Oare Leslie Nielsen face tumbe în mormânt odată cu lansarea acestui The Naked Gun?
Asta era întrebarea care mă frământa înainte să intru în sala de cinema.
🎬 The Naked Gun – Premisă 📖
Lumea s-a schimbat mult în ultimii 30 de ani, dar nepotismul a rămas în floare.
Fiul legendarului Frank Drebin (regretatul Leslie Nielsen) a ajuns tot polițist. Și se numește Frank Drebin Jr. (Liam Neeson – Schindler`s List).
Nu a moștenit doar numele tatălui său, ci și talentul de-a provoca haos în fiecare caz pe care-l cercetează.
Acum preia ștafeta într-o anchetă care implică un furt tehnologic, o conspirație planetară și o Pamela Anderson (The Last Showgirl) în formă… comică.
Frank Jr. nu are cele mai fine metode, dar are un talent unic: orice greșeală o transformă într-un progres al investigației.
E ca și cum ai rezolva un puzzle cu ciocanul. Dar, culmea, funcționează.
💭 The Naked Gun – Comentariu 🍿
Filmul nu este o renaștere modernizată a francizei clasice, este o continuare sinceră și asumată a universului original, cu toate absurditățile care l-au făcut celebru, dar și cu un pic de actualizare la ritm și context.
Glumele vizuale sunt acolo, cu tot cu stupizenia lor delicioasă, mă refer la alunecări, rostogoliri, confuzii de obiecte, butoane apăsate accidental și replici cu dublu-sens grosolan.
Dar filmul nu se oprește la gaguri vechi: reușește să le combine cu umorul contemporan fără să pară forțat.
🎭 Umor pe toate fronturile
Trimiterile culturale sunt precum cumpărăturile la kilogram din aprozar, nu știi ce ai în plasă decât când ajungi acasă.
Așa că o zic încă de pe acum, sunt convins că mi se va părea mai amuzant la o a doua vizionare, din confortul canapelei, pentru că am ratat câteva glume, deoarece creierul nu a avut timp să le proceseze.
Până să mă prind cine este cutare apariție surprinzătoare sau ce a vrut să însemne o anumită replică, scenariul deja trecuse la următorul calup de gaguri.
Glumele vin într-o avalanșă desprinsă parcă din vârful Everestului și se rostogolesc chiar și după final, dincolo de ecran, fără să-ți dea răgaz să iei o gură de oxigen.
Au fost destule poante seci, o să revin la ele mai încolo, dar și câteva care mi-au băgat diafragma în febră musculară.
🎯 Poantele care au lovit
Cele mai bune glume, pentru mine, sunt în scenele unde Drebin Jr. nici măcar nu apare.
Eu le enumăr fără să le divulg semnificația: PREMISA, acoperișul stadionului și acel moment cu ‘… minute mai târziu’. La ele am râs ca turbatul.
Desigur, sunt prezente la datorie și alte aiureli amuzante generate de interpretarea literală a unor replici, dar niciuna nu m-a făcut să râd atât de mult ca trioul pomenit anterior.
🚫 Cumințenia scenariului
Am rămas un pic dezamăgit de cumințenia scenariului, nu a avut cojones să riște mai mult, nu a depășit barierele ucigătorului de comedie numit PC – Corectitudine Politică.
Voiam dume misogine, rasiste, xenofobe, pline de misandrie, voiam ca filmul să facă mișto de orice și de oricine, fără să tremure în fața cancel culture-ului.
Din păcate, comedia este încătușată de teama de a nu ofensa sensibilitățile exagerate ale unui public restrâns care nu știe să facă deosebirea între realitate și fantezie.
În fine, ține de gusturi personale, poate sunt eu prea extremist și exagerez când vreau ca o comedie să nu aibă limite de vreun fel.

☕ Cafeaua și absurdul
Ce să mai scriu despre umor? Este prezentă o glumă recurentă cu gust de cafea care nu și-a pierdut savoarea. Gluma sau cafeaua? Nu vă rămâne decât să urmăriți filmul pentru a afla răspunsul.
Am primit și un intermezzo chiar stupid, fără vreo legătură cu povestea, care nu avea ce căuta în film.
Chiar dacă The Naked Gun nu e făcut să aibă logică, totuși, trebuie să existe o limită a incoerenței.
🎶 Muzică de pe vremuri bune
Norocul scenei este melodia aleasă pe parcursul ei, una demențială, care a făcut suportabilă secvența.
Coloana sonoră este de excepție, m-a lovit direct în nostalgie, are numai piese una și una, din cele vechi, adică muzică adevărată, nu zgomote haotice care necesită despuierea interpreților pentru a distrage atenția de la melodii.
🎭 Surpriza: Liam Neeson
Surpriza filmului e chiar Liam Neeson. Dacă te-ai fi întrebat vreodată cum ar fi dacă Bryan Mills ar încurca un termos cu un detonator și ar salva lumea din greșeală… acum ai răspunsul.
Neeson aduce un farmec grav și ridicol în același timp, iar faptul că joacă totul cu o seriozitate demnă de tragedie greacă amplifică impactul comic.
E exact cum era tatăl Drebin: prost fără să știe că e prost. Dar aici, e „competent” fără să știe că greșește tot.
💄 Pamela rupe
La rândul ei, Pamela nu e acolo doar pe post de tablou umblător. Are replici bune, prezență scenică și o doză zdravănă de autoironie.
Fie că face glume pe seama propriei imagini sau salvează situația cu o sugestie absurdă, funcționează în poveste și adaugă savoare.
S-au dus zilele Baywatch-ului, dar farmecul ei nu a avut deloc de suferit, este încă acolo, iar Pamela demonstrează că nu este doar un chip frumos, chiar știe să joace.
🏆 The Naked Gun – Verdict 👍 sau 👎
Filmul nu încearcă să reinventeze comedia, ci doar să o țină în viață cu demnitate și hohote. Eu îl voiam mai cu tupeu, fără să-i fie teamă de repercusiuni.
Spre exemplu, eu nu aș fi blurat o anume secvență, ci aș fi adăugat emojiuri legumicole.
Sau atunci când juniorul bate clopote, aș fi pus la finalul șirului încă un personaj, dar îmbrăcat în fustă și cu voce groasă.
O altă mare oportunitate irosită este Kevin Durand (Abigail), care joacă un aghiotant.
Eu l-aș fi pus în rolul antagonistului, mogulul tehnologic care e fiert pe mașini electrice. Durand seamănă destul de mult cu Elon Musk și gluma se scria singură.
Am rămas cu senzația că a rulat un pic cu frâna de mână trasă.
Am apreciat omagiul adus filmului original, precum și momentele meta, dar i-au lipsit loviturile finale cu care să-mi dea KO.
O să revin cu o actualizare după ce-l revăd acasă, că știu în sinea mea că o să-mi placă mai mult, dar acum nu pot decât să ling șapte acadele multicolore.
(3,5 / 5)

Recenzie video
Trailer
Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți

Mă așteptam la macar un 8 după cum l-ai prezentat. Oricum mă bucur că se păstrează secretul armei secrete original.
E prea cuminte, acum nu pot sa ii dau 8. Are multe poante seci si se simte frica in scenariu. Daca avea curaj, ieșea ceva excelent.