One 2 zero

One 2 zeroOne 2 zero a luat cu asalt secțiunea SF a TGIFF 2023 încercând să ne convingă că este bine cu A.I.

 

🎬 One 2 zero – Premisă

Într-un viitor nu prea îndepărtat, prin 2050 și ceva, o companie cu nume de carte de joc a creat o inteligență artificială demnă de piesa celor de la Amici, anume Dana.

Respectiva entitate se numește Danielle (Sophie Donahue) și are și o prezență fizică sub forma unei fetițe.

Un nene, Voche (Kristian Hart), care funcționează pe dos față de normal și ține la Danielle ca la ochii din cap, o răpește din mâna celor care vor să o țină în frâu.

El vrea, nici mai mult, nici mai puțin, să demonstreze că Danielle nu-i doar un android ce funcționează pe baza unor algoritmi, ci-i os, carne, piele, suflet, adică o ființă care raționează folosindu-se de liberul arbitru.

Doar că nu este lăsat de capul lui pentru că este vânat de multă securitate care vrea recuperarea bunului volatil intelectual.

 

💭 One 2 zero – Comentariu 🍿

Dintre toate producțiile de lungmetraj înscrise la secțiunea SF a festivalului (nu că ar fi multe, doar 4), cea de față pare filmul cel mai film.

Adică este reușit la nivel tehnic, nu că ar deborda de complexitate vizuală, însă nu am sesizat probleme evidente din punct de vedere al efectelor speciale.

Este clar că-i ieftin, arată mai degrabă a film de pe la începutul anilor `90 ai secolului trecut, însă este decent.

Așa că aici nu am cârcoteli de inserat în comentariu, nici nu a riscat cu scene grandioase care să necesite eforturi computerizate prea complicate.

A știut cât îi este plapuma și s-a întins în concordanță cu lungimea ei.

De apreciat că a jucat la siguranță, dar poate merge și un reproș că nu a încercat o abordare mai fantezistă deoarece riscul mic a dus și la o poveste care nu sare din tiparele genului.

Dacă tot am ajuns la partea narativă, recunosc că subiectul nu este dintre cele mai originale, că de AI m-am lovit încă de pe vremea lui Metropolis.

Însă neștiind cum stă treaba cu acest film micuț, pot spune că a existat niscai imprevizibilitate.

Vorba aia, nu dau prea des de producții în care unii oameni țin cu tot dinadinsul să ia apărarea mașinilor care ne pot distruge dacă nu le băgăm USB-ul în orificiul care trebuie.

One 2 zero

 

Desfășurarea acțiunii este destul de fadă, multă agitație de pomană, se aleargă în stânga și în dreapta, în față și înapoi, sunt vizitate și revizitate locații similare de începea să mă ia somnul.

Dar pe măsură ce se scurgea implacabil timpul și creierul mi se umplea de terabiți de informație, parcă să zic că filmul aprinde o scânteie cerebrală și devine interesant.

Se împarte în două fire narative ce par tangențiale și fără legătură aparentă, iar trecerea de la una la alta se face destul de des, tactică bulversantă pentru mine pentru că îmi tot bruia atenția.

Cu toate astea, a existat un cârlig care m-a agățat, nu știu exact ce, dar privirea mi-a rămas ațintită pe ecranul laptopului.

Sau știu, dar nu vreau să dezvălui. Sic.

Pe partea de actorie pot să zic că-s mulțumit, nu sunt cele mai sonore nume, din contră, mulți și-au făcut debutul cu acest film, dar avem și interpreți cu state vechi în meseria asta, chiar dacă în roluri minuscule.

Printre ei se numără Maurice Turner Jr. care a apărut în coreenele Seobok sau Ashfall în roluri de figurație.

 

🏆 One 2 zero – Verdict 👍 sau 👎?

Tema abordată nu-i deloc printre cele mai proaspete și nici nu inovează cine știe ce în domeniu, așa că nu merită laude exagerate.

Raportându-mă la ce am văzut la acest festival, filmul mi se pare cel mai profesionist de până acum, neavând deloc derapaje tehnice.

Este mai molcom ca acțiune deoarece se bazează foarte mult pe dialog și pe disecarea unor dileme etice legate de modul cum tratăm sau vom trata această inteligență artificială.

Una care va evolua într-un mod galopant pentru a ne face viața mai ușoară și, în consecință, noi vom deveni tot mai comozi și, evident, tot mai proști pentru că nu ne vom mai folosi creierul atât de mult, o va face AI-ul în locul nostru.

Finalul complet neașteptat și al naibii de emoționant mă face să-i frunzăresc 7 dosare virtuale.

 

PS. Ca experiență proprie, nu știu dacă este coincidență sau nu (glumesc, normal că a fost nimereală), am pățit o fază ce merită povestită.

Un pic de context, despre unul dintre personaje se spune că are abilități foarte bune în a prezice ce urmează să se întâmple.

Ei bine, există o scenă în film în care cel care îl urmărea pe respectivul accesează o rețea care se întrerupe fix în acel moment.

Și exact, băi, dar exact în acel moment, că am și dovada, și mie mi s-a întrerupt rularea filmului tot din cauza unei probleme de rețea.

Nu că mi-a tresărit inima, nu zic asta, dar tot mi-a scăpat un: Băi, dă-te dracu`, numere la Loto știi?

One 2 zero

 

 

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer

IMDB

About admin

Check Also

War Machine

War Machine

Țeapă! War Machine nu face parte din universul Marvel. Este un film SF de acțiune …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *