci să-și urmeze pasiunea, aceea de a lucra pe șantier. Nah, poftim, pasiune.
Teodora Mareș o interpretează pe Ioana cu o combinație de fragilitate și determinare, un personaj maturizat prea devreme, care trebuie să joace un rol matern pe nepusă masă.
Am urmărit filmul mai mult pentru a mă familiariza cu doamna profesoară Isoscel (Tamara Buciuceanu-Botez – Toată lumea din familia noastră), care va deveni emblematică în Liceenii.
Chiar și în acest film, confruntările ei cu rebeliunea tinerilor sau conflictul cu ceilalți profesori, adepți ai unei pedagogii mai moderne și, deci, mai permisive, nasc câteva zâmbete drăguțe.
🏆 Verdict
Nicolae Corjos, regizorul, reușește să surprindă atmosfera specifică anilor ’80, cu sălile de clasă austere și uniformele școlare obligatorii. Mă rog, atât cât i-a fost permis.
Sunt niște imagini de tristă amintire, pentru că am prins câteva luni din acea perioadă, deși, la drept vorbind, ideea cu uniformele nu este deloc rea având în vedere ce parade de modă OnlyFans sunt acum pe la școli.
Dialogurile sunt și ele destul de puerile, reprezentative pentru limbajul și preocupările adolescenților de atunci, abordând teme precum iubirea, prietenia și viitorul.
Nu mi s-a părut cine știe ce per ansamblu, dar este o incursiune interesantă în viața adolescenților din România comunistă, oferind o perspectivă parțial realistă, pentru că există și multă cenzură în film.
Alte adăugiri nu mai am de făcut, așa că fug repede până la cofetărie să bag botul în șase savarine, pentru că erau considerate o delicatesă pe atunci.
Filmul
