Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Le mage du Kremlin este un film tare ciudat, v-o zic din start, ca o promisiune de campanie electorală.
📖 Premisă
Vadim Baranov (Paul Dano, cel porcăit de Tarantino) e un tip din lumea teatrului moscovit, artist ratat, îndrăgostit de o actriță, Ksenia (Alicia Vikander – Ex Machina).
Ea îl părăsește pentru un oligarh vulgar pe nume Dmitri. Asta-l doare pe Vadim mai rău decât orice recenzie negativă.
Așa că se lasă de teatru și intră în politică. Devine consilierul media al unui tip pe nume Vladimir Putin (Jude Law – Sherlock Holmes). Cred că ați auzit în treacăt de el, nu?
Vadim îl ajută să câștige alegerile, să verticalizeze puterea, să închidă gurile oligarhilor, să construiască ferme de troli, să invadeze Ucraina.
Pe scurt: devine „vrăjitorul” de la Kremlin.
Am cam simplificat premisa, dar puteți completa singuri, pentru că știți mai multe despre Putin decât despre istoria voievozilor români.
💭 Comentariu
🗣️ Engleză la Kremlin. Serios, băieți?
Prima problemă, și n-o să trec peste ea ușor. Filmul e franțuzesc la origine, romanul pe care se bazează e scris în franceză, personajele sunt rusești, iar dialogul e într-o engleză cristalină.
Din start, s-a dus dracului orice urmă de autenticitate. Și lăsați-mă cu scuza că s-a dorit să fie film internațional, pentru că e subțire.
E clar că filmul n-o să fie un mare succes financiar, indiferent ce actori sunt în rolurile principale. Aducând nume grele, care nu vin pe trei covrigi de la Luca, se pune presiune pe încasări.
Orice dolar dat în plus înseamnă doi dolari extra încasați pentru a acoperi deficitul. Și mi-e greu să cred că Le mage du Kremlin va rupe box office-ul astfel încât să justifice această alegere artistică.
Aș fi preferat actori talentați din Rusia în rolurile principale. Poate că încasările ar fi fost mai mici, dar și bugetul salarial s-ar fi redus drastic.
🎧 Varză lingvistică
Măcar dacă regizorul ar fi mers până la capăt cu engleza. Dar în film apar și personaje care vorbesc într-o engleză stâlcită, cu puternic accent rusesc, sunt prezentate și clipuri reale, în care oamenii se exprimă în rusă, iar textele, pancartele și ziarele sunt scrise în limba rusă.
Ori mergeai cu engleza până-n pânzele albe, să fie prezentă peste tot, ori alegeai verosimilitudinea absolută și totul era în rusă.
Așa a ieșit o varză verbală care m-a deranjat enorm. E ca și cum ai face un film despre Ceaușescu și toți ar vorbi germana ca să fie mai ușor pe platou. Sau despre Celibidache. Dialogurile m-au scos din film la fiecare replică.
Personajele nu mai sunt oameni din Rusia anilor 90. Sunt actori într-un studio. Autenticitatea zboară pe geam imediat după primul „Hello, Mr. President”.
Asta e țăcăneala mea, suntem în 2026, nu în 1965. Dacă vrei să faci un film bazat pe fapte reale, unul serios, atunci depune eforturi să-l faci cât mai autentic. Algoritmii și lenea dăunează grav simțului artistic.
⚠️ Propagandă fără să vrea
Nu mă dau expert în politică sau în subiectul Putin, așa că este doar o părere de habarnist care a urmărit un film.
Nu știu dacă Olivier Assayas a vrut asta. Probabil că nu. Dar efectul e clar. Filmul îl arată pe Putin ca pe un om rece, dar rațional.
Dacă nu l-ar chema Putin, i-ai da dreptate în ceea ce spune. E un om care ia decizii dure pentru că trebuie. Nu e nebun. Nu e monstru. E doar eficient.
Și asta e îngrijorător. Pentru că, vrând să denunțe sistemul, filmul întărește narativa Kremlinului: că Rusia are nevoie de un țar dur pentru a supraviețui haosului, că democrația e o iluzie, că oligarhii sunt hoți, că Occidentul e ipocrit.
Dacă ești un spectator obișnuit, ieși de la film cu impresia că Putin e un fel de chirurg necesar, nu un dictator sângeros.
Eu zic că filmul e cam naiv. Adică să-i dedici atâta timp lui Putin doar ca să explice cât de greu e să fii lider, fără să i se pună în față suferința reală a oamenilor, e cam ca și cum ai face un film despre Hitler și te-ai concentra pe programul său de infrastructură.
😴 Multă vorbă, zero viață
Mai grav e că nu se întâmplă mai nimic, fraților. 2 ore și 20 de minute de oameni care stau la birouri, la mese, în mașini și vorbesc.
Vorbesc despre verticala puterii. Vorbesc despre democrația suverană. Vorbesc despre gherilele din Cecenia. Vorbesc despre atentatele din blocurile de la Moscova.
Dar nu vezi niciun atentat. Hm, poate pentru că n-au fost? Nu vezi nicio lacrimă adevărată. Vezi doar fețe serioase care rostesc nume și date, ca la un documentar de pe la ora 2 noaptea pe History Channel.
Filmul e o salată de momente istorice aruncate unul după altul, fără un fir narativ care să te țină captiv. E ca și cum ai da click pe Wikipedia la „Rusia post-sovietică” și ai citi pe diagonală. Nu se leagă de nimic.
💬 Idei bune pierdute
Într-adevăr, printre atâtea replici pompoase și seci, sunt și câteva care rostesc adevăruri care dor.
Mi-a plăcut enorm una dintre ele: Kitschul este singurul limbaj universal pe care-l înțeleg masele. Sau ceva în genul ăsta, am parafrazat.
Păcat că sunt doar câteva fraze puternice aruncate într-un ocean de expuneri.
⭐ Un singur om salvează aparențele
Singurul far strălucitor în această ceață narativă este Jude Law. Omul chiar joacă bine. Nu glumesc. Are o răceală de reptilă, o privire fixă și o duritate în glas de se construiesc singure blocurile de frica lui.
În afară de el, nu prea mi-a plăcut nimeni. Poate și pentru că personajele nu sunt bine caracterizate.
Vadim e lemn. Paul Dano (Dumb Money) face aceeași față de „sunt confuz și trist” de la început până la sfârșit. Nu pentru că este actor slab, Doamne ferește, ci pentru că ăsta îi e personajul.
Ksenia e acolo doar ca să fie frumoasă și să zică ”te-ai schimbat, ești cinic.”
Oligarhul Dmitri e o caricatură de om cu bani. Iar Putin, când apare, e mai degrabă un strateg inteligent decât un tiran complex.
🧱 Final degeaba
După două ore de manipulări, război, sancțiuni, morți suspecte, filmul se închide așa? Nu zic cum, pentru că nu vreau să zbor de la o fereastră de la etajul 10 într-o noapte ploioasă.
Nu e profund. E doar leneș. Cred că regizorul a vrut să fie emoționant, dar a ieșit fix ce nu trebuie. Plângi nu de tristețe, ci de ciudă că ai pierdut atâta timp.
🏆 Verdict
Pentru mine nu au meritat cele aproape 150 de minute. Asta nu înseamnă că va fi așa și pentru alții. Singurii în măsură să decideți în dreptul vostru sunteți voi.
Ca să fac o glumă nesărată, îl recomand doar dacă ești student la științe politice și ai nevoie de un exemplu despre cum nu se face un film despre dictatură.
Sau dacă vrei să ai un subiect de discuție ironic la bere: „Uite, bă, filmul în care rușii vorbesc engleză și Putin e mai simpatic decât personajul pozitiv”.
Ah, să nu care cumva să luați de bun filmul. Nu este deloc documentar. Asta ne-o spune chiar Le mage du Kremlin la început:
„Acest film este adaptat după romanul omonim scris de Giuliano da Empoli.
Deși se bazează pe evenimente istorice, rămâne o operă originală de ficțiune, cu intenție artistică.
Personajele, precum și declarațiile și opiniile lor, sunt fictive.”
Trailer
