Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
G20 este un film de acțiune din 2025 lansat pe serviciul de streaming Amazon Prime.
🎬 G20 – Premisă 📖
După ce a adus la sapă de lemn jumătate de planetă, invadând țările sărace în armată, dar bogate în resurse naturale, SUA își suflecă mânecile și devine un bun samaritean care vrea să salveze omenirea de foamete.
Președintele Sutton (Viola Davis – Wakanda forever) pregătește un plan revoluționar pe care vrea să-l prezinte la summitul G20 ținut undeva prin Africa de Sud, chit că partenerii nu privesc cu ochi buni această propunere.
Nu se pun ei bine la masa tratativelor că hotelul unde are loc marea întrunire este luat cu asalt de teroriști/mercenari, deși ei își spun eliberatori, conduși de australianul Rutledge (Antony Starr – Cobweb).
Când toată echipa de securitate a POTUS este eliminată în două clipe și trei mișcări, pe cine pică măgăreața să salveze ziua și chiar soarta întregii umanități?
Ați ghicit, Sutton își suflecă mânecile și își rupe faldurile rochiei roșii și se pune cu bătaia pe inamicii care curg în valuri.
💭 G20 – Comentariu 🍿
Nu am prea înțeles planul gândit de Sutton pentru a-i ajuta pe țăranii din Botswana care nu au o pula în buzunar să însămânțeze ogoarele, dar, chipurile, le-ar fi de folos o monedă virtuală când prin coclaurile alea nici nu a ajuns Internetul.
Oricum, nu are rost să-mi bat capul cu povestea din film că risc să-mi blochez sinapsele.
🧠 Scenariul – mai mult ideologie decât idee
Nici de comentat despre cât de progresist asumat este scenariul n-am s-o fac, că mai termin la Paștele Cailor. Doar o să trec în revistă câteva elemente narative moderne.
POTUS este o femeie afro-americană, în cele mai multe poziții cheie ale guvernului se află femei sau minorități, șefa FMI-ului este tot o femeie, iar ajutorul de nădejde al eroinei este un latin.
De cealaltă parte, invadatorii sunt cu toții bărbați albi malefici, iar trădătorii din echipa președintei sunt, ați ghicit, tot albi.
Când Sutton scapă din strânsoarea inamicilor, adună în jurul ei câteva personaje pe care le salvează, două femei puternice și prim-ministrul britanic, un alb bețivan și isteric. Hai că ați prins ideea.
🥱 Acțiunea – lupte previzibile, decizii stupide
Nu m-a deranjat, doar am înregistrat mintal toate aceste aspecte care nu sunt deloc întâmplătoare și nu le-aș fi băgat în seamă dacă filmul ar fi fost cât de cât distractiv.
Din păcate, povestea este deja fumată și a fost prezentată sub formă de lungmetraj de prea multe ori și mai bine în anii anteriori.
Acțiunea este generică, nu are cu ce să impresioneze, fiecare pumn aruncat spre adversarii de trei ori mai mari decât Sutton este previzibil și fiecare decizie luată de antagoniști este stupidă.
Pe de o parte, acțiunea de deturnare a acelei întruniri este planificată cu minuțiozitate, dar ceea ce se petrece după luarea ostaticilor este de noaptea minții, o noapte polară care ține luni întregi.
Obiective cruciale nu sunt păzite, se plimbă Sutton nestingherită prin holurile hotelului, are acces la lifturi, ajunge fără probleme în parcarea de la subsol și vorbește cu familia fără să fie întreruptă.
🤖 Scenariști vs. AI – 0 la 1
A fost nevoie de patru scenariști să inventeze cele mai banale situații de criză și niște confruntări standard când orice AI în versiune demo ar fi venit cu o poveste inspirată.
Nu susțin implicarea AI-ului în compunerea scenariilor, dar când văd asemenea „capodopere literare‟ parcă înțeleg de ce Skynet ar vrea să ne cucerească.
Drama nu există pentru că firul narativ urmează cele mai bătătorite cărări în acest gen, o picătură lacrimogenă într-un deșert scriitoricesc arid și tot ar fi fost ceva, dar inspirația a fost secată definitiv.
Totuși, recunosc că am izbucnit în râs la o replică savuroasă care m-a luat pe nepregătite. Ce pot dezvălui este că Wakanda și-a găsit noul Black Panther.
👑 Viola Davis – prea multă clasă pentru un asemenea film
Oricât de dragă îmi este Viola Davis, nu se potrivește deloc în rol, nu din cauza prestației actoricești – nu asta e problema –, ci a vârstei ei, are 60 de ani, este prea… experimentată pentru o asemenea partitură dinamică.
Jamie Foxx avea 46 de ani când a jucat în White House down, Aaron Eckhart 48 de ani în Olympus has fallen și Harrison Ford 55 de ani în Air Force One, să enumăr câteva filme aproape identice ca premisă.
La capitolul vorbe mari și priviri încruntate, Viola Davis este serioasă, chiar și într-un asemenea film ridicol pune mult suflet, dar se simte că fizic nu prea poate când vine vorba de cafteală.
🎭 Personaje ușor de uitat
Ar trebui să menționez ceva despre antagonistul jucat de Antony Starr, alias Homelander, dar este atât de fad portretizat încât deja mi s-a șters din minte motivația acestuia.
În rest, personajele din jurul protagonistei sunt o colecție de clișee diplomatice: un francez arogant, un britanic rigid, un rus amenințător și o chinezoaică tăcută.
Se pare că așa se vede un summit G20 prin ochii unor scenariști care au citit pe fugă două articole amețite într-o fițuică și s-au autoproclamat experți în politică internațională.
🏆 G20 – Verdict 👍 sau 👎
Este o producție care încearcă să fie un thriller politic presărat cu acțiune și adrenalină, plus ceva discursuri de Oscar, dar sfârșește ca o reclamă lungă la democrație făcută de un stagiar de la ONU.
Măcar din punct de vedere vizual să fi arătat bine, dar nu am avut noroc, scenele în care este folosit un CGI de factură modestă sunt dese și iritante pentru ochi, cu fum fals și explozii șubrede.
G20 este acel film care încearcă să fie important prin mesajele transmise, unele utopice, care contrazic realitatea, dar nu reușește să fie nici palpitant, nici relevant.
Pentru tot efortul depus, îi ofer președintei Sutton patru perechi de adidași cu talpă groasă, că tot aleargă mai mult decât un maratonist.
(2 / 5)
Trailer
