Vogter

VogterPRI 095

Mai avem nevoie și de filme de altă factură, așa că am urmărit Vogter (Sons sau Sub supraveghere) dacă tot m-am nimerit pe lângă o sală de cinematograf.

 

🎬 Vogter – Premisă 📖

O femeie gardian la pușcărie cere să fie transferată în cea mai periculoasă secție când sosește un deținut pe care îl cunoaște.

 

💭 Vogter – Comentariu 🍿

Trec peste gogomănia premisei pentru că nu cred că în realitate i-ar fi aprobată cererea. Poate în România unde incompetența este la cote maxime și nimeni nu verifică nimic, dar nu în Danemarca.

Nu scriu mai multe, dar există un conflict clar de interese la mijloc.

Filmul este o dramă cu ardere lentă care trece greu, fix ca timpul la pârnaie, dar este ajutat de faptul că este psihologic până-n măduva oaselor.

Are darul sau blestemul, depinde de interpretate, de a bulversa privitorul care nu mai știe cine este monstrul real în această poveste.

Relația dintre gardian și prizonier este una de simbioză stranie, nu pot sta separați, dar și când sunt împreună se lasă mai mereu cu scandal.

Din ce motive? Le veți descoperi singuri dacă veți avea curiozitatea să urmăriți filmul.

Nu zic că-i vreo capodoperă epopeică, dar a reușit să mă tăvălească un pic la nivel mintal.

Vogter

 

Când îmi ieșeau coarnele de drăcușor, fericit într-un mod sadic pentru ce pățea vărgatul, când mă lua conștiința la palme pentru a-mi aduce aminte că vorbim, totuși, despre un om cu drepturi.

Când îmi introduceam vârtos organu-n drepturile lui, când mă apuca mila, și uite așa am fost învârtit într-un ciclon de sentimente de nu mai știam ce să cred la final.

Fără treabă cu filmul, că nu are el vreo vină, dar subtitrarea a fost cam praf, multe erori ortografice, de parcă traducerea a fost făcută în silă.

Dacă am comentat pe seama acestui aspect la Kingdom of Judas, comentez și aici, că pare-se că lenea sau neatenția sau ambele se împrăștie în rândul traducătorilor.

Este chit, nu chiar.

Este cerere, nu cere.

Și acestea sunt doar două exemple, erorile sunt mai numeroase de atât.

Sper doar să nu fie folosit chatGPT pentru traduceri, că altfel chiar ne ducem pe copcă.

 

🏆 Vogter – Verdict 👍 sau 👎?

Pelicula este una interesantă și încearcă să despice-n patru conceptele de moralitate și dreptate, dacă pot merge împreună sau, la nevoie, se pot exclude reciproc.

Apropo, cum fac și eu să prind vreo 2 ani pe acolo, că se mănâncă tare bine într-o pușcărie daneză.

Dacă nu avea anumite elemente narative prea conveniente și lipsite de logică, prezente doar pentru a împinge povestea, filmul ar fi fost unul cu adevărat bun.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Vogter

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Primavera

Primavera

Cum se încălzește vremea afară, nu e film mai potrivit de văzut decât Primavera. Din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *