Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
🎭📜 DESPĂRȚIȚI DIN DRAGOSTE – Spectacol de teatru (Ana Odagiu, Sergiu Costache și Marius Gîlea)
🎬 Sandu a ajuns la capătul frânghiei vieții și vrea să se sinucidă fiindcă nu mai vede sensul de a continua.
Mișu, prietenul lui din școală, se nimerește prin preajmă să-l salveze de la saltul fatal. El are motive să trăiască, mă rog, unul, amanta, doar că nu-l lasă nevasta.
Ileana, soția, ar vrea și ea ceva, că are că are un grafic care indică lipsa acelui ceva, dar cine să-i dea?
🍿 Comedia prezentată de Teatrul Roșu (cred că văd ceva în premieră de la acest teatru) este una modernă, ancorată în realitatea societății noastre de acum, nefiind o adaptare pe jumătate a unei scrieri vechi de pe la străini.
Decorul este foarte simplu, minimalist dus la extrem, un stâlp și o bancă, dovadă că se poate teatru și din mai nimic atât timp cât piesa este una bună.
Pot spune că prima jumătate a fost bună, iar cea de final, doar decentă.
Povestea se învârte în jurul conceptului de viață, de cum este percepută ea din punct de vedere al fericirii.
Unii nu sunt mulțumiți nici dacă ar avea tot ce le poftește inima, alții se mulțumesc cu prea puțin, iar anumiți oameni se mint și ne mint că au de toate, deși li se citește foamea pe față și falsitatea etichetele hainelor second-hand.
Pentru unii, risc să spun majoritatea, contează aparența, ce cred ceilalți despre tine, nu ce crezi tu despre tine însuți.
La prima vedere, subiectul poate părea sumbru, dar abordarea este una, bineînțeles, comică deoarece personajele se bagă singure în niște situații amuzante însoțite de replici când inteligente, când copilăroase, când repetitive.
Spectacolul se bazează parcă prea mult pe ideea autovictimizării, a impotenței psihice (Mișule, nu zic de tine) de a te bucura de viață, fiecare încearcă să pară cel mai oropsit și, implicit, demn de simpatia și mila celor din jur, doar așa existența lor capătă sens.
Aici intervine redundanța unor replici care își pierd farmecul odată ce le-am auzit și a doua oară, poate și a treia oară, piesa necesitând ceva editări pentru a curge mai fluent și fără hârtoape de care se lovește un sentiment de deja vu.
Glumele au o tentă masochistă, ba chiar intră în tărâmul întunecat al violenței domestice, concursul de cine și-a furat-o mai rău în copilărie poate trezi amintiri neplăcute celor care au trecut prin asemenea situații deloc plăcute.
Însă acest aspect brutal este contrabalansat de o caterincă ilară la care participă cei trei actori în egală măsură, cu miștouri reciproce ce conțin trimiteri deloc subtile la diverse aptitudini procreatoare. Sau, mai degrabă, la lipsa lor.
Prima jumătate m-a amuzat mai mult pentru că acolo au loc evenimente în premieră care vin ca o surpriză pentru spectator.
De la fala falsă a lui Mișu, plin de gioarse și trențe la 3 lei, dar cu aere de Cartier și Pierre Cardin, și până la manifestările fizice ale nefericii lui Sandu, acele scene m-au făcut să râd copios și des.
Apoi se reia oarecum ciclul, cea de-a doua parte neavând ceva proaspăt care să-mi capteze cu adevărat atenția, mai degrabă sunt reciclate replici ușor modificate și secvențe cu roluri inversate, dar pe care deja le cam știam.
Actorii joacă excelent, materialul piesei punându-le la test diversele aptitudini verbale și fizice. Pe mine m-a impresionat Sergiu Costache pentru că are o prezență scenică nemaipomenită și nici nu apuca să facă o grimasă a lehamite că deja îmi genera un zâmbet larg.
Este și un contrast cu imaginea pe care o am în minte, că abia am văzut Umbre, serial în care joacă un interlop periculos, rolul de aici fiind diferit, de îndrăgostit iremediabil de mai multe femei, pe rând sau simultan.
Nici Ana Odagiu nu se lasă mai prejos, are energie, zvâc, este ca o zvârlugă pe scenă, mimica este expresivă, își rostește replicile clar, cu intonație și, hai s-o zic pe aia dreaptă, emană și senzualitate prin toți porii. Nu dați cu pietre, scriu ce am văzut.
Parcă veriga slabă a fost Marius Gîlea, nu că mi s-ar fi părut slab, dar nu l-am simțit atât de conectat la rol, poate n-o fi prins o seară bună, se mai întâmplă, însă a fost o oarecare discrepanță între el și ceilalți doi. Repet, nu a fost deloc rău, însă i-a lipsit ceva. Sau poate așa i-a fost scris personajul.
👍 sau 👎 Este un spectacol care merită, chit că scade calitatea scriiturii în partea a doua, devenind repetitivă în loc să vină cu alte glume originale.
Am înțeles că este dinadins așa pentru a transmite un mesaj clar despre iubire, asta nu înseamnă că trebuie să fiu de acord cu abordarea aceasta.
Apropo, până la urmă ce este dragostea adevărată? Iată o întrebare cu mii de răspunsuri, poate toate valide, poate niciunul bun.
🏁 Nu mi-a plăcut organizarea pentru că s-a întârziat destul de mult, un lucru pe care-l urăsc. Așa cum tu îmi ceri un anume preț pe bilet și mă conformez fără să comentez, așa și eu mă aștept ca spectacolul să înceapă la ora la care tu te-ai angajat că va începe.
Asta este o formă de respect reciproc și tocmai de aceea e reciproc – pentru că trebuie să vină din ambele direcții.
Și nu cred că a fost atât de grea aranjarea scenică, ar fi durat 2 minute să aduci o bancă și un stâlp, alte spectacole cu scenografie complexă au putut să înceapă la ora programată.
(3,5 / 5)
