Severance

admin 27/03/2025 Seriale, Thriller Leave a comment

Dacă tot s-a gătat sezonul 2, am zis să adun să pescuiesc ce am scris la primul sezon și să completez cu părerea despre al doilea.

Și nu se termină aici, deja al treilea a fost confirmat.

Serialul este disponibil pe AppleTV+.

🎬 Severance – Premisă 📖

Suntem în viitor, dar unul destul de retro. Mersul la serviciu s-a schimbat substanțial, mai ales ca urmare a apariției unei noi corporații, Lumon, ce are o idee năstrușnică deja pusă în aplicare.

Anume acest „severance‟, o împărțire a memoriei între cel de acasă și cel de la muncă. Tradus ar fi separare.

Îi numim outistul și inistul. La muncă nu știi cine ești în realitate, acasă n-ai idee ce faci la muncă, amintirile fiind complet separate.

💭 Severance – Comentariu 🍿

Ideea serialului este senzațională, dacă nu cea mai bună din câte am auzit, atunci cu siguranță printre cele mai interesante și originale concepte pentru un serial.

Ce ar fi dacă la serviciu singura ta preocupare este munca? Să lucrezi fără să fii influențat de factori exteriori? Că ți-a murit mama, că ți-a născut soția, că ai pierdut la poker, că te-ai certat cu amanta, toate aceste probleme sunt lăsate deoparte odată ce ai pontat de intrare în tură.

Și ce ar fi dacă acasă te-ai concentra pe viața ta, fără să cari cu tine problemele de la serviciu, că n-ai făcut norma, că te-a certat șeful, că ai stricat imprimanta, că ai pătat secretara?

Ai zice, uraaa, unde semnez?

Pe hârtie sună bine, dar oare așa este și în realitate?

Pff, Severance este un serial care îți pune bine de tot la creierul la treabă pentru că ideea ți se împlântă în minte și, odată ce ai urmărit serialul, numai la el te gândești și la repercusiunile unei asemenea intervenții chirurgicale.

Practic, fără să fii nebun, ai o dublă personalitate, o viață dublă, fără să știi într-una ce se petrece în cealaltă.

Acasă pare că ești în rai, viața îți începe după amiază, ai familie, petreceri, nu muncești (că nu-ți aduci aminte), practic nu faci nimic și banii îți intră pe card cu regularitate. Ce poate fi mai frumos de atât? Acesta este outistul.

În schimb, la muncă, inistul se simte ca în iad, pentru el munca nu se termină niciodată, intră de dimineață în tură, după cele 8 ore iese pe ușă doar pentru a reintra instantaneu din nou în tură.

Cei supuși acestei intervenții devin două persoane total diferite, neavând habar una de alta, dar împărțind același corp. Și chestia asta este una menită să-ți dea coșmaruri, deoarece ideea în sine este una traumatizantă.

Serialul pornește de la nota 10, nu încape nicio îndoială aici, primele 2 episoade, cele care te familiarizează cu conceptul, sunt bulversante.

Apoi cade un pic în rutină, cu câteva episoade de umplutură care puteau fi mai bine condensate, în care informațiile oferite și acțiunile întreprinde de iniști, că petrecem cu ei cel mai mult timp, sunt răzlețe.

Este clar că nimic nu este ceea ce pare pentru că acea corporație are alte scopuri.

Asta deoarece acest „severance‟ se presupune că ar fi trebuie să ducă la creșterea productivității, dar cei patru colegi numai productivi nu sunt.

Au alte preocupări adiacente, ceea ce duce la scăderea interesului acordat pentru slujbă, care o fi și aia, pentru că scenariul este foarte criptic, fiind ambiguu din acest punct de vedere. Dar este așa cu un scop anume.

Dar apoi finalul sezonului 1 este bombă nucleară, saltă serialul din nou la 10, fiind printre cele mai intense zeci de minute de televiziune pe care am pus ochii. Iar twisturile sunt wow, nu le anticipam, m-au făcut să tremur de extaz. De multiple ori.

Atmosfera generală este una bizară, clădirea în care desfășoară acțiunea este un labirint alb care te ia de cap, infrastructura este una de anii 70-80, deși procedurile sunt futuriste, recompensele primite de iniști pentru câte o reușită sunt ridicol de banale, dar ridicate la nivel de excepțional.

Ce să mai, scenariul joacă tontoroiul pe creierul care nu mai știe cum să proceseze toate aceste date.

Până aici nu am făcut altceva decât să reiau ce am scris pe Facebook acum 2 ani când a fost lansat primul sezon.

Din păcate, sezonul 2 scade dramatic în calitatea scriiturii. Miezul narativ rămâne fantastic de interesant, doar că povestea tinde să lâncezească.

Sunt prea multe momente de umplutură, cred că dacă erau eliminate secvențele în care personajele se plimbă prin coridoare interminabile sau imaginile cu mașinile care conduc și tot condu pe drumuri șerpuitoare am fi rămas cu 6 episoade în loc de 10.

De maximă importanță sunt doar vreo 2-3 episoade, din acelea critice care chiar împing povestea într-o anumită direcție, celelalte nu aduc prea multe în peisaj.

În acest caz, nu recomand aplicarea metodei „binge‟ pentru că, vorbesc acum doar în cazul meu, a intervenit plictiseala după 3 episoade în care se repetă aceleași scene.

Am învățat pe dinafară arhitectura clădirii și am devenit familiar cu fiecare cotlon numai bun să te ascunzi și fiecare cotitură pe acele holuri care nu-s deloc diverse, sunt de un alb orbitor.

Însă sezonul secund are și destule părți bune, mai ales că acum avem de-a face cu o intersectare a destinelor celor două conștiințe care împart același trup.

Dilemele morale pe care le ridică sunt și mai complicate, aducând în discuție mortalitatea.

Deși la prima vedere pare absurd conceptul de moarte în cazul demisiei sau concedierii, la o aprofundare zdravănă zărești un sâmbure gros de adevăr.

Tot nu m-am putut obișnui cu această idee, că o creație umană poate avea personalități atât de diferite în funcție de stimulii primiți, mai ales la maturitate.

Grăitor din acest punct de vedere este Dylan (Zach Cherry – Shang-Chi and the legend of the Ten Rings), nu spun cum, dar îi sunt scoase în evidență cele două fațete opuse, cea de acasă, tată cu copii, și cea de la serviciu, burlac doritor de dragoste.

Și protagonistul, Mark (Adam Scott – The monkey), evoluează semnificativ în sezonul secund, atât cel de afară, care devine conștient de anumite chestii, cât și cel dinăuntru care și el află informații năucitoare.

Nu îmi vine să cred cât de mult a început Adam Scott să semene cu Tom Cruise, nu doar la înfățișare, ci și la fugă.

Bine, chiar el a zis că s-a inspirat de la Cruise pentru secvența inițială din primul sezon, una de senzație din punct de vedere tehnic, dar inutilă narativ.

Decât să-mi fugă Mark 5 minute prin clădire, preferam o recapitulare a ceea ce s-a întâmplat acum 2 ani, că nu mai rețineam mare lucru.

Nu mă arunc să comentez despre celelalte personaje principale sau, mai ales, despre cele secundare care sunt jucate de nume mari din domeniu, pentru asta am sezonul 3, nu?

🏆 Severance – Verdict 👍 sau 👎?

Este un serial nemaipomenit de captivant, un „mindfuck‟ de toată frumusețea și extrem de bine realizat din punct de vedere al miezului narativ.

Ridică în permanență mingi filozofice la fileul cerebral și uneori n-ai idee cum să le returnezi.

Intrigant și sofisticat intelectual, dar și ciudat și minimalist vizual, Severance este o desfătare pentru minte atât prin viitorul sumbru pe care îl pictează, cât și prin conflictele morale pe care le generează.

Până la urmă, outistul și inistul sunt două persoane diferite sau una singură cu memoria împărțită-n două?

Putem considera că inistul moare odată ce își dă demisia și toate amintirile acumulate la serviciu dispar?

Dar cum să moară din moment ce fizic redevine outistul care acum își va căuta un alt job?

Sezonul 1 are un mijloc un pic lent și lipsit de prea multe dezvăluiri incendiare, iar sezonul 2 are prea multă umplutură.

Însă, în ambele cazuri, startul fulminant și finalul exploziv promit multe, așa că aștept cu nerăbdare sezonul 3 de la care am mari așteptări.

Sper doar să fie compact și concentrat, dacă nu există material pentru 10 episoade, nu mă supăr să primesc doar 6-7, dar să fie toate excelente.

De mult nu am mai fost atât de provocat intelectual așa cum a făcut-o Severance prin multiplele enigme filozofice și etice pe care mi le dă drept sarcină spre a le rezolva.

Și nu știu dacă voi găsi răspunsul corect. Oare există răspunsul corect?

Ce este clar e faptul că Severance reprezintă o metaforă cu privire la cât de mult suntem afundați în munca noastră, cât de mult ne acaparează timpul serviciul și cum devine el mai important decât viața în sine.

Culmea, deși verdictul separat pentru fiecare sezon în parte este cu soț, per total media este una fără soț, dacă știți ce vreau să zic.

Așa că mă duc să sacrific 9 iezi.