Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Cu ocazia recenziei cu numărul 666 m-am gândit să revăd The exorcist, filmul din 1973, primul din genul său nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film (alături de alte 9 nominalizări).
Mulți îl consideră cel mai bun film de groază din toate timpurile (mă rog, până în 2024, că poate pentru cineva care citește asta în 2080 vor fi apărut alte filme mai bune).
L-am văzut prima oară probabil acum vreo două decenii, rețineam la perfecție secvențele clasice și am fost curios să văd dacă sentimentele de angoasă și teroare se vor repeta și acum, la maturitate.
🎬 The exorcist – Premisă 📖
Povestea se învârte în jurul fetiței Morgan (Linda Blair – The exorcist: Believer), puștoaica de 12 ani a cărei mamă este o actriță celebră, Chris MacNeil (Ellen Burstyn – Interstellar), iar tatăl este lipsă din peisaj, cu treabă convenientă prin Europa.
Odrasla începe să prezinte niscai comportament considerat, pentru început, normal pentru vârsta ei, cu hormoni ce-și fac de cap, sucindu-i mințile și schimbându-i atitudinea.
Dar se pare că este vorba despre altceva la mijloc, ceva mai grav decât pubertatea, să fie oare vorba de o boală mintală? Sau poate ceva și mai sinistru decât o țăcăneală în creier?
💭 The exorcist – Comentariu 🍿
Înainte ca filmul să-și merite cu adevărul titlul, scenariul cuprinde o chestie care azi nu mai prezintă importanță pentru cineaștii care realizează filme de acest gen, anume o poveste bună.
Până să răsară apa sfințită și crucifixele salvatoare, regizorul William Friedkin (ce luase Oscarul pentru regie cu 2 ani înainte pentru The french connection, film inclus în Top AFI 100) insistă cu construcția unor personaje bine conturate.
Ele au trăsături unice, trăiri emoționale puternice, o viață grea la care aderăm mai ceva ca micii și berea la votări, practic suntem transpuși în mijlocul acelui univers plin de decrepitudine sufletească și atmosferă depresivă.
Înainte ca filmul să treacă la horror-ul supranatural, ni-l prezintă pe cel terestru.
Acum am observat multe amănunte infinitezimale, preț de câteva cadre, în aparență insignifiante, dar care, văzute cu ochii unui om matur, capătă cu totul alte conotații.
Ba lumina soarelui se ascunde în spatele unei statui grotești ce poate reprezenta chiar cufundarea umanității în întunericul etern.
Ba asistăm la o discuție între un polițist (știința) și un preot (religia) pe fundalul unui meci de tenis a cărui minge aruncată de colo până colo peste fileu poate însemna chiar acest permanent război între rațiune și credință.
Filmul ne inundă cu asemenea mesaje simbolice pe care le-am observat abia la a doua vizionare.
Scenariul este foarte bun (a și câștigat Oscarul) pentru că deși se numește Exorcistul, personajele încearcă să se ferească de acest termen pe cât pot de mult.
Se chinuie să epuizeze variantele științifice, nu se aruncă direct în brațele nefirescului, al drăcescului, nu cheamă imediat popa să dea cu Tatăl Nostru.
Oamenii iau decizii logice, în niciun moment nu îți dai ochii peste cap, uimit de prostia care zace-n personaje.
Filmul este înfiorător pe mai multe planuri.
În primul rând, este vorba, evident, despre partea cu adevărat horror, cea pe care o cunoaște lumea, cu acțiunile abjecte la care se dedă spiritul demonic care se consideră chiar diavolul.
Își bate joc în orice fel posibil atât de fetiță, cât și de cei care încearcă să-l izgonească.
Se folosește de la cruci-nfipte în mierlă până chiar la crime odioase pe fundalul unui torent infinit de vulgarități ce va înroși până și obrazul celui mai spurcat pușcăriaș, iar valurile de vomă le veți simți că vă ajung chiar în propria voastră figură consternată.
Efectele sunt practice și asta conferă o senzație de realism incontestabil.
Nu am simțit nicio clipă vreo urmă de falsitate în desfășurarea scenelor terifiante, simțeam că-s prezent la o exorcizare pe bune a unui demon care nu are chef de joacă și este pus pe nenorocit oameni atât fizic, cât și psihic.
Nu pierde timpul cu scârțâit de podele, trântit de uși, umbre lugubre, jumpscares de două parale, sunete puternice, nu nene, când se pune pe treabă, apoi intră direct în acțiune și-și terorizează victimele prin atacuri neîncetate și brutale.
În al doilea rând, este băgător în sperieți cu mult înainte să-și arate colții dracul din fetiță pentru că atmosfera creată este una nelalocul ei, menită fiind să te facă să te simți inconfortabil.
Scenele incipiente cu săpăturile arheologice din Iraq (ce nu par a avea legătură cu premisa) transmit un sentiment funest, ca și cum ceva nefast planează deasupra tuturor.
Fazele din spitalul de psihiatrie plin de băbuțe plecate cu sorcova și care se agață cu ardoare de personaje îți fac pielea să se încrețească.
Și când mai vezi și preoți sictiriți de sutană, cu credința muribundă, deja ți se duce orice speranță și diavolul încă nu s-a prezentat la datorie.
Am urmărit versiunea Director`s Cut care are 2 ore și 12 minute și da, aici durează destul de mult până se trece la miezul problemei.
Unii pot considera somnolentă prima oră dedicată fundației poveștii, o fundație solidă pe care este clădit restul filmului.
Dar ce pare plictiseală este, de fapt, o lecție despre cum se face un film horror bun, plin de simbolistică, înspăimântător fără să-ți arate hectolitri de sânge și camioane de membre secționate.
Și creionează niște personaje care generează simpatie, de a căror soartă ești interesat.
Acum abia aștept în filmele contemporane să crape personajele infecte și idioate pe care, chipurile, ar trebui să le îndrăgim.
The exorcist combină perfect groaza psihologică tulburătoare cu un vizual grotesc și visceral, astfel încât toată lumea să fie mulțumită.
Imaginea (sau scenografia, dacă vreți) este în ton cu atmosfera apăsătoare, culorile sunt întunecate, stoarse de orice tentă de lumină, de bucurie, de speranță, de soare.
Nu prevestește nimic bun, totul emană o stare de neliniște patologică profundă ce l-ar face pe Bacovia să pară un comediant.
Și să-mi fie rușine că am ascultat atâția ani asta:
și nu am știut că vine din coloana sonoră a filmului de față.
Când a pornit Tubular bells am înghețat pentru că în mintea mea melodia era una veselă, dar acum, că am făcut conexiunea dintre ea și film, îmi sună cu totul altfel.
De actorie ce să vă povestesc că deja se știe despre efectul pe care rolul Regan l-a avut asupra tinerei actriței Linda Blair, acel rol rămânând atât cel mai faimos, dar și cel mai controversat, din cariera ei.
I-a adus o nominalizare la Oscar și un premiu Golden Globe pentru rol secundar, însă și amenințări cu moartea și cuvinte urâte ca blasfemie.
Cât despre necazurile (sau doar coincidențe nenorocite?) care au însoțit filmul, acestea au contribuit la amplificarea aurei de mister a acestuia.
De la locații ce au ars suspect și răniri ale celor implicați în producție până la mult mai sinistrele multiple morți ale actorilor, totul a întărit ideea că filmul în sine, inspirat dintr-o carte la rândul ei inspirată din fapte reale, este blestemat.
Deși are multe erori de continuitate, de la țigări care apar, dispar și reapar subit, de la săli de operație care se golesc ca prin minune în 3 secunde, ele sunt minore și nu denaturează senzația de oroare permanentă pe care filmul o insuflă spectatorului.
🏆 The exorcist – Verdict 👍 sau 👎
Concluzia mea?
Este The exorcist cel mai de groază film horror văzut? Nu, clar nu, sunt unele mai scabroase, mai terifiante.
Însă este The exorcist cel mai bun film de groază văzut? Categoric da. Bine, acest categoric se rezumă la punctul meu de vedere personal.
Pelicula excelează la toate capitolele, ceea ce rar se poate spune despre un film de groază (mai ales în zilele noastre).
De multe ori scenariul este slab spre execrabil, chiar dacă sperieturile sunt bune, ori The exorcist reușește să atingă combinația perfectă.
Tocmai de asta este eficient și după jumătate de secol în timp ce alte filme, poate mai pline de grozăvii tulburătoare, deja au fost uitate definitiv.
V-ați dat seama că nu am cum să îl stropesc decât cu 10 picături de apă sfințită.
(5 / 5)
Recenzie video
Trailer
Până și trailerul este excelent, cel puțin cel de față, care nu arată absolut nimic din film, dar te bagă-n sperieți, fiind interzis din motive evidente.
