Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
David Cronenberg a scris și regizat filmul Scanners apărut în 1981, producție cadorisită cu un rating R și vârâtă în genurile horror și SF.
🎬 Scanners – Premisă
Lumea în care își duce traiul acest film este una specială pentru că unii dintre oamenii care o populează au un talent aparte.
Dacă se concentrează cum trebuie îți citesc gândurile, practic îți scanează creierul.
Cameron (Stephen Lack) face parte din această categorie și este antamat de un doctor de renume să-l găsească pe Darryl (Michael Ironside – BlackBerry), un scanator extrem de periculos care n-are deloc intenții bune.
Cum nimeni nu știe unde se dosește Darryl, personajul nostru principal este nevoit să o ia la pas prin oraș, întrebând în stânga și în dreapta în speranța că va afla niște informații utile.
De fapt, mai degrabă citește minți în stânga și în dreapta, pentru că intervievații sunt reticenți în a se destăinui de bună voie.
💭 Scanners – Comentariu 🍿
Dacă nu v-a bubuit capul de la această premisă interesantă, nu vă culcați pe-o ureche, încă n-ați scăpat ieftin, greul de abia acum urmează.
Cum filmul este regizat de mister Cronenberg, este lesne de înțeles că vor exista câteva scene care nu sunt deloc blânde cu trupul uman.
Știți cum face pepenele de Dăbuleni dacă îl arunci de la câțiva metri înălțime? Ei bine, ați fost avertizați.
Așadar, filmul tratează subiectul Mamelor Omida reale, adică persoane care cu adevărat pot citi gândurile celorlalți, iar această activitate necesită un efort intens care se poate termina foarte violent pentru cei implicați.
Dar imaginea nu se concentrează extrem de mult pe acest aspect, are câteva secvențe scurte, dar de un impact nimicitor, bine executate tehnic dacă ținem cont că filmul a fost lansat în 1981.
În schimb, scenariul ne invadează creierul pentru că este unul banal în aparență, dar complex dacă stai să-l buchisești bine.
Ba chiar aș putea spune că-i psihologic din cale afară pentru că abordează un subiect drag lui Cronenberg, acela al dualismului intrinsec, unul greu de molfăit intelectual care te pune la grele cazne cerebrale.
Având în vedere perioada în care a fost lansat, pe când cunoștințele despre creierul uman nu erau atât de vaste ca acum, filmul pare profetic în integralitatea lui.
Atât de înaintea timpurilor a fost Cronenberg cu scenariul său care, ulterior, a fost transformat și într-o carte, un lucru pe dos deoarece de regulă cărțile sunt adaptate în scenarii.
Dacă până acum am fost oareșcum laudativ la adresa filmului, trebuie să-l trag de urechi pentru că suferă de o hibă a producțiilor acelor timpuri, multă vreme nu se întâmplă nimic.
Este cam repetitiv pentru că personajul principal, încerc să evit o cacofonie, că Cameron e un nume predispus la așa ceva, merge într-un loc, are un contact nu prea amical cu cineva, apoi se duce în altă parte și reia procesul interogativ.
Din fericire pentru film, nu am alt venin critic plin de otravă să-i injectez pentru că subiectul este fascinant și am trecut cu vederea perioadele mai blege.
Ah, mi-am amintit, am mai găsit o seringă plină, actoria lui Stephen Lack fie intenționat este reproducerea numelui său, adică îi lipsesc (lacks) carisma și emoția, de zici că era robot, poate că așa i-a cerut regizorul, fie omul nu are talent.
Având în vedere în ce filme a mai jucat după, tind să cred că a doua variantă este corectă.
Noroc că la acest capitol compensează Michael Ironside (Synchronicity) în rolul antagonistului, iar actoria lui calcă pedala de accelerație în momente bine alese.
Per ansamblu, atmosfera este una sumbră, aproape mortuară, nu se fac glume, nu există multă speranță, tristețea și deznădejdea sunt la fiecare pas, ce să mai, are menirea de a-ți băga sufletul în comă din cauza lipsei bucuriei.
Dar asta o scriu ca un element pozitiv, că în zilele noastre până și în cele mai dramatice filme apar glume neavenite și lipsite de orice haz.
Așa că o producție serioasă este binevenită.
🏆 Scanners – Verdict 👍 sau 👎
Pelicula este una tulburătoare la nivel conceptual. Și atunci, și acum.
Dincolo de aspectul grotesc al unor efecte speciale practice care pot induce regurgitația, filmul are o componentă științifică alambicată care te face să te gândești la imensul potențial pe care îl posedă creierul uman.
Vă imaginați ce s-ar putea întâmpla dacă am fi capabili să folosim creierul ca armă și gândul ca glonț? Și aici mă refer la sensul practic, nu cel figurat.
Se duce până într-acolo încât atacă și tema rasismului, deși nu ți-ai da seama la prima vedere, însă este acolo.
Aș putea spune chiar că este un precursor al filmelor X-Men, chiar dacă benzile desenate cu mutanți au precedat cu mult timp Scanners.
Nu m-am aventurat prin toate meandrele filozofice ale lui Scanners, că nu vreau să-mi dați foc că v-am răpit plăcerea de a le descoperi singuri.
Astea fiind scrise, finalizez periplul prin acest film și îi voi cumpăra 8 obiecte de artă modernă.
Apropo, voi cum interpretați finalul? Că mie mi-a explodat capul încercând să-l descifrez.
Mai există 2 continuări lansate 10 ani mai târziu, dar nu m-aș încumeta la ele dintr-un motiv evident, lipsa calității.
(4 / 5)
