Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Bugonia continuă povestea de dragoste dintre Yorgos Lanthimos și Emma Stone, ajunsă la al cincilea episod, dacă luăm în calcul și scurtmetrajul Bleat.
🎬 Bugonia – Premisă 📖
Michelle (Emma Stone – Eddington) conduce cu o mână de fier ditamai corporația farmaceutică și are o viață de invidiat.
Din nefericire pentru ea, este răpită de doi conspiraționiști care au un plan de-ți stă mintea în loc.
Teddy (Jesse Plemons – Killers of the Flower Moon), creierul operațiunii, este absolut convins că Michelle este extraterestră, o andromedană, și s-a infiltrat printre pământeni pentru a ne eradica specia.
Vărul său, Don (Aidan Delbis), este de acord, dar asta nu spune prea multe, poți juca fără probleme curling pe suprafața creierului său, atât de neted este.
Cei doi vor ca Michelle să-și contacteze mama-navă și să ceară o audiență la împăratul ei, astfel încât Teddy să-i țină o pledoarie în favoarea umanității.
Ce drăguț din partea lui că vrea să ne salveze ca specie.
💭 Bugonia – Comentariu 🍿
Se pare că mie îmi plac filmele lui Lanthimos lansate în ani impari.
Nu m-au dat pe spate The Favourite (2018) și Kinds of Kindness (2024), în schimb, mi s-au părut excelente The Lobster (2015), The Killing of a Sacred Deer (2017), Poor Things (2023) și Bugonia (2025).
Când o să ajungă în cinematografe, filmul o să împartă în mod clar audiența în două, pentru că atacă un subiect controversat, care ne-a dezbinat de la (ne)pandemie încoace.
Bugonia este un experiment psihologic crud, construit de Yorgos Lanthimos ca o oglindă spartă în care se reflectă prostia, frica și nevoia disperată de sens a omului modern.
📱 Internetul, noua religie
Cele două personaje masculine sunt genul de oameni care cred tot ce prind pe internet. Și aici mă refer la informațiile elucubrante, care nu au nicio fărâmă de adevăr în ele, de la reptilieni la planuri oculte pentru distrugerea umanității.
Au și ei câțiva guru pe care îi ascultă dumnezeiește, fără să le pună la îndoială spusele.
Filmul ne arată cum mintea celor care cred în orice balivernă nedocumentată se prăbușește lent și grotesc de amuzant.
Mesajul transmis de Bugonia este dureros de lucid: adevărul, în lumea lui Lanthimos, nu contează. Contează doar cât de tare crezi în el. Iar lumea lui Lanthimos este chiar lumea noastră.
🪓 Când conspirația devine religie
Pelicula are o forță aproape biblică în modul în care arată fanatismul. Am folosit dinadins „biblică”? Iată un mister pe care îl veți putea rezolva doar urmărind filmul.
Teddy și Don nu caută adevărul real, ci sensul. Ei vor să creadă că totul are o explicație, oricât de absurdă.
În acest caz, Lanthimos scrie și regizează cu o detașare glacială: nu moralizează, nu acuză, nu judecă, nu ne spune ce să gândim. Doar ne arată cât de ușor poate o idee să devină o armă.
Deși încearcă să fie subtil, este evident că grecul nu vorbește despre extratereștri, ci despre noi și despre cum am ajuns să transformăm fiecare teorie în credință și fiecare suspiciune în identitate.
Asta e, probabil, esența filmului. O lume în care adevărul nu mai e o valoare, ci o preferință de consum.
Atenție, nu râdeți în barbă, crezând că puteți anticipa cum se desfășoară filmul. Să nu aveți impresia că merge într-o singură direcție.
Ironic, chiar și cei care râd de conspiraționiști devin, fără să vrea, parte din aceeași logică. Căci toți vrem să fim „cei care știu adevărul”.
Am lămurit care este miezul din dodoașca narațiunii, nu mai insist pe subiect, deși ar fi multe de scris pe această temă care ne împresoară din toate direcțiile zi de zi.
🤯 O comedie neagră despre credință și prostie
Ca desfășurare de forțe, Bugonia e o comedie neagră despre cât de ușor e să confunzi convingerea cu adevărul.
Este atât de neagră prin ce se spune și ce se face, încât abanosul o ți se pară fildeș după ce urmărești filmul.
Acum vine bomba: dacă nu te regăsești măcar puțin în paranoia celor doi răpitori, probabil te minți singur.
Deși acțiunea este restrânsă la trei actori într-o casă, raportul de un om cu mintea zdravănă și doi cu ea plecată pe câmpii este edificator pentru starea națiunii din realitate, să-i zic așa.
Ce faci când proștii, mă rog, oamenii ușor influențabili devin tot mai mulți și nu mai poți raționa cu ei, indiferent câte argumente irefutabile și indubitabile le aduci?
Ei bine, asta este dilema eroinei, care se vede captivă într-o situație din care nu poate ieși rațional, pentru că Teddy este de neclintit în teoriile lui.
Degeaba îi explici, cu toată matematica din lume, că 2+2=4, el o ține pe-a lui că l-a văzut pe TikTok pe Colin Georgeson cum a demonstrat că 2+2=1.253, pentru că formulele actuale sunt eronate și suntem mințiți.
Bine, și Nicky Shore ne-a spus că 21% – 19% = 0, deci e clar că în politică se aplică alte reguli matematice.
Această dispută intelectual-fantezistă dintre Michelle și Teddy generează multe momente de amuzament absurd și înfricoșător.
Râzi de cât de credul este Teddy, dar te apucă și tremuriciul când devii conștient că ar face orice pentru a-și hrăni halucinațiile cerebrale. Și când zic orice, nu este o exagerare.
🪐 Original vs. remake
Apropo, fac un mic interludiu, povestea nu este originală, filmul este un remake al sud-coreeanului Save the Green Planet! din 2003, dar Lanthimos a îmbrăcat conceptul în veștmintele clasice ale stilului său.
A preluat doar ideea de bază (paranoia, tortura, nevoia de justificare) și a transformat-o într-o meditație comic-amară despre prezentul occidental, unde conspirațiile nu mai sunt marginale, ci au intrat în viața multor cetățeni deficitari educațional.
Coreenii din original credeau că extratereștrii ne-au infiltrat. Americanii din Bugonia sunt convinși că extratereștrii au cumpărat tot prin acțiuni la bursă.
Diferența e subtilă, dar genială: Lanthimos mută groaza din tărâmul fanteziei în realitatea corporatistă.
Aici, capitalismul devine adevăratul monstru. Și poate că Michelle chiar e extraterestră, dar în alt sens, având în vedere că omenirea însăși pare cea mai invazivă specie de pe planetă.
Se simte că regizorul s-a distrat făcând filmul, dar e o distracție perversă, ca și cum ai râde la o execuție publică.
🎭 Emma Stone, un mister pe două picioare
Actrița este uluitor de bună. Nu doar pentru că joacă un rol complex, ci pentru că reușește să rămână un mister chiar și atunci când pare vulnerabilă.
Personajul ei este acea femeie care poate fi, în același timp, victimă și manipulator.
Poți crede oricând că e extraterestră, după felul rece, calculat, aproape robotic, în care-și conduce corporația, fără pic de empatie, dar și că e singura persoană lucidă din încăpere.
Simți sub chelia ei cum rotițele angrenajului cerebral se pun în mișcare pentru a scăpa din această încercare. Și ce faci când nu poți câștiga o luptă ideologică folosind argumente valide?
Nu știu dacă e favorită la un nou premiu Oscar în acest an, pentru că nu am văzut toate performanțele actoricești, însă trebuie luată în calcul.
Are abia 36 de ani și deja a câștigat două statuete. Dacă o ține în ritmul ăsta, cred că sunt șanse mari ca până la retragere să devină GOAT-ul feminin în materie de premii Oscar.
😵💫 Jesse Plemons, oglinda prostiei perfecte
Adversarul ei este Jesse Plemons, care nu se lasă mai prejos. El aduce un tip de nebunie tăcută și ușor recognoscibilă.
Nu e un conspiraționist de film, ci unul din viața reală, genul de om care ne hrănește cu știrile televiziunilor manipulatoare și-ți explică de ce turnurile 5G îți distrug creierul și de ce Pământul e plat.
Într-o lume cu prea multe astfel de figuri, Plemons devine oglinda unei realități pe care am vrea s-o ignorăm, dar nu avem cum, pentru că această molimă se împrăștie mai rapid decât virusul Covid. Care a existat sau nu 😉.
🎨 Estetică glacială, puls viu
Ca vizual, filmul amestecă grotescul cu umanul: lanțurile, camerele murdare și paranoia sunt filmate cu o frumusețe rece, hipnotică.
Lanthimos știe să creeze tensiune din ceea ce nu se vede și ce nu se spune, dar este capabil să transforme un dialog absurd într-un ritual.
Fiecare gest pare calculat milimetric, dar pulsul filmului e viu, organic.
Este, poate, cel mai „curat” film al lui Lanthimos din punct de vedere estetic: mai puțin grotesc fizic, dar infinit mai neliniștitor la nivel emoțional.
Închei comentariul criptic, în toată povestea asta există un mare «dar», care la final se transformă în blestem.
Atât mai zic, ultimele secvențe din film sunt printre cele mai cutremurătoare din câte am văzut de când casc ochii la această formă de distracție. Nu se spune nimic, doar se vede.
🏆 Bugonia – Verdict 👍 sau 👎?
După două ore de grotesc filozofic, am rămas cu o senzație ciudată: parcă și eu am fost răpit, interogat și eliberat doar ca să realizez că n-am înțeles nimic. Desigur, metaforic vorbind.
Dar în epoca în care adevărul este orice vrei tu, poate fix ăsta e mesajul: că nu mai putem distinge între extratereștri și conducători de megacorporații, între salvatori și manipulatori, între conspirație și credință.
Și că, de fapt, Bugonia e despre noi toți, acele albine care bâzâie frenetic în jurul unei lumini artificiale, convinse că e soarele.
Mi-a plăcut la nebunie Bugonia, este un film superb de straniu, neliniștitor și profund actual. Un Lanthimos în formă maximă, un duo impecabil de actori și un scenariu care te face să râzi, să te temi și să te recunoști în același timp.
Unul dintre cele mai bune filme ale anului și, fără îndoială, unul dintre cele mai sincere portrete ale nebuniei moderne. Este doar opinia mea, nu trageți în mine.
Mă duc să-mi verific stupii, sper ca albinele mele să fi produs suficientă miere cât să umplu nouă borcane.
Trailer
