Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1970
Cu un an în urmă am avut filmul cu cel mai scurt titlu, Z, acum vine reversul, câștigătorul cu cel mai lung titlu, Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto.
Este un film italian regizat de Elio Petri.
🎬 Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto – Premisă 📖
Eram complet paralel cu povestea din film, așa că startul m-a dat un pic peste cap pentru că nu știam de unde să-l apuc.
Un inspector care este strigat Dottore (Gian Maria Volontè – Per qualche dollaro in più) face o vizită iubitei sale.
Prima replică rostită este una care bulversează, ea îl întreabă: Cum ai să mă omori… de data asta?
Poftim? Cum adică de data asta?
După o ședință pasională de amestecat cromozomii, ce să vedeți? Dottore îi ia beregata femeii și sună la poliție.
De aici începe o investigație întru găsirea făptașului condusă de înlocuitorul lui Dottore, deoarece ucigașul tocmai a fost promovat într-o funcție mai apropiată de politică decât de poliție.
💭 Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto – Comentariu 🍿
A durat un pic până să intru în atmosfera filmului pentru că nu știam în ce gen de încadrează mai ales că începutul este contrastant.
Pe de o parte, imaginile erau unele serioase, pline de mister și păreau a ne duce spre un thriller.
Pe de altă parte, muzica însoțitoare compusă de marele maestru Ennio Morricone mă îndrepta cu gândul înspre o comedie cu Stan și Bran.
Apoi lucrurile încep să se clarifice pentru că filmul, nu o să-i mai menționez numele, că dacă îl mai pomenesc de două ori termin articolul, capătă sens.
Devine un thriller polițist cu accente psihologice și o profundă temă satirică menită a ataca blazonul instituției polițienești.
Este incredibil cum în doi ani consecutivi premiul Oscar a fost câștigat de filme oarecum asemănătoare, cu un subiect relevant azi mai mult decât oricând.
Pelicula de față scoate în evidență corupția din sânul autorităților și bula închisă în care trăiesc reprezentanții lor care se cred mai presus de lege.
Deși poate fi considerată o dezvăluire importantă, ideea de bază este că Dottore încearcă dinadins să fie prins, lăsând dovezi la tot pasul, dar poliția refuză să creadă că el ar fi autorul.
Pentru că, nu-i așa, unul de-ai lor nu are cum să ucidă, așa că sunt găsite scuze și alibiuri pentru a-l disculpa, deși, repet, EL ESTE UCIGAȘUL.
Este considerat, așa cum reiese din titlu, mai presus de orice bănuială în ciuda multiplelor dovezi incriminante.
Chiar dacă la prima vedere povestea pare absurdă și presărată cu un umor negru, ea devine terifiantă pe măsură ce obtuzitatea poliției devine tot mai evidentă.
Și nu este greu să ajungi să faci niște corelații cu societatea de acum, chiar cea autohtonă, când vezi cum nenorociți infecți și împuțiți scapă basma curată doar pentru că fac parte din sistem.
Câte exemple nu avem de beizadele criminale sau politicieni din rândul partidelor aflate la putere care zburdă în libertate, deși ar fi trebuit să înfunde pușcăriile?
Ei bine, fix despre asta este filmul, o fi el realizat acum mai bine jumătate de secol, dar nu prezintă vreo noutate, nici atunci, nici acum, flagelul mâinilor care se spală una pe alta existând de mii de ani.
Probabil de aceea personajul principal nu are un nume propriu, este depersonalizat pentru că el reprezintă chiar instituția, puterea pură, acel „știi, mă, cine-s eu?‟ care se bucură de impunitate indiferent de nenorocirile pe care le produce.
Așadar, nu este de mirare că toată ancheta se transformă într-o farsă de două parale în care responsabilii se dau de ceasul morții să inventeze fel și fel de ipoteze fantasmagorice în loc să accepte adevărul indubitabil.
Acum nu știu dacă l-am radiografiat bine pe protagonist, tare sunt curios ce părere aveți.
Oare chiar să testeze, chiar cu prețul unui sacrificiu măsurat în ani de pușcărie, dacă poliția este atât de mânjită din interior încât refuză să vadă realitatea care nu-i convine?
Sau, este, pur și simplu, un biet om bolnav care suferă de tulburări de personalitate?
Cred că dincolo de mesajul mai mult decât clar pe care pelicula îl transmite, există și unul cu subînțeles pe care nu-s atât de sigur că l-am priceput.
Are legătură cu societatea polarizată politic în care puterea instituțională își impune puterea folosindu-se cu măiestrie de arme de manipulare precum paranoia sau represiunea.
Acțiunea are loc pe fundalul unor proteste, iar discursurile amenințătoare despre modul în care aceste manifestații trebuie oprite dau fiori pe șira spinării. Că dacă nu fiori, atunci pulane.
Poate mă duc prea departe, dar mai există un alt strat numai bun de decojit de pe această ceapă narativă, anume masculinitatea toxică tradusă prin relații de submisiune în patul sexual.
Practic, crima pasională cu o motivație dezvăluită abia spre final devine un act de dominație absolută, aș putea spune chiar o extensie a puterii politice.
Gian Maria Volonté este nemaipomenit în acest rol pe care îl pot considera ca fiind unul dublu, de criminal și de polițist.
Folosindu-se de gesturi teatrale și, mai ales, de o privire pătrunzătoare care te săgetează până-n adâncul sufletului, el compune un portret fascinant al unui individ bolnav de putere și îmbătat de convingerea propriei superiorități.
Actorul reușește să facă din personaj un amestec de paranoic și manipulator, carismatic și înfricoșător. Când este șarmant, când lipsit de rațiune, nu știi niciodată când poate izbucni.
Abia acum îmi dau seama de ce muzica lui Morricone este atât de stilizată, ironică și ludică, pentru a accentua absurdul situației și a scoate în evidență labilitatea psihică a protagonistului.
Că-i senzual poate este mult spus, dar filmul reușește să stârnească un pic imaginația pentru că din scene lipsește cu desăvârșire lenjeria intimă.
🏆 Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul este unul rece, lipsit de emoție, impersonal, senzație transmisă atât de povestea sinistră, cât și de imaginea rece care simbolizează un control total exercitat printr-o supraveghere permanentă și o suspiciune fără sfârșit.
Stilul regizoral este unul extrem de riguros, dar și profund ironic, aproape brechtian (știu și eu cuvinte sofisticate) și nu ne lasă în nicio clipă să uităm că suntem, totuși, martorii unei construcții artificiale care, însă, ne pune pe gânduri.
Devine, la un moment dat, obositor prin repetiția aceleiași teme regăsite într-o înșiruire de scene asemănătoare și aici m-a deranjat această abordare.
Se screme prea mult să transmită o idee destul de simplă care nu este greu de interpretat pentru că îți dai seama destul de repede ce vrea filmul să propovăduiască.
De final, ce mai rămâne de spus? Regizorul, care este și scenarist, nu ne oferă răspunsuri facile, ci mai degrabă ne aruncă o mănușă provocativă.
Oare ce este de făcut când cei aleși de noi și care veghează asupra respectării legii se cred mai presus de ea?
Voi ce răspuns aveți?
Până vă gândiți pe îndelete, eu am să scap repede de 8 cravate să nu intru în colimatorul poliției.
(4 / 5)
