Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Au trecut două zile de când nu-l mai văzusem pe Pedro Pascal într-un film și mi se făcuse dor de el, dar a venit Eddington pe turnantă, să nu mă lase să sufăr prea mult.
🎬 Eddington – Premisă 📖
Într-un orășel prăfuit și aparent liniștit din SUA, pandemia bate la ușă. Care pandemie? Cea de COVID.
Evident, reacțiile sunt la fel de împărțite ca feed-ul de Facebook al oricărui american în perioada aia. Și nu doar american, ci cetățean al planetei Terra.
Primarul Ted Garcia (Pedro Pascal – Materialists), cu zâmbetul pregătit pentru afișe electorale, vine cu măști, restricții și planuri de modernizare care miros mai mult a campanie decât a grijă pentru cetățean.
Șeriful Joe Cross (Joaquin Phoenix – Joker), astmatic și convins că virusul e doar o scuză pentru a controla populația, urlă libertate cu un patos care face să vibreze geamurile clădirii administrative.
În jurul lor, comunitatea se împarte în tabere. Însă lucrurile iau foc în adevăratul sens al cuvântului după ce moartea lui George Floyd zguduie America și protestele BLM ajung până în Eddington.
Să fim corecți, PLM – People Lives Matter.
Pe fundal, social media înlocuiește vechea tavernă din westernuri: aici se fac alianțele, se aruncă acuzațiile și se trage, nu cu gloanțe, ci cu postări virale.
💭 Eddington – Comentariu 🍿
Ari Aster ne invită la un film de aproape două ore și jumătate care ne va răscoli amintirile.
Și nu pe cele plăcute, că doar nu vrem să ne mai gândim la acea perioadă de acum 5 ani când ne bucuram dacă ne puteam uita la vopseaua care se usucă pe pereți. Asta dacă nu eram noi deja urcați pe pereți.
Prima oră a filmului e construită ca o comemorare incomodă a pandemiei: ședințe de consiliu local cu chat-ul deschis la toți nervoșii din oraș, oameni care poartă masca sub nas sau doar la intrarea în magazin, voci care jură că 5G-ul e de vină și postări cu citate dubioase atribuite unor medici „cenzurați”.
E un început lent, dar intenționat, pentru că Aster vrea să simțim acea combinație de frustrare, neîncredere și plictis care a pus stăpânire pe lume în primăvara lui 2020.
⚖️ Satiră fără tabără
Atenție, filmul nu își alege o tabără, ci satirizează extremele care apar în asemenea situații.
Pe de o parte, îi avem pe pămpălăii care și-ar pune mască și la fund când se duc la toaleta din casa lor, de teamă să nu iasă carcalacul din canalizare și să le intre în dos.
Ei sunt cei care exagerau la măsuri deja exagerate și credeau că vine apocalipsa globală dacă nu aveau casa plină de hârtie igienică.
Pe de altă parte, iată-i pe dobitocii care negau cu vehemență existența vreunui virus și considerau că totul este o manipulare abjectă, chiar dacă le mureau pe capete membrii familiei.
Pentru ei, COVID era o făcătură menită să reducă numărul oamenilor pentru că, nu-i așa, cei din umbră fix de asta aveau nevoie, de mai puțini sclavi care să muncească.
Și unii, și alții, nu au fost decât biete oi manipulate de oameni politici cu gura mare care știau să se facă auziți.
🔥 Momentul George Floyd
Când în film se produce momentul George Floyd, ritmul se schimbă brusc.
Locuitorii din oraș se trezesc, brusc, că sunt activiști sociali și scot la iveală tot bagajul de tensiuni rasiale și culturale care mocnea de ani de zile.
Aster nu face propagandă nici pentru, nici împotriva.
Arată solidaritatea autentică, dar și ipocrizia celor care vin la protest doar pentru un clip viral.
Poliția locală, nepregătită, reacționează haotic: unii încearcă să calmeze spiritele, alții pun mâna pe baston și pe gaze lacrimogene.
Violența culturală e surprinsă nu doar în ciocnirile din stradă, ci și în mesele de familie unde certurile despre mască și vaccin sunt noul sport național.
Aster filmează certurile astea cu aceeași atenție pe care o dă unei scene de acțiune: chipurile încordate, vocea care se ridică, mâinile care gesticulează agresiv.
Rasismul e prezent în felul în care oamenii se privesc, în glumele „nevinovate” care lasă un gust amar, în suspiciunea automată față de celălalt.
🎭 Personaje și interpretări
În acest decor sufocant, Joaquin Phoenix e magnetic. Joe Cross e un șerif convins că trebuie să apere libertatea personală de „tirania” primarului, dar nu e doar un agitator cu stetoscop politic.
Phoenix își interpretează personajul cu un amestec de fragilitate și furie mocnită: în momentele de liniște, vezi un om obosit și bolnav, în momentele de discurs, vezi un predicator de epocă digitală.
El este exemplul perfect al omului care reacționează complet neașteptat în momentul când mult devine prea mult și mintea clachează.
Pedro Pascal îi răspunde perfect: Ted Garcia e politicianul șarmant, cu replicile calibrate să dea bine în orice context, dar cu un substrat de calcul rece.
Îi vezi în ochi că își numără voturile în timp ce îți vorbește despre siguranța comunității.
Emma Stone (Poor Things), în rolul Louise Cross, soția șerifului, e liantul emoțional al poveștii. Aster îi dă puțin timp pe ecran, dar suficient cât să înțelegi că e prinsă între loialitate și dezgust față de bărbatul de lângă ea.
Privirea ei spune tot: știe că Joe se scufundă, dar nu are nicio idee cum să-l salveze.
📷 Imagine și sunet
Imaginea e un personaj în sine. Cadrele largi cu deșertul arată frumusețea aridă a locului, dar și izolarea lui sufocantă.
Când vine vorba de scenele de protest, camera devine instabilă, cu mișcări rapide, replicând adrenalina și haosul străzii.
Este un contrast intenționat: liniștea înșelătoare a peisajului vs. agitația violentă a comunității.
Sunetul e o armă subtilă aici. Respirația grea prin mască, sunetul notificărilor de telefon, amestecul de voci dintr-un live pe Facebook, toate contribuie la senzația de claustrofobie.
Coloana sonoră e o combinație de acorduri tensionate și ecouri de western clasic. În loc de duel cu pistoale, avem dueluri cu postări și share-uri, dar tensiunea e aceeași.
⚡ A doua jumătate
Și apoi vine a doua jumătate. Dintr-un film lent și satiric, Eddington devine un western nebunesc cu ritm de thriller.
Revolte, baricade, influenceri care transmit live în timp ce fug de gloanțe de cauciuc, alianțe politice care se destramă de la un status pe Twitter.
Parcă regizorul și-a adus aminte că i-a plăcut Rambo și îl aduce în acest film.
Dar să fim bine înțeleși, este vorba despre cel din zilele noastre, cu violența dusă la extrem, un Rambo care vine cu membre sfârtecate, scăfârlii explodate și alte vătămări corporale brutale.
Aster nu-ți dă timp să tragi o gură de aer. Dacă în prima oră ai avut impresia că filmul merge prea încet, aici ai senzația că nu poți ține pasul.
Partea secundă a filmului este o nebunie colosală, în care acțiunea grandioasă se combină cu parodierea unei societăți aflate în colaps cerebral.
Vorba lui Lăpușneanu: PROȘTI, DAR MULȚI! Prea mulți, aș completa eu.
Ce face Eddington memorabil e felul în care combină aceste două viteze.
Prima parte te pregătește, îți dă timp să înțelegi oamenii, taberele, motivele.
A doua parte te aruncă în vâltoare, iar când încerci să respiri, deja nu mai există cale de întoarcere.
🏆 Eddington – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul este mai mult decât o satiră despre pandemie și proteste. E un portret al unei Americi divizate care nu mai are teren comun, unde adevărul e personalizat și fiecare trăiește într-o realitate proprie.
Ari Aster filmează cu răbdarea unui documentarist și cu ironia unui satirist care știe că uneori realitatea bate ficțiunea.
Prima oră poate părea prea lentă, dar e intenționat așa. Finalul nu îți oferă rezolvări, dar îți lasă destule întrebări cât să te bântuie mult după ce îl vezi.
Și poate că asta e ideea: să te întrebi dacă realitatea ta e adevărul sau doar versiunea servită de algoritm.
Educația se află la cel mai jos nivel din istorie. Este o tactică deliberată, masele de oameni proști putând fi mai ușor de manevrat.
Când albii încep să se simtă vinovați pentru ce au făcut strămoșii lor acum sute de ani, când toți analfabeții funcțional se pricep subit la subiecte complexe și când mulți găsesc în orice lucru un motiv să se simtă ofensați, îți dai seama că omenirea e sortită pieirii.
Până și o amărâtă de reclamă la blugi a ajuns subiect de conflict rasial în SUA, pentru că sunt atât de imbecili unii de pe-acolo încât nu se simt bine dacă nu nasc un scandal din NIMIC.
Eddington este un film bun, complex prin temele abordate, dar n-o să fie prea plăcut de multă lume pentru că scoate în evidență tot ce e mai rău acum în umanitate.
Și cei mai mulți nu vor să vadă asta, să asiste la cum le sunt scoase la iveală superficialitatea, prostia, ipocrizia și spiritul de turmă.
Combină satira acidă cu tensiunea unui western modern în care revolverele sunt telefoanele, iar praful ridicat de cai e înlocuit de praful digital al rețelelor sociale.
Totuși, nu mi s-a părut chiar excelent. Are un ritm inegal și câteva personaje secundare lăsate în umbră, deși aveau potențial.
Dar, dacă vrei un film care să te facă să râzi amar și să te înfurii în aceeași măsură, Eddington merită din plin.
Eu o să cumpăr opt măști, să-mi refac stocul, că nu se știe niciodată.
(4 / 5)
Recenzie video
Trailer
Cand o sa apara si in cinematografele de la noi?
O întrebare serioasa ce trebuie adresata distribuitorilor de la noi. Momentan, nu știu sa fi fost preluat de vreun distribuitor. Multe filme A24 de anul asta au fost evitate de distribuitorii noștri.