Related Articles
Warfare se adaugă pe lista deja lungă a filmelor A24 care n-au apucat să miroasă ecranele cinematografelor din România, dar au ajuns în Moldova.
🎬 Warfare – Premisă 📖
Povestea nu este deloc elaborată – e construită din amintirile celor implicați într-o operațiune militară din Irak.
O trupă de soldați SEAL ia cu asalt o casă oarecare pentru a supraveghea câteva puncte de interes reprezentate de niște indivizi suspecți.
Nu trece mult timp și sunt luați și ei în colimator de către dușmanii irakieni, așa că se pune de-o luptă de gherilă în mijlocul unei străzi flancate de case pe ambele părți, case pline cu beligeranți.
💭 Warfare – Comentariu 🍿
Alex Garland s-a trezit într-o dimineață cu chef de regizat și a zis: „Ce-ar fi să fac un film de război în care să nu explic nimic, să nu glorific pe nimeni și să nu bag deloc muzică?”.
L-a sunat pe Ray Mendoza care a fost de acord, dar a venit cu o completare proprie: „Dar să fie și personal, bazat pe ce am trăit eu, da?”.
Așa îmi imaginez că s-a născut acest Warfare – o combinație de „experiență imersivă” cu „documentar PTSD”.
Filmul se rupe de tipicul producțiilor de acest gen în sensul că nu-i vreo realizare spectaculoasă menită să crească procentul de recrutare.
Este o țesătură a amintirilor soldaților care au fost prezenți la fața locului și au experimentat pe propria piele ce înseamnă o confruntare violentă pentru nimic.
🧱 Structură: Nu există fir epic, doar ziduri care cad
Așa că dacă vă așteptați la un fir narativ clasic care să urmeze structura cu care suntem obișnuiți, veți suferi o mare dezamăgire pentru că Warfare pare mai degrabă un documentar.
Și nu unul oarecare, ci desfășurat în timp real. Începe destul de liniștit, cu soldați oarecum calmi și optimiști că vor finaliza cu succes misiunea.
Nici nu aveau motive să aibă gânduri negre, erau înarmați până-n dinți, deasupra lor avioanele vegheau cu ochi de vulturi, iar la nivelul solului tancurile erau la un telefon distanță.
Ce nu au luat în calcul a fost fanatismul adversarilor, uneori mai puternic decât orice armă letală.
În momentul în care se pornește bătălia dintre cele două tabere se dezlănțuie iadul pe pământ și filmul se transformă într-o cronică dureroasă a unei lupte inutile.
🎥 Stil vizual: GoPro, claustrofobie și respirație sacadată
Nici nu pot spune că am urmărit Warfare, ci am trăit Warfare pentru că m-am simțit de parcă am fost trimis direct pe front, fără să primesc detalii despre misiune, fără antrenament și, mai ales, fără speranța că urmează o scenă cu eroi care se îmbrățișează la final.
Alegerea narativă este una interesantă pentru că nu avem personaje pozitive, nu avem personaje negative. Atât americanii, cât și irakienii trag unii în alții nu pentru că se urăsc reciproc, ci pentru că astea-s ordinele venite de sus.
Accentul cade pe fiii unchiului Sam care sunt niște oameni confuzi, obosiți, tensionați și închistați în rutina violenței. Pentru ei misiunea este una ca oricare alta, știind clar ce pericole îi așteaptă.
De aceea nu se miră când lumea din jurul lor se dărâmă, zid după zid, dar nu cu explozii spectaculoase, ci ca urmare a unor decizii care par corecte, dar au consecințe nefaste.
Când se pornește tărăboiul, imaginea renunță la cadrele interioare cu carpete cu răpiri din Serai și ne arată o violență grotescă greu de suportat.
Este suficient să puneți stop-cadru pe o anumită secvență și veți învăța mai multă anatomie decât v-ați fi dorit.
Camera de filmat este mereu la nivelul ochilor, tremurând, de zici că a fost cuprinsă de o criză de claustrofobie. Nu ai niciun moment de răgaz și niciun pic de muzică pe fundal.
Doar respirație sacadată, zgomotul gloanțelor care răpăie ca o ploaie de vară, instrucțiuni scurte și frica aia palpabilă care vine dintr-un tăcut „ce urmează acum?”.
Nu exagerez când spun că filmul arată ca o filmare GoPro scoasă cu forța din arhiva Pentagonului și făcută publică în urma desecretizării respectivei misiuni.
🔊 Dialog și limbaj militar: între realism și haos
Dialogul are plusuri și minusuri.
Este unul real, lipsit de replici siropoase sau monologuri epice, comenzile sunt scurte, rapide și funcționale, nu are nimeni timp de dantelării verbale. Asta ar fi partea pozitivă.
În sens contrar, Warfare pare făcut pentru o nișă anume, cea a veteranilor care au fost pe front, aceleași dialoguri sunt pline de acronime și abrevieri pe care nu le-am înțeles.
Când începeau să urle că OP va veni la ZO să extragă RPR pentru că se apropie TRV și este nevoie ca GST să intervină, intram și eu în jocul lor cu „ce PLM și FMM înseamnă toate astea?”.
Am priceput ce înseamnă MAM, că asta mi-a fost explicat, și „cas-evac”, că m-am prins singur. În rest, ceață totală, de fapt, praf total, că suntem în mijlocul deșertului.
🧍 Personaje: Soldați și atât
Tot la bile negre trebuie să menționez lipsa de caracterizare a personajelor, nici nu le-am reținut numele. Așa că loviturile emoționante, care sunt prezente spre final, nu au avut vreun efect asupra mea.
Înțeleg că s-a dorit depersonificarea soldaților, că ei reprezintă, de fapt, suma tuturor celor care au participat la războaie de-a lungul istoriei, dar aș fi vrut o conexiune personală cu ei, oricât de mică, numai să existe.
Dintre actori, i-am recunoscut pe Will Poulter (Death of a unicorn), Cosmo Jarvis (The Alto Knights) și Joseph Quinn (Gladiator II), dar le știu numele personajelor fiindcă m-am uitat pe pagina de IMDb a filmului.
🏆 Warfare – Verdict 👍 sau 👎?
Nu e filmul la care te duci cu popcorn, nu că am fi avut posibilitatea asta. Este o peliculă pe care o experimentezi la intensitate maximă.
Și, apropo, din film lipsește cu desăvârșire patriotismul ăla exagerat care provoacă vomă. Nu este nici „pro-armată”, dar nici contra. E doar despre cum e la război. Și știm prea bine că nu e deloc glorios.
Faptul că nu oferă nici context politic, nici motiv clar pentru misiunea respectivă îl face unul dintre cele mai sincere filme de război din ultimii ani. Și, pe alocuri, greu de privit.
Concluzia nu este una originală, dar transmite un mesaj clar: umanitatea este atinsă de retard în formă gravă dacă alege să se războiască în permanență.
Nu se rezolvă nimic, în urmă rămân doar ruine, cadavre și extrem de multă suferință.
Eu mă retrag într-un colț și arunc opt fumigene în timp ce aștept cuminte tancul care să mă evacueze din mijlocul iadului.
(4 / 5)
Trailer
