Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Sorcerer este un film regizat de către uriașul William Friedkin (The Exorcist) și, în ciuda titlului, n-are legătură cu vrăjitoria.
🎬 Sorcerer – Premisă 📖
Friedkin își începe filmul cu patru povești separate, patru bărbați din colțuri diferite ale lumii, fiecare cu un trecut suficient de greu încât să nu mai poată rămâne „acasă”.
Protagonistul este Scanlon (Roy Scheider – Jaws), un escroc implicat într-un jaf organizat de mafie în urma căruia un preot este ucis. Mortul este fratele unui cap mafiot, care vrea neapărat prinderea făptașilor.
Neavând de ales, Scanlon fuge într-o țară fictivă din America Centrală, Porvenir, și se ascunde în cea mai mare cocină rurală posibilă.
E un loc blocat în sărăcie, exploatare și resemnare, unde o companie petrolieră tratează viețile oamenilor ca pe niște piese de schimb.
Când apare „oferta” salvatoare, transportarea unor camioane încărcate cu nitroglicerină extrem de instabilă prin junglă, este de acord cu slujba echivalentă cu sinuciderea.
💭 Sorcerer – Comentariu 🍿
Filmul a avut uriașul ghinion să fie lansat în același an cu Star Wars, de aceea a fost eclipsat, fiind un uriaș eșec financiar.
Este o ecranizare a cărții Le salaire de la peur a lui Georges Arnaud și nu un remake al filmului francez din 1953.
Cum eu am văzut de curând versiunea franceză recentă, eram pus la punct cu subiectul abordat, așa că nu pot spune că am avut parte de multe surprize.
Ah, stați că m-am luat cu vorba și am uitat să menționez celelalte trei personaje.
Alături de Scanlon, îi mai găsim pe Manzon (Bruno Cremer), un bancher francez implicat într-o uriașă fraudă financiară, pe Nilo (Francisco Rabal), un fost nazist, și pe Kassem (Amidou), un terorist implicat într-un atentat cu bombă.
Așadar, personajele nu sunt deloc sfinte, nu ar trebui să-ți devină simpatice, dar filmul reușește să le arunce în ghearele pericolului de suficient de multe ori încât ajungi să-ți pese de soarta lor.
🚚 Drumul – pedeapsă, nu aventură
Deși pare, din exterior, un film de aventură, Sorcerer refuză complet această etichetă. Este mai mult o pedeapsă, un drum al Golgotei, un purgatoriu mecanic.
Jungla nu e filmată ca un spațiu exotic sau spectaculos, unde-ți vine să faci un grătar în timp ce maimuțele se dau huța-huța printre copaci.
Dimpotrivă, jungla este umedă, murdară, sufocantă și indiferentă. Nu atacă personajele. Le ignoră. Și exact asta o face atât de apăsătoare.
La rândul lor, camioanele par și ele contra personajelor. Sunt vechi, greoaie, instabile. Nu există senzația de progres sau control.
Totul pare improvizat, fragil, mereu la un pas de dezastru. Ai impresia că tot ce mișcă-n țara aia este dușmanul declarat al protagoniștilor, dorind să le vină de hac cu orice preț.
Suspansul nu vine din muzică bombastică sau montaj rapid, ci din așteptarea momentului fatal. Fiecare hop poate fi ultimul.
💣 Nitro – greșeala care nu iartă
Nitroglicerina e elementul-cheie și, în același timp, cea mai crudă metaforă din film. Nu are morală, nu are emoție, nu negociază. Dacă greșești, explodează. Atât. Exact ca trecutul personajelor.
Friedkin nu sugerează nicio clipă că suferința ar avea valoare morală. Nu există ideea de răscumpărare. Suferința doar scoate la suprafață limitele reale ale fiecăruia.
🌉 Scena podului – realitate logistică, tensiune pură
Ajungem la celebra scenă a podului, cea mai discutată secvență din film și una dintre cele mai tensionate pe care le-am văzut până acum.
Podul a fost construit special pentru film și a costat enorm pentru acea vreme, circa trei milioane de dolari, adică vreo 25 de milioane de dolari în banii de acum.
Inițial, producția plănuise filmarea în Republica Dominicană. Râul a secat, iar locația nu mai oferea condițiile dorite.
Drept urmare, scena a fost filmată în Mexic, peste un râu real, unde structura podului a fost reutilizată.
Camioanele sunt reale. Greutatea e reală. Balansul podului există fizic. Nu vorbim de miniaturi sau trucuri de studio clasice. E pe bune.
În același timp, nu e vorba de haos total sau inconștiență. Totul e rezultatul unui control extrem al unei situații instabile.
Aveți mai multe detalii în clipul celor de la Corridor Crew, care explică pe îndelete fascinanta aducere la viață a secvenței respective.
Ce face scena memorabilă nu e nebunia, ci lentoarea ei sadică. Camera nu se grăbește. Insistă pe mișcări mici, pe ezitări, pe cabluri care scârțâie, pe senzația că orice calcul greșit poate distruge totul.
Nu există muzică triumfală, nu există sentiment de „victorie”. Doar tensiune pură, prelungită, fizică.
Este una dintre acele secvențe care te fac să simți greutatea decorului și a deciziilor, nu doar să le vezi.
Ca o glumă mai colocvială, dacă puneam cozonaci între fese în timp ce urmăream acel moment, cred că îi transformam în clătite ca urmare a tensiunii extraordinare care a însoțit scena.
🔥 Atmosfera – presiune constantă
Din punct de vedere vizual, filmul este definiția perfectă a sărăciei. Localitatea în care s-au ascuns cei patru nici nu pare reală la cât de jegoasă, infectă și insalubră este creionată.
Fără ștouri ieftine, cred că pe acolo nici ebola nu ar avea șanse să se răspândească, pentru că ar contracta altă boală care ar eradica-o instantaneu.
Nici nu vreau să-mi imaginez prin ce chinuri au trecut actorii la realizarea filmului.
Oricât de mult machiaj ar fi fost pe ei, tot au fost târâți prin noroaie, mânjiți cu ulei, acoperiți cu funingine și câte și mai câte.
După ce am terminat vizionarea filmului, m-am aruncat direct sub duș, pentru că m-am simțit extrem de murdar, deși am stat în fața ecranului, nu am luat parte la acțiune.
Așadar, imaginea e murdară și totul pare obosit, transpirat, epuizat. Exact ca oamenii din cadru.
🧙♂️ De ce Sorcerer?
La prima vedere, ai crede că titlul este neinspirat, dar are logică în contextul filmului. Sorcerer este numele unuia dintre camioane. Atât.
Nu e o metaforă abstractă pusă din burtă, nu e un simbol ocult ascuns pe sub preș.
Un camion este poreclit Sorcerer, celălalt Lazarus. Dar de aici începe adevărata semnificație.
Odată ce pornesc la drum, camioanele încetează să mai fie simple vehicule. Devin imprevizibile, capricioase și imposibil de controlat complet. Exact ca niște forțe supranaturale.
Șoferii nu le stăpânesc. Le îmbunează. Le ascultă. Le anticipează toanele. Conduc mai degrabă ca într-un ritual decât ca într-o misiune tehnică.
În acest sens, camionul devine „vrăjitorul”: el decide când mergi mai departe, el decide când te oprești, el decide dacă trăiești sau nu.
💀 „Sorcerer” vs. „Lazarus”
Alegerea numelor nu e întâmplătoare. Lazarus trimite direct la ideea de înviere, a doua șansă. Sorcerer sugerează manipulare, forțe obscure, destin care nu poate fi explicat rațional.
Friedkin pune față în față speranța falsă a reînvierii și controlul arbitrar al destinului.
Un camion promite iluzia revenirii. Celălalt exercită puterea oarbă.
🧠 Sensul final (fără spoiler)
Sorcerer nu vorbește despre vrăjitorie, ci despre iluzia controlului.
Despre ideea că, oricât ai calcula, există forțe care nu te ascultă, nu-ți explică și nu te iartă
Și tocmai de aceea titlul e perfect: într-o lume fără zei, destinul e magicianul.
🏆 Sorcerer – Verdict 👍 sau 👎?
Chiar dacă îi știam, în mare parte, povestea, filmul m-a făcut să transpir din abundență stând pe canapea.
Nu pentru că „se întâmplau multe”, ci pentru că fiecare minut putea fi un derapaj iremediabil.
E cinema fizic, murdar, practic, făcut într-o epocă în care regizorii chiar își puneau oamenii la muncă și nervii pe masă.
Poate că m-a prins în toane bune, poate m-a impresionat mai mult decât trebuia pentru că a fost primul film văzut pe plasma nouă, pe care am dat un purcoi de bani, cert este că Sorcerer mi-a plăcut foarte mult.
Apropo, Quentin Tarantino are Sorcerer în Sfânta Treime a celor mai greu de realizat filme, alături de Apocalypse Now și Aguirre, der Zorn Gottes.
Trailer
