Maria

admin 13/12/2024 Dramă Leave a comment

În prag de sărbători ne vizitează Maria, dar nu oricare Maria, ci marea soprană (cea mai mare?) Maria Callas.

🎬 Maria – Premisă 📖

Cred că o să fie printre cele mai scurte prezentări ale poveștii unui film pentru că nu sunt multe lucruri de spicuit pe seama premisei.

Filmul este o cronică a ultimei săptămâni din viața distinsei soprane Maria Callas (Angelina Jolie – Those who wish me dead), aflată într-o stare decrepită de sănătate, atât la nivel fizic, cât și psihic.

Alături de ea în aceste momente de final de existență sunt loialii servitori Ferruccio (Pierfrancesco Favino – L`ultima notte di Amore), pe post de majordom bun la toate, și Bruna (Alba Rohrwacher – La chimera), bucătăreasa și confidenta Mariei.

Desigur, nu suntem țintuiți narativ doar în acele 7 zile fatidice, avem parte și de flashback-uri care taie ca un bisturiu ascuțit în cariera celei supranumite, pe bună dreptate, Regina della lirica.

💭 Maria – Comentariu 🍿

Scenariul scris de către Steven Knight (Serenity) este unul atipic, care nu urmează pașii clasici ai unei astfel de producții.

Deși, dacă este să împung la țintă, nu cred că vorbim despre o biografie tipică, filmul fiind despre altceva, nu despre viața Divinei, ci despre demonii cu care aceasta s-a luptat.

Și nu doar când se apropia căderea cortinei peste scena vieții, ci de-a lungul zbuciumatului ei destin care a cunoscut multe hârtoape, așa cum le vom descoperi în frânturi de amintiri prezentate în alb-negru.

Nu știu dacă această abordare a fost cea mai potrivită pentru că a dus la un film depresiv și deprimant care nu generează plăcere în vizionarea lui.

Cu atât mai mult în preajma Crăciunului când ar trebui să ne fie sufletele pline de bucurie și fericire. Așa că fix o producție despre decrepitudinea unei asemenea personalități nu aveam nevoie acum.

Amu` vă rog să-mi iertați ignoranța, nu-s mare fan operă, că nu mă pot delecta cu ceva ce nu pot înțelege verbal, așa că n-am habar cât este fabulație cu scop dramatic și cât este realitate în această peliculă.

Cert este faptul că Maria lui Pablo Larraín (care s-a axat pe asemenea biografii neconvenționale precum Jackie și Spencer) suferă extrem de mult la nivel mintal și nu mai este capabilă să facă distincția dintre realitate și fantezie.

Sau, că pe alocuri așa mi-a lăsat impresia, știe și preferă să se arunce în brațele sinuoase ale unei invenții născute de o minte febrilă care nu se mai regăsește în cotidianul banal.

Mare parte din Maria funcționează într-un tărâm în care rațiunea are interzis ca Simion în Moldova și trebuie să acceptam asta ca pe un sacrificiu pe care trebuie să-l facem de dragul artei.

Practic, scenariul ia viața Mariei, o dă prin răzătoare până la cotorul lipsit de gust, aruncă la gunoi tot ce este bun și presară cu mărinimie peste prăjitura narativă putreziciunea amară a unui destin tragic.

Personal, nu prea am achiesat la această alegere artistică ieșită din comun care aduce o arie de originalitate într-o operă uzitată, dar aș fi dorit să meargă pe rețeta obișnuită.

Nu mi-a plăcut să văd o asemenea legendă doar în momentele ei de zbatere sufletească, de descompunere fizică și de dezintegrare cerebrală, doream să fiu și martorul momentelor de glorie supremă când era adulată de o lume întreagă.

Era necesar un echilibru între bine și rău, între înger și demon, între divinitate și demență, aici a fost mai mult coborâtă de pe un piedestal unde merita să rămână.

O preferam pe Maria sublimă, aflată la apogeu, nu pe cea fărâmițată, gata să încânte divinitatea cu vocea ei angelică.

Bineînțeles că m-a demoralizat complet imaginea unei Maria Callas care umblă cu pumnii plini de pilule după ea, care aiurează numai în pilde febrile și care nu mai știe pe ce lume este.

Există și multă simbolistică în anumite scene, poate halucinez și eu, că încercam să atribui o semnificație unor momente care se tot repetă.

Poate mutatul pianului de colo până colo, la cerința expresă a Mariei, reprezintă firea ei greu de satisfăcut care se traduce într-o permanentă nemulțumire care-și pune amprenta, chiar fizică, asupra celor din jurul ei care încercau să-i domolească toanele.

Substanța a fost sacrificată în favoarea stilului, unul aproape suprarealist, cu culori care parcă se potriveau cu tumultul sufletesc al protagonistei și cu cadre lungi care îndemnau la contemplații meditative.

Excepționala Angelina Jolie face un rol mare în acest film.

N-are rost să zic că este cel mai bun din ultimele decade că oricum de ani buni nu s-a întrebuințat serios în această tagmă, producțiile în care a apărut nu i-au pus la treabă talentul uriaș care zace-n ea.

Însă aici este superbă în interpretarea unui personalități cu aripile frânte atât în exterior, cât și în interior.

De la tremuratul subtil al buzelor până la dinamica firavă a mișcării corporale și de la momentele de vulnerabilitate supremă până la activități triviale precum un joc de cărți, simți în tot și în toate un om care suferă.

Este greu de prezis dacă are șanse la trofeul suprem în actorie, Oscarul, dar cred că se va lipi de o nominalizare pentru că, oricât de bine joacă, uneori Jolie este Jolie, nu Callas. Sunt momente subtile, dar sunt acolo.

🏆 Maria – Verdict 👍 sau 👎

Încep cu un joc de cuvinte, neinspirat, filmul începe cu sfârșitul și se termină cu sfârșitul, ca într-o buclă din care nu putem ieși decât cu picioarele înainte.

Sunt multe secvențe în care se cântă operă, și se cântă foarte bine.

Deși acest gen nu mă coafează, că nu-s vreun intelectual rasat, am putut aprecia o voce adevărată, impunătoare de respect, care ridică o sală-n picioare, nu miorlăielile digitale vândute azi pe post de muzică.

Am simțit cum crește gradul de cultură în mine, cum devin mai cizelat la nivel de eleganță și cum începe să-mi curgă sânge albastru-n vene pentru că o astfel de poveste are capacitatea de a eleva spectatorul.

Film rău nu este, nici vorbă, estetica splendidă din toate punctele de vedere, personajul fascinant și interpretarea magnifică fac din Maria o producție demnă de urmărit, doar că nu acum.

Mai degrabă după ce ai primit o notificare de la ANAF că ai de plată o sumă mare, oricum ești căzut la pământ, așa că un periplu depresiv în plus nu are cum să te mai demoralizeze.

Parcă Maria Callas merita ceva mai mult de atât, un film grandios care s-o prezinte și în toată gloria cu care a revoluționat teatrul liric, nu doar la capăt trist de drum.

Probabil că oamenii culți, familiarizați cu opera și viața Mariei Callas vor aprecia altfel pelicula. Sau, din contră, vor descoperi inadvertențe impardonabile.

Putea să fie vizitată de extratereștri și n-aș fi fost capabil să spun că n-a fost așa, pentru că prea puțin îi cunosc viața.

Așa că închei aici incursiunea prin acest film, nu înainte de a-i curăța de praf 7 piane.