Dust Bunny

Dust BunnyPRI 105

După serialul Hannibal, Bryan Fuller și Mads Mikkelsen fac din nou echipă în Dust Bunny, un film original.

 

 🎬  Dust Bunny – Premisă 📖

Filmul pornește de la o idee care sună ca o glumă spusă prea serios: o fetiță e convinsă că sub patul ei trăiește un monstru despre care crede i-a distrus familia.

Evident, nimeni nu o bagă-n seamă. Așa că face ce ar face orice copil rezonabil într-un film de Bryan Fuller: îl roagă pe vecinul ei, un tip taciturn cu aer de om care a văzut prea multe (Mads Mikkelsen – Bastarden), să o ajute să omoare creatura.

De aici, filmul oscilează constant între basm întunecat, horror cu accente de umor negru și o poveste despre traumă spusă prin metafore cu dinți.

 

💭 Dust Bunny – Comentariu 🍿

Direct și fără menajamente, nu mi-a plăcut filmul, consider că a fost o oportunitate irosită. Problema lui Dust Bunny e că pare mereu pe punctul de a deveni un film foarte bun, dar se oprește fix înainte de linia de sosire.

Bryan Fuller are imaginație, se vede din fiecare cadru. Filmul arată bine, are compoziții atent gândite, o atmosferă de poveste murdară, ca un basm funest spus la lumina unui bec care pâlpâie intermitent.

Mads Mikkelsen face ce știe mai bine: se uită intens și sugerează mai mult decât spune. Funcționează, dar nu e un rol memorabil, ci mai degrabă un suport emoțional pentru universul filmului.

Copila din rolul principal duce surprinzător de bine povara filmului, fără să cadă în dulcegărie sau isterie.

Tonul e, însă, inegal. Filmul vrea să fie și amuzant, și sinistru, și emoționant, și ironic. Uneori îi iese, alteori pare că schimbă canalul prea des.

Dust Bunny

 

Umorul negru funcționează pe alocuri, dar nu e constant, iar violența stilizată e mai degrabă decorativă decât cu adevărat șocantă.

Se simte că Fuller vine din televiziune: ideile sunt bune, dar parcă ar fi mers dezvoltate mai mult, respirate mai larg.

Cel mai mare minus rămâne faptul că filmul nu apasă suficient pe mizele emoționale.

Vorbește despre traumă, pierdere și refugiu în fantezie, dar nu sapă adânc.

Spune lucruri interesante, apoi trece mai departe, ca și cum s-ar teme să devină prea serios.

Păcat de acel rating R, n-a fost deloc folosit cum trebuie.

 

 

🏆 Dust Bunny – Verdict 👍 sau 👎?

E un film simpatic în felul lui straniu, cu o idee bună, o estetică plăcută și câteva momente inspirate, dar și cu senzația constantă că putea fi mai mult.

Insistă nejustificat pe un anume aspect narativ, ceea ce face ca experiența vizionării filmului să devină repetitivă.

Merge o dată șmecheria, merge și a doua oară, dar a zecea oară, când ni se spune să nu mai călcăm pe podea, deja picătura chinezească și-a făcut efectul.

Nu e un eșec, dar nici revelația pe care o promite. Un horror-fantasy curios, cu dinți mici și ambiții mari.

Dust Bunny

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

Notă

About admin

Check Also

Pretty Lethal

Pretty Lethal

Dacă tot se vorbește despre balet zilele astea, Amazon Prime n-a ratat ocazia de a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *