Related Articles
🎭 🎤 Live Tour 2025 – Russell Howard
N-a avut și el inspirația să dea un nume turneului de stand-up.
🎬 Russell Howard este un comediant britanic al cărui fan nu sunt, dar nu puteam rata ocazia de a-l vedea în direct.
Mai ales că spectacolul a avut loc la Sala Luceafărul, unde nu mai fusesem până atunci, și am vrut să văd dacă glumele au un efect mai potent într-o clădire cu bulină roșie de risc seismic.
Dacă n-aș fi râs, măcar tremuram de frică să nu care cumva să număr gradele de pe scara lui Richter.
🍿 Nu o să mă întind prea mult, că nici nu voiam să scriu despre acest spectacol, deoarece nu mi s-a părut neapărat reușit.
Cel puțin, nu din punctul meu de vedere, că sala a cam râs, deși nu înțelegeam de ce.
A fost drăguț că a depus un efort să priceapă câteva expresii tradiționale care nu au nicio logică atunci când sunt traduse în alte limbi.
Dar una este să faci o glumă pe seama mâței care se uită-n calendar și alta este să tot insiști pe acest subiect minute bune.
Poate că lui, ca britanic, i s-a părut amuzantă această zicală pe care tot încerca s-o deslușească, dar pentru mine, ca român, era evident la ce se referă, așa că poantele pe seama ei au devenit repejor fade și neinteresante.
Cine i-a făcut documentarea nu prea s-a sinchisit să sape mai adânc, probabil a dat un Google în lehamite și s-a oprit la un forum din 2007. Erau ziceri neaoșe mult mai ofertante din punct de vedere al efectului comic.
A ales câteva mai ușurele, asta deși limbajul pe care l-a folosit pe parcursul spectacolului nu a fost unul tocmai de mironosiță. Așadar, se putea face caterincă bună pe seama altor cugetări autentic românești care ar pune pe butuci mintea oricărui străin.
După ce s-a săturat să tragă mâța de coadă, Russell a trecut la numărul său obișnuit care a conținut subiecte diverse, dar în număr redus.
Din ce mai rețin, deși abia am văzut show-ul, s-a rezumat la grobianismul britanicilor, prostia americanilor și magia sânilor.
Tema din urmă a intrat în repertoriul său pentru că a devenit de curând tată și acum are concurență serioasă la sânii soției lui.
Și, de cele mai multe ori, cade pe locul doi pentru că nu are câștig de cauză în fața bebelușului irezistibil care a pus monopol pe biberoanele umane. Plus că Russell, spusele lui, nu vine într-un ambalaj simpatic și plăcut ochiului.
Acest subiect mi s-a părut a fi cel mai amuzant dintre cele abordate pentru că este spus sub forma unei povești, are un scenariu bine pus la punct și construiește excelent o poantă de final care m-a făcut să izbucnesc pavlovian în râs de era să-mi dea laptele pe nas.
Celelalte categorii de dume nu mi s-au părut prea interesante pentru că sunt sătul de aceleași glume făcute pe seama lui Trump. Nu că i-aș plânge de milă – își merită toată batjocura, dar Russell nu a venit cu ceva original.
Părea că am mai martorul miștourilor pe seama culorii portocalii, de parcă s-ar fi bătut cu un plic de Fanta și ar fi pierdut, sau a infracțiunilor comise. Când toți comedianții îl iau în colimator, este greu să vii cu ceva nou după ani și ani de bâză prezidențială.
👍 sau 👎 Sunt șanse mari ca spectacolul să nu mi se fi părut atât de bun pentru că Russell vorbește foarte repede și, cum sonorizarea din sală lasă un pic de dorit, au fost destule cuvinte pe care le-am ratat.
Nu pentru că nu înțeleg engleza, nici vorbă, la Jimmy Carr nu am avut probleme, ci pentru că nu auzeam ce spune.
Și nu este doar vina sonorizării, ci și a artistului care își vedea de număr chiar dacă sala continua să aplaude.
Aici a dat chix la sincronizare, știind că este într-o țară în care limba engleză nu este limba maternă, ar fi trebuit să aștepte ca aplauzele să se stingă astfel încât monologul lui să fie rostit într-o liniște deplină. Sau, mă rog, cât de cât deplină.
Așa, și cu sonorizare proastă, și cu faptul că vorbea peste aplauze, normal că am ratat câteva glume pentru că, efectiv, nu le-am auzit.
🏁 Hai să zic că, una peste alta, a fost un show decent, dar departe de a fi extraordinar. Este și greu să primească laude excesive de la mine după ce l-am văzut pe Jimmy Carr, show-ul lui va rămâne inegalabil și oricine pălește în comparație cu el.
Russell Howard are glume mai cuminți, deși i-a mai scăpat câte un „fac” englezesc. Nu că înjurătura excesivă ar face un număr de comedie mai amuzant, dar când este bine plasată produce minuni.
Reprezentația lui Russell a fost una gospodară, cinstită, imparțială, a luat la frământat și sânii femeilor, dar și testiculele bărbaților, dar n-a rupt gura târgului.
După ce am ieșit din Sala Luceafărul, fericit că n-a fost cutremur, mi-am dat seama că mi s-a făcut poftă de șase felii de brânză. Că atâta consistență a avut și show-ul: destul cât să-ți astâmperi pofta, dar nu să te saturi.
(3 / 5)
