Related Articles
Monsters of man este un film de familie. Nu, nu din acela de văzut cu familia, ci unul făcut de neamul Toia, dintr-un calup de 5 nume sigur vreo 2-3 au în coadă Toia.
Așadar, Mark Toia scrie, regizează, filmează, produce acest film, iar prin peisaj se mai bagă Carolyn Toia ca producător executiv și Jordan Toia, omul bun la toate. Atenție, este primul film al semințeniei Toia. Dar ajunge cu genealogia ăstora, să intru repejor în povestea lui Monsters of man.
Păi ce să zic? Chappie s-a făcut băiat mare și s-a înhăitat cu alți roboți de teapa lui și o trupă de 4 carcase metalice militare este expediată fix în Triunghiul Auriu, în mijlocul junglei Asiei de Sud-Est, pentru a participa la un exercițiu de orientare, că nah, ce să facă niște roboți miliari pe acolo în afară de a ajunge din punctul A în punctul B?
De ar fi fost atât de simplu, nu ar mai fi existat filmul. Evident că șmecherii care finanțează producerea conservelor metalice robotizate vor să afle cât de eficiente sunt mașinăriile în luptă, așa că le setează un obiectiv simplu: Ucideți tot ce mișcă.
Ghinion pentru toată lumea, traficanți de droguri, săteni nevinovați, doctori americani voluntari, bașca un fost soldat Navy SEAL pripășit ca din întâmplare pe acolo. Ca atare, operațiunea se zbârcește rapid.
Se simte de la o poștă că filmul este unul amator, deși vizual nu arată prea rău, s-a investit ceva în găsirea unor locații superbe, dar și un pic de marafeți în efectele speciale care nu-s ele cele mai reușite, dar pentru un asemenea film arată chiar destul de decent. Evident, vorbesc de roboții care când sunt CGI, când niște oameni în costume.
Ideea nu este nouă, de la Terminator încoace se tot pune accent pe răscoala AI-ului împotriva umanității, așa că Monsters of man nu vine cu nimic nou în acest domeniu, dar își depășește condiția în anumite momente prin profunzimea unor mesaje.
Ce s-o mai dau pe după sacul cu cocaină, Monsters of man este un film prost care ar fi putut fi bun dacă la cârma lui se aflau niște oameni pricepuți. Însă nu-i chiar execrabil, măcar asta pot scoate în evidență ca element pozitiv.
Durata lui este exagerată, trece de 2 ore, deși nu era deloc cazul, se pare că regizorului i-a fost milă de tot ce a filmat și nu s-a îndurat să arunce din cadre și asta duce la un ritm inconsecvent, când se petrec multe în același timp, când zici că este un cântec de leagăn adormitor.
De ar fi fost asta cea mai mică problemă a filmului aș fi fost satisfăcut. Însă Monsters of man păcătuiește grav la capitolul personaje. Avem în prin-plan o târlă de oameni, dar caracterizarea lor este inexistentă, mi se fâlfâia steagu-n bernă de soarta lor, mai ales că unele dintre ele sunt al dracului de enervante și exagerate în reacțiile lor lipsite de sens, de când hiperventilația a devenit un instrument de a transmite sentimentul de teamă?
Și wow, Maica Precistă și Buddha Neprihănit, ce este cu toate deciziile alea tâmpite luate de oameni? Cum să suferi alături de niște personaje nevinovate când astea se comportă de parcă și-ar dori cu tot dinadinsul moartea și dintr-o pleiadă de decizii o aleg întotdeauna pe cea mai proastă?
Sunt momente în care decizia cea mai potrivită este aiuritor de simplu de luat, dar nătăfleții ăștia o zbughesc spre o moarte sigură, ca un singur exemplu, sunt urmăriți de roboți ucigași de neoprit și ei ce fac? Lasă arme puternice la voia întâmplării, trec pe lângă ele de parcă ar avea râie și nici măcar nu le trece o secundă prin minte că le-ar fi de ajutor pentru a combate artileria roboților.
Și tocmai din cauza asta, deși în film se lasă cu jelanie și haoleu, impactul emoțional este zero barat.
Să nu mai zic că pentru niște mașinării cu inteligență artificială sofisticată, dincolo de orice imaginație, ținta lor este ridicolă de până și un stormtrooper i-ar lua în bășcălie.
Amu` să nu fiu chiar atât de rău, Monsters of man are ceva momente de acțiune interesantă, câteva explozii pe ici, pe colo (destul de false), plus efecte speciale practice reușite când vine vorba de a reda traume corporale, fiind chiar brutalo-visceral pe alocuri.
În schimb, actoria este sub orice critică, și când spun că actorul cel mai bun a fost un puștan thailandez pe numele său Ly Ty, îți cam dai seama la ce nivel se ridică actorii americani din film. Singurul pe care îl veți recunoaște este Neal McDonough (Sonic the Hedgehog, Proud Mary) care a luat bani stând într-o cameră cu o cască-n ureche.
Monsters of man este un amalgam de idei, practic îl transformă pe Chappie într-un Terminator care ia în vizor niște oameni pe stil Predator, dar care dă rateuri din cauza unui scenariu care nu știe ce înseamnă ritm fluent sau personaje agreabile, de asta nu pot să îi detonez mai mult de 4 mine.
(2 / 5)
