Pretty woman a fost puntea de lansare pentru Julia Roberts, filmul care a adus-o cu adevărat în atenția lumii cinefile.
🎬 Pretty woman – Premisă 📖
Edward (Richard Gere – Chicago) este un afacerist nemilos, care nu construiește nimic, doar cumpără companii aflate în dificultate și le vinde pe bucăți, făcând profit uriaș.
Din punct de vedere social, este la fel de interesant ca un bolovan pe fundul mării, dar este nevoit să se afișeze la braț cu câte o doamnă, să dea bine în fața lumii.
Tocmai este pe cale să încheie o afacere bănoasă, doar că a rămas singur, iubita s-a ușchit, sătulă să tot fie bibeloul lui Edward la orice sindrofie simandicoasă.
Rămas fără idei, Edward o apucă teleleu prin Beverly Hills unde este agățat de Vivian (Julia Roberts – Ticket to paradise), o colaboratoare în regim de noapte la Ministerul Fricțiunilor Carnale.
Inițial, era vorba să-i solicite doar niște indicații, dar Edward îi propune tinerei zăpăcite să-l însoțească timp de o săptămână drept partenera lui, fără a se da de gol că-i damă de companie.
💭 Pretty woman – Comentariu 🍿
Lansez din start un avertisment, povestea este considerată demodată dacă o raportăm la sensibilitățile sociale actuale.
Este suficient să spun că Rachel Zegler ar leșina de indignare dacă ar fi distribuită în vreun remake al acestui film, pentru că intriga nu corespunde hashtagurilor aflate acum la modă.
🧚♀️ Un basm modern, cu gumă de mestecat
Pretty woman e o versiune modernă de „Frumoasa și bestia” cu un strop de „Cenușăreasa”, dar Bestia plătește în dolari și Frumoasa mestecă gumă.
Urmărindu-l, am sesizat și eu că filmul face un salt acrobatic peste logica morală și că este un basm utopic plasat în lumea reală, dar acelea erau vremurile, unele stropite din belșug cu sirop de romantism comercial.
🛍️ De la reduceri la nelimitat
Chiar dacă nu ați văzut Pretty woman, știți ce urmează să se întâmple. Vivian trece de la «Îți fac reducere pentru mai multe ore» la «Am card nelimitat, cumpăr tot magazinul».
Asta în timp ce Edward beneficiază și el de o transformare radicală, din ghețarul care ar scufunda Titanicul devine o ființă umană maleabilă care dorește și altceva în afară de bani.
El vrea s-o cizeleze, ea să-l sensibilizeze. Și din această simbioză ciudată se naște un film romantic care topește suflete.
Relația lor evoluează în pași de vals financiar, cu fundal de Roy Orbison, până când ea îi arată că sufletul nu e de vânzare.
💫 Magia e-n zâmbet
Magia filmului vine, fără îndoială, de la tânăra Julia Roberts, care este fermecătoare în acest rol. Zâmbetul ei este atât de larg că poți parca o limuzină între obraji, iar Grand Canyon joacă la pitici.
Prin interpretarea ei excelentă, nominalizată la Oscar, reușește să creeze un personaj memorabil.

👗 De la prostuță la regină
La prima vedere, pare doar o tânără cu minte puțină, care știe să se descurce financiar doar dacă-și vinde trupul cu ora.
Sofisticată nu este, asta reiese din purtarea ei lipsită de eleganță și din replicile naive care o pictează ca o prostuță de la țară rătăcită într-un oraș mare.
Sub acest ambalaj, care pare luat la mâna a doua de la o organizație de caritate falimentară, se ascunde o doză reală de umanitate care îi dă o lecție de viață celui care crede că le are pe toate.
Din gâsculița cu gesturi de mahalagioaică, Vivian se transformă în lebăda cea elegantă, demnă de operă și petreceri fastuoase, dar la interior rămâne același suflet cald și empatic.
Răspândește bucurie oriunde s-ar duce și demolează prejudecăți de zici că-i buldozer într-un muzeu de porțelanuri.
Întâmpinată de priviri dezaprobatoare și gesturi ofuscate, ea reușește să-i cucerească pe toți cei din jurul ei, fie că vorbim de un director înțepat de hotel, fie de vânzătoare arogante la magazine de fițe.
🧍♂️ Afaceristul vulnerabil
De cealaltă parte, Edward e genul de bărbat care cumpără firme în criză, dar pare complet neputincios în fața unei femei cu personalitate și cizme peste genunchi.
Cumva, cei doi se completează reciproc, chiar dacă vin din pături sociale diferite, dar și aici există un conflict intern.
Dincolo de contractul verbal care presupune o tranzacție financiar-carnală, fiecare vrea ceva ce celălalt nu poate da. Oare așa să fie?
🏆 Pretty woman – Verdict 👍 sau 👎?
Orice s-ar spune despre el, nu încape îndoială: filmul este superficial. Ăsta este marele lui minus. În plus, e atât de siropos că ai nevoie de insulină intravenoasă să treci cu bine de cele două ore.
Iar lecția generală este și ea discutabilă: dacă ești destul de drăguță, un milionar o să-ți cumpere o viață nouă. Feminismul poate să se odihnească, Hollywood a rezolvat tot.
🛋️ Plăcere vinovată cu gust bun
Dar funcționează perfect dacă nu îl iei în serios și îl urmărești ca fantezie menită să te destindă.
E confortabil, are umor eficient, muzica este excelentă, cum să nu verși o lacrimă la It must have been love, și Julia Roberts este nemaipomenită, își eclipsează colegii veterani de platou cu o ușurință de invidiat.
Dacă vreți, este bunica Anorei, dar fără să fie nevoită să-și fluture farmecele non-stop pentru a atrage atenția, are alte atuuri precum zâmbetul și inocența.
Da, da, nu râdeți, Vivian deține o inocență nativă, chiar dacă e prietena poporului, cu program de fidelizare, ea nu este pervertită la nivel sufletesc de lumea dură în care trăiește.
💘 Epilog pentru visători
Pentru cine mai crede în Ileane Cosânzene și Feți-Frumoși călare pe cai albi, Pretty woman va fi un deliciu romantic.
Este genul acela de film pe care îl dojenești pentru unele dintre mesajele perimate, dar nici nu ai vrea să se termine, pentru că are personaje cu lipici de care prinzi drag.
Eu m-am regăsit în această situație, așa că am să-i cumpăr 8 rochii de gală pentru că, în ciuda proverbului, în acest film, haina chiar îl face pe om. V-am zis, e destul de superficial.
(4 / 5)

Trailer
Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți