Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Cu iubirea la spital este continuarea spirituală a spectacolului Clinica sinucigașilor.
Eu le-am văzut pe ambele în aceeași seară, pe scena Teatrului Național București.
🎬 Cu iubirea la spital – Premisă 📖
Gabriela Mihalache schimbă decorul, dar nu și metoda.
Pe scurt, pentru că nu este timp de pierdut, suntem transportați într-un viitor sumbru, absurd și fictiv, sper să rămână fictiv.
Iubirea este considerată o boală periculoasă. Și, ca orice boleșniță, ea trebuie eradicată.
Cei care s-au contaminat devin un pericol la adresa societății, așa că sunt internați în acest spital care tratează iubirea.
Dacă ai obrajii roșii și zâmbești fără motiv, nu ești îndrăgostit, ci pacient.
Doctorii vin să te „vindece” de virusul dragostei. Dar iubirea este contagioasă, bat-o vina!
💭 Cu iubirea la spital – Comentariu 🍿
La fel ca în Clinica sinucigașilor, umorul e arma principală.
Situațiile sunt atât de absurde, încât inevitabil te trezești râzând: spitale pline de pacienți „infectați” cu iubire, tratamente care arată mai degrabă a tortură emoțională, replici care scot în evidență cât de prost ar arăta o lume fără sentiment.
Doar că… de data asta, râsul e mai rarefiat. Sunt scene bune, sunt glume care prind, dar parcă lipsește acel balans perfect între comedie și mesaj.
Am avut momente când am spus în gând: „da, interesant”, dar nu m-a ținut mereu pe vârfuri.
Oare să fie pentru că a fost al doilea spectacol al zilei și eram deja obosit după primul, unde consumasem rezervorul de râsete, iar aici am rămas în pana prostului? Posibil.
🪞 Subtextul serios
Ideea este interesantă și te pune pe gânduri: ce se întâmplă când statul sau societatea îți interzice iubirea?
Ce mai rămâne din tine dacă emoțiile ți se pun în carantină? Piesa ridică întrebări, dar uneori alunecă în explicații lungi sau metafore care nu mai mușcă atât de tare.
Mesajul central e frumos: nu poți înțelege iubirea dacă n-ai pierdut-o.
Numai că spectacolul o mai spune și pe ocolite, și direct, și metaforic, și realist, de parcă ar vrea să fie sigur că ai înțeles.
Textul nu este atât de savuros sau filozofic pe cât aș fi dorit, nu de puține ori replicile sunt fade și banale, în special discuțiile dintre Matei și Alma, doi îndrăgostiți. Mai ales el. Ea, nu prea.
Pe mine m-a iritat o repetiție sâcâitoare, un fel de RoAlert inutil, care te avertizează că vine furtuna, în timp ce tu deja ești luat pe sus de uragan.
🎭 Actorii
Distribuția are energie în joc, dar se simte diferența dintre momentele în care textul o ridică și cele unde o lasă în aer.
Unele scene au intensitate bună și te atrag în absurd, altele par trase prea mult de timp.
Mie mi-a plăcut doamna doctor Mosca, are o voce sictirită și pisicească de zile mari, actrița Patricia Ionescu joacă excelent această partitură senzuală și enervantă.
Regia lui Alex Vlad e curată și coerentă, dar parcă lipsește acel „șoc” vizual sau ritmic care să ridice piesa la nivelul ideii.
Trebuie să vezi primul spectacol pentru a-l pricepe pe ăsta. Spre exemplu, Mihai este băiatul pensionarei din Clinica sinucigașilor. Nu că ar conta prea mult originea lui, dar te face să te simți bine că ai prins referința.
Alte personaje apar în ambele spectacole, dar sunt și unele noi. Nu are rost să le vedeți în ordine inversă, experiența urmăririi Clinicii sinucigașilor va fi stricată dacă vedeți mai întâi Cu iubirea la spital.
Repet, să vă intre bine în cap, cele două spectacole nu sunt de sine stătătoare, sunt legate între ele, ca Infinity War și Endgame.
🏆 Cu iubirea la spital – Verdict 👍 sau 👎?
Premisa este savuroasă și cu un potențial uriaș. Din păcate, nu îl atinge, spectacolul nu a reușit să-mi țină mereu pulsul ridicat.
E amuzant pe alocuri, are câteva momente de reflecție care prind, dar și destule pasaje unde simți că mesajul e spus de două ori, ca la ora de dirigenție.
Clinica sinucigașilor a fost o surpriză excelentă, aici senzația e de deja-vu cu mai puțină forță.
Totuși, e un spectacol de văzut: are idee, are curaj, are umor amar. Doar că am ieșit din sală cu temperatura scăzută, nu cu febra iubirii.
De final, voi înghiți șapte pilule, sperând să nu fie prea amare.
(3,5 / 5)
