🎭 🎤 SUNT UN ORB – One-man show cu Horațiu Mălăele
🎬 N-ar fi multe de povestit despre subiectul spectacolului care nu este unul bătut în cuie, variază de la reprezentație la reprezentație.
Practic, este vorba despre Horațiu Mălăele spunând bancuri și recitând poezii.
🍿 Numărul interpretativ durează relativ puțin, cred că vreo oră, ceea ce a adus o umbră de dezamăgire în mintea mea.
De fapt, a făcut-o și mai întunecată decât era deoarece după prima treime de spectacol eram decis să părăsesc incinta.
Aoleu? Mojic ce ești, la Horațiu Mălăele? Cum îți permiți așa neobrăzare?
Pentru că tot ce a făcut în primele 20 de minute a fost să spună glume șutite de pe Facebook, pe cele mai multe le știam de pe pagina Drăcușorul vesel.
Așadar, zero barat la capitolul originalitate, măcar de ar fi avut bunul simț să precizeze că nu sunt ale lui, să nu creadă publicul care se amuza că-s inventate de el.
Eu nu am râs deloc pentru că știam poantele. Plus că mă lua cu draci că am dat bani să ascult ceva ce deja citisem de unul singur.

În fine, după acest moment stânjenitor pentru marele Mălăele, a trecut la recitat de poezii, câteva din propria panoplia, cele mai multe din portofoliul altor poeți, care mai cunoscuți, care nu prea.
Aici mesajele au fost despre patrie, popor, familie și moarte.
Ca urmare, subiecte nu prea înălțătoare, mai degrabă sumbre și tăietoare de chef de viață.
👍 sau 👎 Nu mi-a plăcut acest act artistic, poate aveam și alte așteptări, dar este unul bătrânesc, neadaptat timpurilor moderne, parcă eram la Cenaclul Flacăra și asistam la dueluri lirice.
Nimic de comentat, Mălăele este un geniu al culturii românești, doar că acest spectacol nu m-a nimerit pe gust.
Este vina lui sau a mea? Greu de spus, însă incinta veche și comunistă în care a avut loc reprezentația s-a potrivit cu tematica abordată, una prăfuită și perimată.
🏁 Nici nu este de mirare că la cei 41 de ani ai mei cred că eram printre cei mai tineri participanți.
Greu de atras tineretul cu glume „împrumutate‟ de pe rețelele sociale și jelanii despre părinți morți.
Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți

(2,5 / 5)
Si noi am plecat dezamagiti. Originalitatea de azi de la spectacolul din Timisoara a fost ca l-a introdus pe fiu-su cu ceva stand-up care a fost nevoit sa nu injure..mediocru. Chiar nu ma asteptam la un spectacol de o ora in care 15min cu junioru…
La mine în Târgoviște a venit singur, dar l-am văzut și pe fiul lui la un stand-up, n-are treabă cu meseria.
L-am vazut si eu acum 2 zile in Timisoara. Aveam asteptari mult mai mari de la actorul Horațiu Malaele. Glume/ bancuri învechite, jenante si misogine uneori, adesea puerile, fara pic de miez. Am vrut sa plec dar mi-a fost jena. Partea care a urmat, cu recitatul, a fost mai buna. Omul este extrem de talentat si efectiv a dat viața cuvintelor recitate-dar acest moment a fost foarte scurt. A urmat momentul cu fiul domniei sale-un actor talentat mi s-a parut, a zis cateva glumițe si cam atat dar eu nu am platit sa-l vad pe fiul marelui actor. Mi s-a parut ca a fost ca si cum ne-a fost bagat pe gat, introdus pe ușa din dos. Per total mi-a parut rau ca m-am dus, nu pentru bani ci pentru ca mi-am schimbat parerea despre domnia sa, pentru ca mi-am dat seama ca ne considera imbecili care nu meritam respectul din punct de vedere artistic al domniei sale.
Nu pot să te contrazic, sunt în asentimentul tău. De la un asemenea monstru al scenei mă așteptam la altceva.