Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Am avut șansa de a vedea Moromeții 3 mult în avanpremieră, în cadrul unei proiecții speciale la care a participat și regizorul/scenaristul Stere Gulea.
🎬 Moromeții 3 – Premisă 📖
Anul este 1954, Niculae Moromete (Alex Călin – Selfie 69) s-a făcut mare, acum a ajuns scriitor de nădejde al republicii populare, publicând fițuici patriotice.
Ba chiar a fost realizat și un film după una din operele lui, producție care slăvește colectivizarea.
Doar că una este filmul, alta este realitatea, și țăranii nu sunt deloc de acord să-și cedeze pământurile către stat pentru binele general.
Etichetați drept chiaburi și agitatori, oamenii simpli, fără carte, sunt trecuți pe răboj drept dușmani ai neamului.
Niculae face o vizită în satul natal, Siliștea-Gumești, acolo unde tatăl lui, Ilie (Horațiu Mălăele – Luca), își duce ultimele zile, și tânărul se lovește de realitatea cruntă.
Una care arată cu totul diferit față de balivernele ce i-au fost îndrugate de către partid.
Oamenii sunt amenințați cu moartea dacă refuză să semneze, iar cărțile sunt arse pentru că nu sunt în interesul comuniștilor ca poporul să fie unul citit.
💭 Moromeții 3– Comentariu 🍿
Filmul nu se mai bazează pe scriitura lui Marin Preda, materialul fiind acoperit în primele două filme, așa că Stere Gulea și-a imaginat care ar fi traseul lui Niculae.
Tânăr și încrezător, el era convins că propaganda pe care o împrăștia cu atâta ardoare era una reală care voia binele țării, dar avea să se înșele amarnic.
Pelicula îl trece pe plan secund, chiar terțiar, pe Ilie, acum făclia atenției cade pe Niculae, un personaj și el complex, a cărui evoluție este fascinantă.
De la naivul ușor de păcălit de cuvintele meșteșugite ale noului regim ajunge un suflet răvășit de revelația că tot ce a propovăduit este o minciună ordinară.
S-a dus farmecul vieții de la țară din primul Moromeții, acum suntem în cinicul București unde trebuie să te zbați pentru supraviețuire.
Dacă în sat o faci cu sapa pe ogor, aici altele sunt mijloacele adoptate, penița pe hârtie care, în acele vremuri, era mai puternică decât cea mai ascuțită sabie.
Filmul este dezbrăcat de orice farmec țărănesc, nu are o glumă, oricât de mică, menită a aduce un zâmbet, și dă dovadă de un cinism terifiant.
Atmosfera este una apăsătoare, atât de apăsătoare încât mi-a plasat în gât niște noduri marinărești greu de înghițit.
Deși prezintă o vreme de mult trecută, pe care nici mama mea nu a apucat-o, ecourile ei răzbat chiar și în prezent.
Și nu doar că reverberează puternic, ci chiar începe să fie repetată pentru că arderea cărților a revenit la modă.
Doar că acum scopul este altul, corectitudinea politică, dar nu-i decât o scuză penibilă pentru a justifica vestita cenzură care este prezentă și în democrație.
Poate chiar mai abitir decât în regimul dictatorial, acolo era una pe față, aici este ascunsă sub haina ipocriziei în capcana căreia cad mulți fraieri care cred că așa este mai bine, să distrugem tot ce nu convine unei minorități.
Revenind la acțiunea din film, ei bine, ritmul este unul extrem de lent, la suprafață nu se întâmplă nimic palpitant, dar dacă săpăm în profunzime ne dăm seama că pelicula are multe de spus.
Chiar dacă nu există violență, nu prea multă, opresiunea comunismului este prezentă la datorie și amenință prin cuvinte cu tâlc din care reieșea clar că dacă nu dansezi cum ți se cântă, o să ai o viață grea. Sau o viață foarte scurtă.
Urmărind filmul mi-am dat seama cât de terifiante au fost acele timpuri când oamenii credeau că partidul chiar le vrea binele, iar conștientizarea că este fix pe dos a fost zguduitoare.
S-a văzut asta cel mai bine pe chipul lui Niculae care se transformă radical dintr-un tinerel ușor de modelat de partid într-un oponent al acestuia, speriindu-i pe superiorii care simțeau că pierd controlul asupra lui.
Așadar, oaia spălată pe creier reușește, cumva, să capete o gândire proprie și să vadă dincolo de manifestul patriotic al comunismului care, la drept vorbind, nu diferă prea mult de politica de acum.
Toate partidele, indiferent de orientare și de ideologie, mint de îngheață apele, nici măcar unul nu vrea binele poporului, toate sunt puse pe căpătuit, care mai elegant, care mai cu forța.
Nu-i deloc un film plăcut de urmărit pentru că mie mi-a cam rupt osia de la căruță prin prezentarea începutului comunismului în România, comunism care a durat zeci de ani și a îndoctrinat poporul.
De fapt, pe mulți chiar i-a îndobitocit într-un asemenea hal încât și acum, la 35 de ani de la căderea regimului, mai sunt nostalgici care zic că era mai bine atunci.
Filmul continuă să fie alb-negru, pentru a se menține pe aceeași linie ca primele două, aici parcă mi s-a părut că imaginea arată mai spălăcit, mai mult gri decât alb-negru.
Și dacă este s-o zic pe aia dreaptă, interpretările nu se ridică la nivelul celor originale, cel puțin Mălăele nu are cum să-l egaleze pe Rebengiuc în rolul lui Ilie.
Bine, aici apare foarte puțin, dar chiar și așa, nu are șarmul pe care îl emana Rebengiuc și nici acele manierisme pe care cel din urmă le stăpânea la perfecție.
Ceilalți actori sunt decenți, nu pot spune că m-a impresionat cineva anume, aici iese un pic dracul din mine pentru că, oricât de mult îmi este drag Iulian Postelnicu (Anul Nou care n-a fost), parcă prea este peste tot.
La naiba, am văzut în aceeași zi la cinema două filme în care apare și el. Omul ăsta nu își ia și el o pauză? E chitit să joace în toate producțiile autohtone?
Și de final am lăsat punctul negativ deranjant, sunetul care nu este deloc ceea ce trebuie.
Aici am avut noroc cu existența unei subtitrări în limba engleză care mi-a fost de ajutor în multe momente în care nu am înțeles ce rosteau personajele.
🏆 Moromeții 3– Verdict 👍 sau 👎?
În mod clar nu avea cum să se ridice la înălțimea himalayană a primului Moromeții, este o misiune aproape imposibilă pentru orice film românesc, dar pot spune că partea a treia mi-a plăcut, fiind peste Moromeții 2.
Că nu mai are savoarea sătească și că se mișcă foarte lent, da, este adevărat, dar compensează printr-un scenariu intelectual și pragmatic care m-a prins.
Are un deznodământ deschis care nu lămurește soarta personajelor, ca și când ar fi lăsată o portiță spre un al patrulea film.
Sau, din contră, se termină definitiv, dar atât de subtil încât nu mi-am dat seama de finalitatea lui pentru că unele acțiuni pot fi interpretate ca având o anume simbolistică tristă ce te pune pe gânduri.
Este un film greu și pe alocuri de un plictis pozitiv care o fi plasat acum 70 de ani, dar este relevant și azi într-o societate în care metehnele au rămas aceleași.
Iar oamenii sunt la fel de ușor de manevrat, dar mult mai lași și blegi în reacții sociale.
Am părăsit sala de cinema abătut și gârbovit de greutatea mesajelor transmise de Moromeții 3 care prezintă un trecut sinistru ce începe să se repete în societatea de acum fără să realizăm că ne paște un nou pericol al cenzurii.
Am să-i cumpăr 8 capre pe care le voi duce în bătătura lui Moromete să aibă și el ce îngriji la bătrânețe.
(4 / 5)
