Happy Gilmore

admin 26/07/2025 Comedie Leave a comment

Nu mai stau să le separ, am făcut pachet cele două filme Happy Gilmore de pe Netflix.

🎬 Happy Gilmore – Premisă 📖

În 1996, Adam Sandler (Uncut Gems) a luat o bâtă de hochei, un sport de golăneală și o doză de furie suburbană și le-a injectat într-un film despre… golf.

Rezultatul? Happy Gilmore, un film care prezintă povestea unui tip cu lovitură lungă și fitil scurt.

Cum la hochei este un ratat total, se bagă la un turneu de golf ca să-și salveze bunica de la executare silită.

Acolo dă peste inamicul său elitist McGavin (Christopher McDonald – Hacks), care nu vede cu ochi buni spectacolul grotesc pe care îl aduce Happy pe terenul de golf.

Dar se întâlnește și cu Virginia (Julie Bowen – Totally killer), cea care se ocupă de relațiile cu publicul din cadrul turneului. Și se ocupă bine.

Sărim 29 de ani mai târziu, iar Happy e… mai bătrân, mai obosit, dar tot cu limba slobodă.

În partea a doua nu mai joacă pentru bunică, ea s-a dus la ceruri, ci pentru demnitate, familie și dreptul de a nu fi dat uitării.

Intră în scenă un tânăr rival, un circuit corupt, niște glume de TikTok și cameo-uri cât n-are o fază întreagă de MCU.

💭 Happy Gilmore – Comentariu 🍿

Prima parte a fost și este un film iconic pentru tot ce înseamnă Sandler clasic: nervos, copilăros, dar plin de inimă.

Are toate elementele comediei din anii ‘90: personaje de desen animat, glume absurde, pentru care PC înseamnă Personal Computer, nu Politically Correct, și o poveste drăguță, dar nerealistă.

🎯 Happy Gilmore 1 – Sandler în formă maximă

Cu toate astea, a funcționat. De ce? Pentru că Happy e unul dintre puținele personaje care au fost în același timp și bădăran, și simpatic, și absurd de sincer.

Nu are filtru nici la gură, nici la pumni, spune tot ce-i trece prin cap și dacă este supărat de ceva, nu contează că-i om, aligator sau clovn mecanizat, nu ezită să-și exprime nemulțumirea prin bătaie.

Și când zic că omul stă prost cu nervii, ca românii așteptând pachetele 2 și 3 de măsuri de austeritate, nu glumesc deloc. El explodează chiar și dacă un fir de iarbă nu stă drept.

📉 Happy Gilmore 2 – Parcă-i același film, dar mai obosit

Nu cred că am făcut bine că am sudat cele două filme unul după altul, pentru că Happy Gilmore 2 este un sequel care s-a copt aproape trei decenii, dar nu și-a dat seama că plita electrică nu avea curent.

E plin de trimiteri la original, cu scene copiate și chiar reeditate, cu aceeași crosă de hochei și cu multe poante reciclate.

Pornește dramatic, primele 10-15 minute m-au distrus emoțional, apoi o apucă pe cărarea nostalgiei cu inspirație puțină și plagiere la greu. Dacă te copiezi pe tine, mai e plagiat?

👶 Schimbul de generații (sau schimbul pe pile)

M-am săturat rapid de poanta cu fiii unor personaje din prima parte care acum au preluat ștafeta părinților, pentru că actorii originali au murit între timp.

A mers gluma o dată, dar apoi a devenit enervantă, repetitivă și leneșă.

Filmul e mai lent, nu mai are energia din 1996, dar își păstrează ADN-ul: pumni pe gazon și glume sub centură, însă mult mai politicoase decât în 1996, semn că scenariul s-a cumințit.

Toată lumea e mai bătrână, mai obosită, parcă oamenii nici nu au chef să presteze actoricește, dar contractele au fost bănoase și n-au avut cum să refuze.

Calitatea actoriei a scăzut dramatic, iar explicația este simplă. În 1996, Adam Sandler nu avea copii să-i bage în film, așa că în distribuție sunt actori adevărați.

În 2025, însă, tot neamul Sandler a primit roluri, deși odraslele n-au nicio legătură cu domeniul și, evident, n-au ce căuta pe un platou de filmare.

Deși este un flagel semnalat de zeci de ani, nepotismul e încă în floare peste tot.

🔁 De ce pare o reluare

Recunosc că Happy Gilmore 2 mi se pare o reciclare nereușită a primului film pentru că le-am văzut în aceeași zi.

Dacă urmăream Happy Gilmore în 1996, până acum uitam poantele și aș fi râs din nou la ele. Așa, însă, când a pornit al doilea film, am avut impresia că mă uit la o reluare.

🏆 Happy Gilmore – Verdict 👍 sau 👎?

Dacă primul mi-a plăcut, am râs la izbucnirile demente ale unui Adam Sandler tânăr și plin de energie, al doilea m-a dezamăgit, a venit cu un gust amar de retragere lentă din circuit.

M-au încurcat și prea multele apariții meteorice ale unor personalități din golf sau de notorietate americană.

Habar nu aveam cine sunt cei mai mulți dintre ei, deși felul în care sunt prezentați mi-a dat de înțeles că trebuia să le cunosc numele sau chipul.

Măcar l-am identificat pe Eminem, pe el n-am cum să-l ratez. Restul? Dumnezeu cu mila.

Un singur lucru nu m-a plictisit în cele două pelicule. Modul în care Happy lovește mingea aia de golf cu atâta ură, de parcă i-ar datora PIB-ul României, este satisfăcător, mai ales când mingea străbate sute de metri până să se oprească.

Îmi pare rău că nu am folosit expresii din golf, dar nu mă pricep la acest sport plictisitor în care unii tot încearcă s-o bage în gaură din cât mai puține încercări.

O să combin două sporturi, că avem două filme. Happy Gilmore primește de la mine opt pucuri de hochei, iar Happy Gilmore 2 doar cinci mingi de golf.