Related Articles
The Eight Hundred (cu majuscule, că reprezintă o denumire istorică) este, dacă vă vine a crede, filmul cu cele mai mari încasări din anul 2020. Nu în China, ci în toată lumea, cu aproape jumătate de miliard băgat la teșcherea.
Filmul este unul de război și are acțiunea plasată pentru câteva zile la finele lui octombrie 1937 în orașul Shanghai, unul asediat de invadatorii japonezi care au făcut prăpăd în rândul armatei chineze infantile, slab pregătite, vai mama ei, degeaba erau chinezii mulți, că erau inutili, doar ținte de antrenament pentru japonezii dați dracului, mari experți în arta războiului modern.
Și când se pregăteau japonezii să-și declare victoria asupra orașului Shanghai, iacă-tă se împiedică de o clădire destul de măricică, un depozit părăsit, aflat pe malul râului Wusong care împarte orașul Shanghai în două. În depozit se află câteva sute de oșteni chinezi, ultimele rămășițe ale rezistenței, dar nu vă așteptați la cine știe ce experți într-ale luptelor, sunt mulți dezertori, răniți, chiar copii, prinși pe picior greșit.
Așa că n-au ce face și se pregătesc să apere acest depozit ce reprezenta ultima redută, succesul lor, cu prețul vieții, echivalând cu salvarea orașului Shanghai de la ocupația tiranică japoneză.
The Eight Hundred nu este doar o simplă producție din China, la crearea filmului au participat o grămadă de străini, coloana sonoră și efectele speciale fiind lăsate în seama americanilor, iar piesa muzicală de rezistență (Remembering) este interpretată de nimeni altul decât Andrea Bocelli (în colaborare cu Na Ying). Pff, și este o melodie „for the ages‟, cum îi place americanului să spună, chiar dacă aduce un pic cu You raise meu up.
Ca atare, The Eight Hundred (sau Ba Bai) este un film care arată senzațional, fiind de altfel prima chinezărie filmată cu camere IMAX, și se vede din plin, rivalizând cu producții de sute de milioane ce vin de la Hollywood.
Efectele speciale practice predomină, un set de filmare cu clădiri cu tot fiind construit pentru film. Iar îmbinarea lor cu cele CGI a dus la realizarea unui film superb din punct de vedere vizual, deși ceea ce vedeai nu avea darul să te încânte pentru că nah, este vorba de război.
Fiind vorba de-o locație restrânsă, mai tot filmul se învârte în jurul unei clădiri, aspectul războinic nu iese neapărat în evidență, nu sunt lupte spectaculoase, cu miliarde de oșteni și sute de vehicule care să facă prăpăd cu nemiluita, în The Eight Hundred avem parte de o luptă mai intimă, mai redusă ca amploare, dar asta nu înseamnă că nu asistăm la ororile obișnuite cauzate într-un asemenea conflict. Și chinezul nu se dă deoparte când vine vorba de a dezgusta cu prim-plan-uri înfiorătoare în care trupurile umane sunt pocite într-un hal fără de hal de gloanțe, gaze, baionete, grenade, bombe și orice altă logistică mortală folosită într-un război. Păcat că spre final alege să folosească împuțitul de sânge CGI care strică aspectul realist de până atunci.
Spre deosebire de la fel de recentul The sacrifice, în The Eight Hundred punctul central al poveștii este emoția. Sunt anumite momente bine plasate în film care îți vor face pielea de găină deși nu ai timp să ajungi să naști multă empatie pentru chinezii ce par sortiți pierii. Cu toate astea, filmul te face să plângi pentru niște necunoscuți pentru că scenariul este conturat în așa fel încât îți generează instantaneu sentimente lacrimogene pentru eroii care-și dau viața pentru niște bucăți de cărămidă care înseamnă, simbolic, ceva ce noi nu putem cuantifica.
Apropo de simbolistică, The Eight Hundred este plin de așa ceva, sunt multe laitmotive preluate din mitologia lor și adaptate acestei situații, vezi calul alb care alerga în partea de iad a orașului Shanghai ca un simbol al libertății.
Chiar și împărțirea în două a orașului de către râu creează o polaritate uluitoare, despărțite de câțiva metri aveam Iadul și Raiul care se priveau unul pe altul neputincioși.
Iadul era reprezentat de Shanghai-ul ocupat de japonezi, bombardat cap-coadă, în ruine și fumegând în permanență, cu depozitul Sihang pe post de poartă de ieșire, iar Raiul, aflat peste râu, salvarea la câțiva metri, era Shanghai-ul liber, populat de gură cască spectatori la un război la care priveau oripilați, dar nu aveau cum să intervină.
Până și titlul este unul plin de simbolism, dar nu insist asupra lui, vă las, dacă nu știți deja, la ce se referă urmărind filmul.
Ce să mai, fără să mai lungesc vorba, The Eight Hundred este un film de război, dar are și o pregnantă tentă lirică, poetică.
Nu mai zic că finalul este apoteotic, când am auzit discursul, îl știți și voi, că este în orice film de război, jur că începusem să caut flinta lui bunicu` prin pod, atât de tare mă înflăcărasem că eram gata să mă sacrific pentru nenorocitul ăla de depozit.
Nu știu cât este de propagandistic este filmul, cert este că nu mi s-a părut prea exagerat pentru că spune unele chestii care nu sunt deloc măgulitoare pentru poporul chinez sau, mai ales, pentru partid.
The Eight Hundred este un film de război excelent, puternic, impresionant, care redă o luptă despre care vesticii nu știu prea multe, în care eroismul este dus la un nivel pe care oamenii de rând nu l-ar înțelege, în care datoria față de patrie este pusă, în cele din urmă, mai presus de propria-ți viață, cu o melodie de căpătâi bântuitoare prin gânduri mult timp de acum încolo și în care oroarea și emoția își dau mâna pentru a mă atinge la 心 și donez lui The Eight Hundred nici mai mult, nici mai puțin, decât 9 centuri cu grenade.
(4,5 / 5)
