Am tras adânc în piept și m-am aruncat în Last breath, un film bazat pe caz real.
🎬 Last breath – Premisă 📖
O echipă formată din trei scafandri profesioniști, cu multă experiență, se înhamă la o misiune periculoasă.
Se scufundă în Marea Nordului pentru că trebuie schimbate niște țevi ruginite.
Ăștia oameni cu simț de răspundere, nu ca primarii din București care nu-s capabili să le înlocuiască pe alea de la suprafață.
Ce mai tura-vura, se petrece o nefăcută și unul dintre ei (Finn Cole – F9) rămâne singur pe fundul mării, iar oxigenul îi ajunge pentru doar 10 minute.
💭 Last breath – Comentariu 🍿
Având în vedere că filmul este construit pe baza unui documentar care, la rândul lui, a prezentat o întâmplare care a avut loc aievea, nu pot să fiu prea acid cu producția.
Subiectul este unul dramatic și fascinant, prezentând în partea de început amănunte interesante din acest domeniu care a fost tratat mai mult ca unul de acțiune decât ca unul serios.
Păcat că realizarea efectivă este una lipsită de intensitate, fiind parcă prea la obiect, nu există înfloriturile specifice care să transforme filmul într-o vizionare electrizantă.
Aș putea sintetiza în câteva cuvinte tot ce se petrece în Last breath: cei trei se scufundă, unul rămâne singur, ceilalți se chinuie să-l salveze.
Având în vedere că are în spate o poveste reală, este previzibil pentru că nu-i greu de imaginat ce se va petrece, că dacă avea un deznodământ opus celui din film, producția nu mai era realizată.
Se trece prea repede peste caracterizarea personajelor și de aceea nu prea m-am putut conecta cu ele.
Din această cauză, actorii, unii dintre ei foarte cunoscuți, Woody Harrelson (Fly me to the Moon) și Simu Liu (Barbie), nu au avut un scenariu competent cu care să lucreze.
Oricât de buni ar fi, nu pot nici ei să scoată diamante din calcar.
Dar am fost plăcut surprins să o văd pe MyAnna Buring (The descent) într-un rol secundar, o actriță cu care m-am tras în poză la un ComicCon românesc.
Cât despre ce se petrece sub apă, nici acolo nu excelează filmul, nu din punct de vedere al suspansului pentru că știam cum se va termina.
Nu reușește să transmită teroarea adâncului și singurătatea apăsătoare, toate se rezolvă prea repede.
Probabil s-a dorit menținerea unui grad cât mai ridicat de realism și nu ar trebui să mă plâng prea mult pe seama acestui fapt.
În schimb, vizualul se ridică la înălțime, deși suntem în adâncime, nu chiar ca în filmele acvatice ale lui James Cameron, dar pentru un buget mic pelicula se descurcă onorabil.
🏆 Last breath – Verdict 👍 sau 👎?
Dacă reușește să facă un lucru cu adevărat bine, atunci acel lucru este respectul pe care mi l-a sădit în suflet pentru munca incredibil de periculoasă pe care o fac acești oameni.
Însă filmul este destul de sec, se spune că documentarul este mai reușit pentru că acolo apar oamenii care au fost implicați în acest caz.
Aici se simte că sunt roluri jucate, mai ales din cauza unui scenariu neinspirat care nu știe cum să adapteze o astfel de poveste pentru a se potrivi cu un lungmetraj.
Regizorul de aici este același cu cel al documentarului și a crezut că este aceeași mâncare de pește, dar adevărul este că un film trebuie tratat altfel decât un documentar.
Am să-i curăț de rugină doar 6 țevi, și acelea din respect pentru Chris Lemons, scafandrul care a trecut prin pățania respectivă.
Apropo, ca o dezvăluire probabil neavenită, rezultatul ei este considerat a fi un miracol pe care oamenii de știință nici acum nu-s capabili să îl explice.