Clinica sinucigașilor

admin 24/08/2025 Comedie Teatru / Stand-up comedy Leave a comment

Am făcut o dublă la teatru, Clinica sinucigașilor și Cu iubirea la spital, spectacole pe care le-am văzut în aceeași seară la TNB.

🎬 Clinica sinucigașilor – Premisă 📖

Într-o sală de așteptare care ar putea fi oriunde și, în același timp, nicăieri, patru oameni se întâlnesc din aceeași cauză. Pentru ei viața și-a pierdut sensul.

Au venit la această clinică nu pentru a trece peste cumpănă, ci, de fapt, tocmai pentru a o înfrunta.

Nu mai vor să aibă de-a face cu această lume, ci să experimenteze ce este dincolo.

Clinica le promite cazare eternă, dar cheltuielile de deplasare nu-s deloc ieftine.

💭 Clinica sinucigașilor – Comentariu 🍿

Dacă tot ne văităm de lipsă de originalitate, iată că această piesă vine ca o colivă gustoasă care ne arată că românii pot scrie și ceva diferit de drame siropoase și aduceri aminte comuniste.

Clinica sinucigașilor este scrisă de Gabriela Mihalache și vine ca o briză de aer proaspăt, dar cu miros de tămâie, în peisajul gri al producțiilor românești, fie ele de film sau de teatru.

Evident, nu e o tragedie cu ștreangul pregătit pe scenă, ci o comedie amară, unde glumele mușcă și râsul se împletește cu un nod în gât, ca o anafură veche înghițită pe nemestecate.

Oamenii care așteaptă își deapănă motivele, râd unul de altul și, fără să vrea, ne dau senzația că moartea e doar pretextul.

De fapt, spectacolul e despre viață și despre cât de mult te agăți de ea, chiar și atunci când spui că nu o mai vrei.

🤡 Râzi, dar te și doare

Subiectul este deprimant, să scrii o piesă despre sinucidere nu este un lucru ușor, dar Clinica sinucigașilor e construită exact pe genul de contradicție care funcționează: o temă tabu tratată cu umor.

Nici nu e nevoie de gaguri forțate, pentru că situația în sine, oameni care așteaptă „la rând” să înceapă o călătorie în necunoscut, devine ridicolă și teribil de umană.

Regia lui Bajora lasă spațiu pentru ritmul replicilor și pentru micile tăceri dintre ele. Nu e un spectacol cu decoruri complicate, doar câteva scaune, ci unul în care dialogul și energia actorilor duc tot greul.

🪞 Oglinda din spatele glumei

Spectacolul are un mesaj direct: „Nu poți muri cu adevărat decât dacă ai trăit cu adevărat.”

Poate părea slogan motivațional, dar pus în gura unor personaje care și-au pierdut direcția, devine deodată apăsător.

Textul nu moralizează, dar te împinge să-ți pui întrebări. Râzi, aplauzi, dar pe drum spre casă îți trec prin cap gânduri cu iz de auto-interogatoriu.

🧩 Distribuție și atmosferă

Spectacolul e jucat de trupa Teatrului În Culise, unde actorii își asumă rolurile fără a le imprima prea mult dramatism.

Dintre personaje, cel mai impozant este săracul înglodat în datorii la bancă și cu o nevastă cicălitoare. El are cele mai savuroase replici și o expresivitate ieșită din comun.

Îi mai avem pe pămpălăul care muncește non-stop și e ținut sub papuc de maică-sa autoritară, pe pensionara care trăiește într-o căsnicie abuzivă de zeci de ani și pe omul de afaceri plin de bani, dar gol de iubire.

Toți vor să părăsească această lume și să pășească într-alta, sperând că vor scăpa de probleme și scandaluri.

Peste ei tronează o voce din neant, dar nu e cea a divinității, ci a asistentei plictisite care îi bombardează cu același text și aceleași întrebări inepte, încercând să le facă profilul psihologic.

Să-mi fie cu iertare, nu îi cunosc pe interpreți, nu sunt nume consacrate, dar tocmai asta face spectacolul să respire viu: vezi oameni reali, nu manechine care recită replici grave.