Little Brother

Petre Mihai Nicolae 2 minute ago Comedie Leave a comment

Am văzut Little Brother pe Netflix, atras de combinația dintre John Cena și Eric André. Pe hârtie, suna a „nebunie bună”. Pe ecran, ceva mai puțin.

📖 Premisă

Rudd Landy (John Cena – Heads of State) este un magnat imobiliar care a muncit toată viața ca să iasă din umbra fratelui său mai mare, Josh (Christopher Meloni – Man of Steel). Josh e mai bogat, mai faimos și mai nesuferit. Cine are un frate mai mare știe că acesta îți dă o palmă simbolică la fiecare întâlnire de familie, apoi zâmbește politicos, de parcă n-ar fi făcut nimic.

Rudd e pe punctul să debuteze într-un reality-show imobiliar, are o soție (Michelle Monaghan – MaXXXine) care salvează câini cu trei picioare și doi adolescenți care deja reproduc relația toxică dintre el și Josh.

Apoi apare Marcus (Eric André – Happy Gilmore 2), fostul lui „frate mai mic” dintr-un program de mentorat de acum 30 de ani. Marcus tocmai a evadat dintr-un spital de psihiatrie, unde colegul lui de cameră era convins că este căsătorit cu o piatră cu ochi mov.

Marcus face tot posibilul să se reconecteze cu Rudd, indiferent câte accidente, umilințe și găleți de lichide corporale trebuie să apară pe parcurs.

💭 Comentariu

Aia e, m-am păcălit iar. Am crezut că dacă pui doi tipi ca John Cena și Eric André într-o comedie, sigur iese ceva memorabil. Unul e făcut din mușchi și bun-simț, celălalt din energizante și decizii proaste. Și, sincer, nu prea a ieșit.

G Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Filmul are câteva momente foarte amuzante și o premisă suficient de nebună încât să susțină o comedie zdravănă. Problema este că nu are încredere în propria prostie. De fiecare dată când pare pregătit să se arunce cu capul înainte în absurd, trage frâna și încearcă să spună ceva serios despre familie, sărăcie și inegalitate socială.

Numai că nu poți să te piși (pardon, să micționezi) artistic pe ceva într-o scenă, iar două minute mai târziu să te aștepți ca publicul să-și îndrepte spatele și să mediteze la nedreptățile lumii.

🤡 Când filmul acceptă că este idiot

John Cena este exact unde te aștepți să fie. E masiv, rigid și se strâmbă ca un om care tocmai a înghițit o lămâie, dar încearcă să rămână civilizat. Este competent în rolul tipului controlat, obsedat de imagine, care trebuie să învețe o lecție de viață.

Numai că l-am mai văzut în această ipostază de suficiente ori încât aproape că-i putem anticipa reacțiile.

Eric André este, evident, cel mai nebun om din cameră. Când i se dă frâu liber, filmul prinde viață. Când este ținut în lanț de un scenariu care vrea să fie și comedie vulgară, și satiră socială, și dramă familială, devine doar un personaj confuz într-un film și mai confuz. Ca un câine care aleargă după trei mingi în același timp. E amuzant de privit, dar trist dacă stai să te gândești.

O scenă publică de sex pe care n-o să o uiți prea curând, un pipi atât de absurd încât aproape te obligă să râzi și o apariție a lui Paris Hilton care pare sosită din alt film. Bine, la cât de talentată e, mereu pare din alt film. Cam pe aici se poziționează Little Brother.

Aici se vede filmul care ar fi putut exista: o comedie murdară, scăpată de sub control și lipsită de rușine, în care Cena încearcă să mențină ordinea, iar Eric André distruge totul în jur.

🧩 O comedie care se încurcă în propriile intenții

Little Brother nu suferă pentru că vrea să combine umorul vulgar cu o poveste emoționantă. Multe filme au reușit asta. Buba este că aici cele două părți nu par să aparțină aceleiași povești.

Când vrea să fie vulgar, filmul nu merge suficient de departe. Sau poate că merge prea departe. Când vrea să fie profund, nu și-a construit personajele suficient de bine pentru ca emoția să aibă greutate.

Traumele lui Marcus sunt tratate când ca sursă de glume, când ca explicație pentru comportamentul său, când ca punct de plecare pentru un discurs despre felul în care societatea își abandonează cetățenii. Filmul schimbă direcția atât de des încât, în loc să-l transforme într-un personaj complex, îl face să pară scris de mai mulți oameni care nu s-au întâlnit niciodată.

Rudd ar trebui să învețe ceva despre familie, responsabilitate și propriul ego. Relația lor ar trebui să susțină tot filmul. Există momente în care chiar simți că între cei doi se poate naște ceva autentic, dar scenariul le întrerupe constant cu încă o glumă despre sex, urină sau cine știe ce obiect aruncat prin aer.

🍴 Personaje secundare folosite ca ustensile de bucătărie

Personajele secundare sunt ustensile de bucătărie. Sunt scoase din sertar când are scena nevoie de ele, apoi puse la loc.

Soția lui Rudd este acolo ca să fie sufletul bun al poveștii. Copiii sunt acolo ca să demonstreze că toxicitatea dintre frați se transmite mai departe. Asistenta bifează un fir romantic secundar la distanță care nu duce nicăieri.

Josh, fratele mai mare, este atât de caricatural încât pare desenat de un copil de zece ani supărat că nu a primit înghețată. Christopher Meloni se distrează vizibil în rol, dar personajul este construit aproape exclusiv din aroganță, cruzime și nevoie de atenție.

🏆 Verdict

Little Brother este un film pe care începi să-l uiți înainte să se termine. Ai momente în care râzi, altele în care ridici din sprâncene și câteva în care te întrebi dacă Eric André a primit măcar același scenariu ca restul distribuției.

John Cena este competent, Eric André este uneori genial, iar Christopher Meloni se distrează. Numai că filmul nu știe să transforme energia lor într-o comedie coerentă.

Încearcă să fie Step Brothers, The Cable Guy și un documentar social, dar rămâne undeva la mijloc, între o comedie prostuță și o dramă care nu are curajul să fie cu adevărat serioasă.

Nu este groaznic. Nu este bun. Doar există. Se pare că ăsta este motto-ul Netflix când vine vorba despre filme americane.