Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Angel’s Egg este prezentat drept magnum opus al acestei ediții a festivalului, o animație de 71 de minute despre… decideți singuri.
🎬 Angel’s Egg – Premisă
Într-o lume moartă, scufundată parcă într-o noapte eternă, o fetiță blondă umblă fără scop aparent, purtând cu ea un ou mare, fragil, ca pe cea mai importantă comoară din univers.
Nu știm cine e, de unde vine sau ce caută. Trăiește din ritualuri mici: adună apă, se ascunde, doarme lângă ou.
La un moment dat apare un tânăr Făt-Frumos, la fel de blond și de misterios, înarmat cu un ciomag zdravăn în formă de cruce, care tot vorbește despre o lume veche, despre Noe, despre un potop care poate n-a mai venit niciodată.
În jurul lor, tăntălăi vânează pești. De fapt, umbre de pești, ceva ce nu există, iar orașul pare mai degrabă un mausoleu dezolat decât o lume locuită.
Pricepe naibii ceva dacă poți!
💭 Angel’s Egg – Comentariu
🔥 Frustrare din start
Nu am timp de politețuri și de umblat cu mănuși, așa că trântesc din prima oful meu. Filmul este mult prea abstract pentru binele lui și pentru integritatea mea mintală.
Poate că povestea a încercat să mă prindă în mrejele ei bizare, dar am simțit că m-a abandonat, deloc ceremonios, în fața unui orfelinat narativ și m-a lăsat să mă descurc singur.
În lumea din film, regulile clasice ale cinemaului au fost suspendate, ca într-o zonă de carantină artistică.
Eu am fost fraier pentru că am așteptat o poveste, personaje, evoluție, explicații sau măcar o metaforă servită cu lingurița.
Dacă eram într-un meci de box, antrenorul meu arunca prosopul încă din prima rundă.
😤 Fandoseli și răbdare testată
Știți cum este poreclită Inna când își dă prea multe aere? Ei bine, exact asta este filmul. E prea fandosit, prea ambiguu, prea abstract, până dincolo de limita răbdării.
În plus, ritmul este infernal de lent, iar jumătate din film este static, cu imagini în suspendare, fără mișcare. Ba chiar am crezut că am luat-o razna și eram în fața unui test Rorschach.
Fără să-mi ardă de glume, mă uitam la film ca politicianul la o diplomă de bac adevărată și încercam să înțeleg ce văd în fața ochilor.
Este acel film care nu comunică nimic, ci se închide în sine, ca oul pe care îl tot cară fata.
Și exact aici apare prima ironie amară: filmul e despre un ou care refuză să se deschidă, iar spectatorul e pus în poziția omului care îl zgâlțâie disperat, sperând să audă ceva înăuntru.
🎨 Atmosferă
Vizual, Angel’s Egg este absolut hipnotic. Cadrele par desprinse dintr-un coșmar gotic pictat în ulei: arhitectură imposibilă, spații uriașe, umbre deformate, siluete care par mai degrabă amintiri decât ființe vii.
Problema e că filmul se îndrăgostește atât de tare de propria atmosferă, încât uită complet de spectator. Nu-l ghidează, nu-l provoacă, nu-l invită. Îl testează. Și dacă nu rezonezi, ești lăsat pe dinafară fără niciun regret.
Metaforele sunt grele, apăsătoare, aproape ostentative. Mă rog, după puterea mea de pricepere.
🧩 Simboluri, multe simboluri
Am tot stat și mi-am făcut creierul omletă, încercând să mă decid la ce interpretare să mă opresc.
O fi bună, n-o fi bună, atât am putut să extrag din simbolismul care clocește în fiecare cadru.
Așadar, fără să aruncați cu ouă stricate în mine dacă bat câmpii, asta am înțeles din animație.
Ou = credința, speranța, adevărul care încă nu s-a născut.
Fata = inocența, omul credincios rămas singur cu ritualurile, umanitatea care continuă să creadă, deși nu mai există semne.
Bărbatul = deziluzia, scepticul, cel care „a fost acolo” și nu a găsit nimic.
Umbrele care vânează pești inexistenți = religia golită de sens, tradiția care continuă fără obiect, oamenii care fac gesturi sacre doar pentru că „așa se face”.
🧊 Intenție vs. efect
Până aici, totul e relativ clar… în teorie. Practic, filmul refuză orice formă de clarificare emoțională. Nu simți drama fetei, nu simți conflictul bărbatului, nu simți tragedia lumii. Le observi. Ca într-un muzeu al simbolurilor reci.
Și aici cred că e ruptura majoră dintre intenție și efect. Angel’s Egg vrea să fie o meditație despre credință pierdută, despre speranță dusă până la absurd, despre golul rămas după ce Dumnezeu nu mai răspunde.
Numai că o face cu o solemnitate atât de rigidă, încât riscă să alunece în steril. Nu e emoționant, e distant. Nu e dureros, e glacial. Asta zic eu. Este posibil ca filmul să fie despre cu totul altceva.
🤷 Un film care nu vrea să te ajute
Finalul e frumos, simbolic, apăsător, dar și perfect reprezentativ pentru tot filmul: impresionant vizual, dar emoțional inaccesibil.
Am simțit că am fost martorul unei stări de spirit extrem de personale, care nu se străduiește nicio clipă să devină universală. Și, după ce am scormonit după informații, chiar asta a fost.
Și poate că asta e cheia: Angel’s Egg nu e făcut pentru public. E un jurnal vizual, o confesiune mută, un film-terapie.
Un obiect artistic care există indiferent dacă îl înțelegi sau nu. Ceea ce, paradoxal, îl face respectabil, dar și frustrant.
🏆 Angel’s Egg – Verdict
Pe scurt, filmul este (oare?) despre credință pierdută, speranță absurdă și golul lăsat după ce Dumnezeu nu mai răspunde.
Pe lung, filmul este o meditație vizuală, nu o poveste clasică. Nu are arc narativ, explicații sau rezoluții pentru că nu vrea să spună o poveste, ci să te lase singur într-o stare.
Regizorul Mamoru Oshii (Ghost in the Shell) a făcut filmul într-o perioadă de criză personală, pierdere a credinței creștine și deziluzie profundă.
De asta filmul NU e anti-religie agresiv. E mai mult post-religios, trist, tăcut, gol.
Recunosc că mi-a testat răbdarea și disponibilitatea de a accepta că nu voi primi nimic concret în schimbul timpului meu.
M-a făcut să mă simt prost, pentru că este prea abstract, dar, în același timp, parcă îmi și spunea că nu sunt chiar prost dacă n-am înțeles nimic, ci un spectator obișnuit într-un film care refuză orice convenție de comunicare.
Ca exercițiu estetic și declarație artistică, e impresionant. Ca experiență cinematografică, e rece, opac și deliberat neprietenos.
Este excelent ca atmosferă, curaj artistic și coerență tematică. Dar îi scad multe puncte pentru că, logic, cinemaul nu ar trebui doar să existe, ci și să comunice.
Vă îndemn să-l vizionați și să-mi spuneți ce ați înțeles.
Trailer
