Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
We live in time rula cu sala goală la MegaMall și am zis să nu consume oamenii curentul de pomană, așa că m-am aruncat pe un scaun să văd despre ce este vorba.
🎬 We live in time – Premisă 📖
Almut (Florence Pugh – Black Widow) și Tobias (Andrew Garfield – The amazing Spider-Man) formează un cuplu fericit, cum numai prin filme vezi.
Așteaptă un copil, cariera de chef a ei merge ca pe roate, așa că totul pare a fi doar lapte și miere.
Doar că nu-i așa, cancerul ovarian al ei recidivează și cei doi trebuie să-și reevalueze viața.
💭 We live in time – Comentariu 🍿
Filmul se înscrie în tot mai numeroasa categorie a dramelor romantice muribunde în care unul dintre parteneri este atins de o boală nenorocită care îi va scurta existența.
Așa că boceala este asigurată încă din start, mai mult pavlovian decât în mod natural, fără să vrei te apucă jelania cu gândul la soarta cruntă a domniței din film.
Nu știu cine a avut ideea „genială‟ de a prezenta povestea alandala cronologic, dar a stricat impactul unor secvențe cruciale.
Discuțiile lor despre a avea sau nu un copil sunt inutile pentru că eu, spectator, deja știam rezoluția pentru că anterior au fost alte scene în care aveau un copil.
De asemenea, momentele incipiente ale relației lor își pierd orice aromă de necunoscut (se vor sau nu se vor?) pentru că anterior deja ne-a fost arătat că se vor.
Părerea mea este că filmul ar fi fost mult mai reușit dacă avea o evoluție liniară, clasică, pornind din punctul A și terminând în punctul G.
Așa, pleacă din D, ajunge pe la B, sare apoi la F, se duce-n A, mai poposește pe la C, trece apoi pe la E și se termină în G.
Trecând peste acest aspect mai puțin inspirat, filmul este, totuși, unul decent pentru că nu prea avea cum să dea chix având în vedere subiectul abordat.
Pe lângă povestea de amor sortită unui final devastator, scenariul oferă destule momente emoționante, dar nu cum v-ați aștepta.
Are o scenă într-o benzinărie care terifiază și impresionează simultan. Parcă ți-ai feri ochii, dar te-ai și uita cu uimire în privire.
Nu strică nici faptul că povestea se învârte în industria culinară, un laitmotiv tot mai prezent filme/seriale/emisiuni.
Nu știu de unde a venit obsesia asta bruscă a omenirii pentru gătit de au explodat producțiile care te fac să salivezi, cert este că sunt deja prea multe.
Aici, însă, nu mă pot plânge pentru că mi-a fost gura inundată cu un apetit ancestral de zici că nu mâncasem de la naștere.
Sunt create niște feluri de haleală, de fapt fine dining, dar sunt eu grobian în exprimare, de nici nu-ți venea să le înfuleci, ci să le expui în muzee ca artă culinară.
Nu cred că mai este cazul să pomenesc despre mesajele pe care ni le transmite filmul pentru că sunt unele universale.
Ați văzut o peliculă din acest gen, deja le-ați cam văzut pe toate.
Așa că nu am chef să fac pe papagalul să repet că-s pilde despre ceea ce contează cu adevărat în viața asta scurtă de care trebuie să profităm la maximum și să nu pierdem timpul cu fleacuri irelevante.
Nah, că până la urmă am repetat, oricum nu vine ca o surpriză liturghia spirituală pe care filmul ne-o ține, că sunt obișnuit cu ea deși, culmea, eu nu urmăresc acest gen.
Despre actorie pot spune că este una corectă, executată fără erori, dar nu perfectă.
Poate a fost vina cronologiei amestecate, poate rolurile nu au fost atât de solicitante psihic, nu știu exact să pun bomboana pe colivă, cert este că nu am fost atins la inimă de interpretările celor doi.
Având în vedere tematica, ar fi trebuit să jelesc într-un asemenea hal încât glandele lacrimale să mi se transforme în deșert saharian, dar nu am vărsat niciun strop de lichid sufletesc.
Ce pot spune este că actorii nu-s deloc pudici. Dar deloc. Deja imaginația vă zburdă, nu? Nebunaticilor!
🏆 We live in time – Verdict 👍 sau 👎?
Probabil fanii acestui tip de filme vor fi mai atinși la inimioară de poveste, pe mine nu a reușit să mă facă să plâng deși toate elementele erau acolo.
Este, mai degrabă, un film didactic care ne dă temă de gândit cu niște povețe despre viață pe care trebuie să le luăm în seamă.
Personal, am fost deranjat de abordarea temporală care a dus la răsuflarea rapidă a tensiunii și necunoscutului, înțeleg de ce se numește titlul cum se numește, dar asta nu înseamnă că am și fost de acord cu această alegere artistică.
Rămâne, însă, un film ce merită văzut de către toată lumea, nu doar de către romanticii incurabili, pentru că subiectul este educativ și peren.
De aceea am să-i creez și eu 7 feluri de mâncare numai bune de participat la olimpiada chef-ilor.
(3,5 / 5)
