Related Articles
100 Top AFI
Locul 093 – The French connection
1971
Este un film polițist în regia lui William Friedkin, peliculă care a câștigat 5 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun actor în rol principal.
Dacă nu știți cine este William Friedkin, este suficient să vă spun că peste 2 ani, în 1973, va regiza The exorcist, considerat cel mai bun film de groază din toate timpurile, film care îi va aduce o altă nominalizare pentru regie, dar fără să câștige.
🎬 The French connection – Premisă 📖
Filmul ne catapultează lângă un duo polițienesc format din Jimmy Popeye Doyle (Gene Hackman – Unforgiven) și Buddy Russo (un Roy Scheider pre-Jaws).
Cei doi sunt pe urmele unei afaceri monstruoase cu droguri de import venite de peste ocean, tocmai din Franța.
Doyle simte mirosul unei mari reușite când se împiedică într-un club de un dichisit fante din lumea interlopă de care i se face un mare drag încât începe să-l urmărească pas cu pas.
Spre iritarea superiorului, care este nemulțumit de activitatea care constă în arestarea unei întregi ogrăzi de găinari, cei doi parteneri solicită mână liberă.
Pe fir intră și conexiunea franceză sub forma lui Alain Charnier, cel care vrea să scape de vreo 60 de kilograme de zahăr pudră care dă diabet la nervi.
Și iaca așa se pune de-un șotron cu hoți și vardiști, fiecare încercând să păcălească tabăra adversă în vederea atingerii scopului final.
Cei cu prafurile magice vor să încheie afacerea fără să fie îngrășați cu niscai metal, iar înaripatele înarmate sunt chitite să-și mai tragă câteva trese la epoleți.
💭 The French connection – Comentariu 🍿
Pentru început, pot spune despre The French connection că este un film care nu îmbătrânește frumos, cel puțin pentru cei care au urechea sensibilă.
În zilele noastre dialogul ireverențios ce răsună în film ar fi oripilant pentru multiple categorii de oameni pentru că sună rasist și xenofob din două în două vorbe.
Sunt folosite cuvinte ce azi sunt considerate tabu, unele pe bună dreptate, altele doar din pura prostie a celor care sunt jigniți și de zumzetul unei albine.
Ce să mai, doar două exemple elocvente, negrii sunt „niggers‟ și francezii sunt „frogs‟.
Filmul nu este nici pe departe de acțiune așa cum ne-am aștepta de la o asemenea premisă.
Este unul polițist cu o foarte mare doză de realism în sensul că asistăm la multiple scene de filaj în care se șade în mașină ore întregi cu ochii pe-o clădire în așteptarea inculpatului.
Avem parte și de destule urmăriri pietonale cu copoii făcând cu schimbul în postura de umbră a personajelor negative.
Și evident, avem piesa de rezistență, celebra cursă cu mașina considerată a fi una dintre cele mai reușite de acest gen din istoria cinematografiei.
că nu m-a dat pe spate din punct de vedere al spectaculozității, ci datorită atenției extreme pentru detalii, lucru care astăzi lipsește cu desăvârșire.
Nu se schimbă deloc plăcuțele de înmatriculare, zgârieturile rămân la locul lor, mașinile nu se repară ca prin magie, străzile nu sunt goale, chestii care contribuie din plin la realismul filmului.
Chiar simți că asiști la o cursă autentică filmată spontan în mijlocul traficului care n-are habar că este turnată o peliculă.
Un alt element care întărește verosimilul filmului este reprezentat de replicile schimbate între ei de către francezii care culmea, mare mirare, vorbesc în franceză când sunt singuri, și nu în engleză, așa cum o fac rușii și nemții și alte nații portretizate în filmele contemporane.
Are și ceva mesaje cu privire la scara strâmbă a valorilor umane.
Prezintă un contrast supărător între oamenii buni, cinstiți, care mănâncă în frig și ploaie o felie rece de pizza în timp ce stau la pândă, și oamenii răi aflați la căldurică și care se îmbuibă cu delicatese culinare.
Actoria este la nivel înalt, Gene Hackman punând mâna pe-un Oscar și un Golden Globe pentru personajul Popeye Doyle, un detectiv cu capsele puse, brutal, nepoliticos, nesimțit, dar dedicat 100% meseriei de polițist.
🏆 The French connection – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film aspru, grunjos, chiar gutural aș putea spune, care emană testosteron pozitiv prin toți porii prin prezența unor bărbați adevărați (în ambele tabere) cărora le atârna cojones în boxeri și nu pudră-n poșete.
Nu are umflături vizuale inutile, ba chiar nu este deloc exagerat.
Aproape că-i filmat într-un stil documentarist, redând cu fidelitate maximă realitatea meseriei de detectiv care nu este atât de fastuoasă pe cât o portretizează alte producții de acest gen.
Probabil gustul mi-a fost pervertit de atâtea filme ulterioare care au lăsat în urmă The Frenc connection pentru că nu-l văd chiar ca pe-o capodoperă de 10 așa cum destulă lume îl consideră.
Dar mi-a plăcut, chiar binișor, astfel încât am să-l pun cinstesc omenește cu 8 gogoși glazurate de să te lingi pe degete.
Conchid mirându-mă din nou: Dumnezeule, ce de scandaluri ar genera un astfel de dialog în zilele noastre.
(4 / 5)
