Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
E plin de păduri zilele astea în sălile de cinema. După Pădurea este a mea, a urmat Pădurea de molizi, un film cum nu se putea mai diferit de producția celor de la 3 Chestii.
🎬 Pădurea de molizi – Premisă 📖
Nu pot să scriu despre poveste decât direct. Regizorul Tudor Giurgiu își îndreaptă atenția spre una dintre cele mai dureroase file de istorie românească: masacrul de la Fântâna Albă, din 1941.
În urma ocupației sovietice din Basarabia, Bucovina și ținutul Herței, teritorii românești pe atunci, mii de oameni au pornit spre graniță, crezând că pot trece în România.
Însă au fost așteptați de grănicerii sovietici. Nu cu flori, ci cu mitraliere.
💭 Pădurea de molizi – Comentariu 🍿
Filmul nu este o reconstituire a acelui episod, ci urmărește poveștile câtorva supraviețuitori și martori, folosind o combinație de ficțiune poetică și materiale de arhivă.
Combină imagini cutremurătoare reale cu o ficționalizare a evenimentelor, iar rezultatul este straniu.
Pe de o parte, funcționează ca un documentar, cu un interviu luat ultimului supraviețuitor, jucat de Mircea Andreescu, care povestește, cu lacrimi în ochi, cum a scăpat din acel infern.
Pe de altă parte, un regizor de teatru vrea să pună în scenă un spectacol având-o în prim-plan pe soția supraviețuitorului, actrița desemnată pentru interpretarea acelui rol fiind Coca Bloos.
Nu știu dacă a fost alegerea cea mai potrivită, pentru că se fac treceri bruște de la mărturii reale la joc teatral, și asta dăunează coerenței poveștii.
🕯️ Durere și sobrietate
Având în vedere subiectul abordat, nu-mi permit să folosesc stilul colocvial, șugubăț și neceremonios, pentru că aș da dovadă de nesimțire.
Filmul e sumbru, făcut să doară lent. Nu există ironie socială, ci o sobrietate ritualică. Îl urmăream și tot ce puteam să fac era să înghit în sec.
Pe alocuri, producția pare mai aproape de un eseu vizual decât de o dramă clasică. Regizorul alternează reconstituiri cu mărturii, rostite cu voci tremurate, care par că nu vor să mai povestească, dar trebuie. Pentru că, dacă uităm istoria, riscăm să o repetăm.
⚰️ Tragedia fără artificii
Pădurea de molizi nu face spectacol din suferință, ar fi fost de prost gust. Nu caută lacrima ușoară, ci memoria autentică. Totuși, tocmai această sobrietate face filmul greu de digerat. E impresionant, dar și copleșitor.
Se simte mai mult ca un material didactic, de predat în școli, nu ca un film de cinema la care să te îndopi cu floricele. Seamănă, dacă vreți, cu Gata oricând! Eroii de la Podul Jiului.
Redă un moment sângeros din istoria României, mai puțin cunoscut de public, dar nu o face sub forma unui film artistic, ci mai mult ca o formă de educație.
🎭 Performanțe care îngheață timpul
Personal, aș fi vrut să se concentreze mai mult pe subiectul principal, partea cu soția în Siberia, deși dureroasă, s-a îndepărtat de la ideea de bază.
Povești despre gulagul crâncen din gerul siberian am tot văzut prin diverse filme, Pădurea de molizi nu vine cu nimic nou.
Nu cred că mai este cazul să menționez că se lasă cu plânsete. Tragedia cauzată de nenorociții de ruși și muzica de jale românească de pe fundal te zdrobesc sufletește.
Un rol important îl au cei doi actori venerabili, care joacă MAGISTRAL.
Mircea Andreescu (A fost sau n-a fost?) pare că a fost martor la masacru, atât de convingător este, de la replicile rostite cu greutatea unei amintiri care apasă până la lacrimile din ochi și tremurul buzelor.
Dacă nu-l știam ca actor, puteam să jur că a fost printre cei care au scăpat de gloanțele rușilor, pentru că fiecare cuvânt e plin de teroare.
Personajul poate că uită ce a mâncat ieri, dar nu și nenorocirea din urmă cu zeci de ani.
Nici Coca Bloos (#dogpoopgirl) nu se lasă mai prejos. Când începe să joace piesa de teatru, partitura soției deportate în Siberia, simți cum te cuprinde o foame primordială și cum frigul degerător începe să te roadă nemilos.
Actrița e impresionantă prin fragilitatea ei. Atât de mult m-a atins sufletește, încât îmi venea să-i întind un ou. Nu am scris degeaba asta, o să înțelegeți semnificația dacă urmăriți filmul.
Nu e nevoie și de imagini, monologul ei este suficient pentru a contura niște scene apocaliptice, care ne arată că omul a fost, este și va rămâne cea mai josnică bestie de pe această planetă.
🌲 Simboluri și rădăcini
În ceea ce privește simbolismul, nu știu dacă Giurgiu a avut în intenție să sădească așa ceva prin film, dar este evidentă tema rupturii identitare. Arată cum o graniță trasată cu sânge poate separa oameni, limbi și familii.
Iar molizii? Nu este greu de intuit ce semnificație au, contrastul de culoare care apare la graniță fiind devastator.
🎥 Imagine și atmosferă
Din punct de vedere tehnic, totul este sumbru: tonuri reci, lumină difuză, compoziții austere. Filmul respiră iarnă și moarte.
Nici nu aveam pretenția la o imagine veselă, ar fi contrastat cu povestea.
Fiecare cadru e gândit ca o fotografie care vrea să dureze, iar natura se transformă în arhivă. Vezi ceva ce n-o să uiți prea curând.
🏆 Pădurea de molizi – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul este o oglindă amară a unei istorii pe care prea puțini o mai pomenesc. Și, dincolo de istorie, vorbește despre fragilitatea memoriei: cât de ușor uităm, cât de repede tăcem, cât de puțin învățăm.
Recunosc că nu știam nimic despre masacrul de la Fântâna Albă și tocmai de aceea pelicula își atinge scopul: acela de a educa.
Tudor Giurgiu nu face un film despre moarte, ci despre ce rămâne după ea, despre ce învățăm din aceste momente tragice. Răspunsul este dureros: nimic.
Eu am să plantez șapte molizi, pentru că, în ciuda poveștii crunte, ceva a lipsit.
Este de apreciat aspectul educativ, chiar ar trebui predat la lecțiile de istorie, dar alegerea aceasta de a combina două genuri diferite nu a dus la rezultatul scontat.
Dacă era fie documentar, fie film artistic, cred că Pădurea de molizi ar fi fost mai reușit.
(3,5 / 5)
Trailer
