După rateul monumental numit Mission: Impossible 2 al lui John Woo a fost chemat întru salvare JJ Abrams să reînvigoreze franciza cu Mission: Impossible 3.
Că aparent asta este treaba lui, să scoată din coșciug francize decedate, având în portofoliu și Star Trek sau The force awakens.
🎬 Mission: Impossible 3 – Premisă
Deja știm că în prim-plan-ul acestor misiuni imposibile se află Ethan Hunt (Tom Cruise – Edge of tomorrow).
Este o sculă de spion din cadrul agenției IMF care acum se pare că a lăsat deoparte agitația muncii de teren și se pregătește să-și pună pirostriile, fiind îndrăgostit de Julia (Michelle Monaghan – Pixels).
Dar lumea teroristă nu are timp de dulcegării siropoase, astfel încât Ethan, evident mințindu-și proaspăta soție, se avântă pe urmele unui traficant de arme de distrugere în mă-sa, pardon, în masă.
Numele inamicului din acest film este Davian (interpretat de regretatul Philip Seymour Hoffman – Twister).
Alături de el se află echipa ce-l cuprinde pe deja veteranul Luther (Ving Rhames – Guardians of the galaxy vol. 2), dar și niște prospături jucate de Maggie Q (Fantasy island) sau Simon Pegg (Hot fuzz).
Astfel, Ethan începe o aventură globetrotter-istă de la Vatican în Germania și apoi în China în căutarea și aducerea în fața justiției a sadicului Davian care are la vânzare ceva din familia mamiferelor leporidae, adică o labă de iepure, dar în sens figurativ.
💭 Mission: Impossible 3 – Comentariu 🍿
Filmul de față scapă de tehnicile aberante folosite de John Woo care m-a exasperat cu repetiția triplă a diferitelor secvențe și replici și revine oarecum la farmecul din primul film.
Povestea, așa cum era de așteptat, este una destul de îmbârligată, așa cum șade bine unui film cu spioni.
Însă aici eram deja cu antenele întinse la maximum să recepționez semnalele aferente dezvăluirilor care nici nu sunt prea ieșite din comun.
Filmul este OK în ceea ce privește intriga, dar nu dă pe dinafară de originalitate.
Avem o nouă misiune de capturare a unui dement care vrea să arunce lumea în haos pe motive că așa i se rupe mătărânga de umanitate.
Deși Davian ăsta este sadic de-a dreptul, motivația lui nu îl face un răufăcător neapărat memorabil, chiar dacă interpretarea lui Philip Seymour Hoffman îți dă fiori.
Acțiunea din Mission: Impossible 3 este una bună, se pare că de aici a căpătat Tom Cruise gustul pentru cascadorii periculoase pe care și le execută singur, acest film ducând acțiunea francizei la un nivel superior precedentelor titluri.
Iar Tom se bagă în tot felul de situații aparent fără de ieșire, uneori împingând granița credibilității în special în ceea ce privește limitele impuse de lipsa timpului.
Am avut parte de secvențe spectaculoase bine realizate tehnic și, ce este cel mai important, fluent redate pe ecran.
Deci fără repetiții și slow-motion-uri inutile, dar cu secvențe diverse cu multe ustensile militare provocatoare de bum bum și marfă pentru pompe funebre.
Și aleargă Tomuț aici de nu-i adevărat, mult și repede, iar modul în care este filmat pe fugă imprimă scenelor o senzație de adrenalină excesivă.
Zici că Ethan era la Olimpiada de 100 metri garduri obstacole bombardiere, așa îi ardeau călcâiele pe caldarâm.

Am însă de comentat cu privire la modul în care este îmbinată povestea, în special la alegerea editării.
Nu-i greu să îți dai seama când pericolul este real și când personajele sunt puse în situații capcană pentru că unele scene sunt așezate nefericit în momente cheie care dau de gol importanța și semnificația lor.
Sincer, deja începe să mi se ia de tertipul folosirii măștilor faciale pentru a ne induce în eroare, este fumată de mult șmecheria asta.
Practic, mai toate scenele care ar fi trebuit să fie tensionate sunt reduse la un joc de-a ghicitul cine ce mască are pe mufarină.
Ca atare nici nu am putut să mă tem prea mult pentru viața unor personaje pentru că știam că trebuie să răsară cineva de undeva cu o mască de Halloween și să strige: Surpriză!!!
🏆 Mission: Impossible 3 – Verdict 👍 sau 👎?
Însă una peste alta, Mission: Impossible 3 este o adiție decentă în acest univers.
Într-adevăr, n-are nimic memorabil, mai ales pe partea de poveste, dar măcar a șters gustul amar lăsat de îngrășământul natural biodegradabil care se numește Mission: Impossible 2.
Alte comentarii nu mai am de făcut, că îmi expiră timpul și trebuie să scap de mesajul compromițător, așa că închei aici.
Nu-i vreun elev premiant, dar este departe de a repeta clasa, așa că îl pun să recite de 7 ori o rugăciune la Vatican.
(3,5 / 5)
Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
