Vampyr

admin 08/10/2025 Horror Leave a comment

Îmi îndrept atenția, uneori, și către filme clasice, precum acest Vampyr din 1932.

🎬 Vampyr – Premisă 📖

Allan Grey este un tânăr obsedat de spiritism, fantome, vampiri și alte hobby-uri de oameni care nu știu cum funcționează viața reală.

Dorind să experimenteze pe propria piele asemenea legende, ajunge într-un sat despre care se zvonește că este blestemat.

Un sat unde umbrele au o agendă proprie și morții par mai activi decât vii.

Aici dă peste un conac bântuit, o fată posedată, o bătrână cu intenții belicoase, o carte despre vampiri care pare scrisă de cineva cu talent, dar și cu tremur existențial, și un cimitir în care groparul sapă invers.

💭 Vampyr – Comentariu 🍿

Este un film născut la intersecția a două epoci.

🧾 Un film prins între epoci

Pe de o parte, se simte influența erei peliculelor mute. Cele mai multe informații sunt furnizate sub formă de cartoane cu text sau pagini dintr-o carte.

Aici parcă a filmat Jude respectivele pagini. Erau în engleză, dar aveam timp berechet să le citesc de trei ori.

Sau educația era atât de precară pe atunci, încât era necesar să se insiste cu acele pagini, să apuce toată lumea să le citească.

🔊 Sunetul, timid dar prezent

Pe de altă parte, are și sunet. Nu mult, că realizatorii nici nu știau cu ce se mânca treaba asta, au învățat pe parcurs.

Dar personajele vorbesc cuvinte, nu linii de text.

🖼️ Imagine și atmosferă

Cât despre partea vizuală, aici e iarăși o combinație bizară. Multe imagini au fost restaurate și arată decent, dar altele dau impresia că au fost găsite într-un pod bombardat. Aproape că sunt de neprivit.

Lăsând la o parte aspectul tehnic, Vampyr are o poveste care nu se potrivește cu titlul. Avem un vampir, dar apare abia la final și nici nu mușcă.

🌫️ O stare, nu o poveste

Filmul este mai mult o stare, este senzația aia când te trezești din somn, dar nu ești sigur dacă ai visat că dormeai sau ai dormit că visai.

Regizorul se joacă magistral cu umbrele, îmbinând realitatea mizeră cu coșmarurile înfricoșătoare.

În acest film, atmosfera e totul. Și este una lugubră. Lumina vine de nicăieri și umbrele se mișcă după alt fus orar.

Aveam senzația constantă că sunt beat, deși n-am mai pus alcool pe limbă de ani buni.

Credeam că sunt bolnav, fără să am simptome clare.

Parcă vedeam ceva, dar nu știam dacă era în fața mea sau în spatele ochilor.

🎞️ Secvențe memorabile și referințe

Au fost secvențe care m-au impresionat, raportându-le la perioada respectivă. M-am și întrebat dacă nu cumva Lynch le-a regizat, dar vor mai trece 14 ani până să se nască maestrul îmbârligăturilor cerebrale.

Chiar dacă nu este un film cu vampiri în sensul obișnuit, Vampyr funcționează pentru că nu-ți explică nimic.

În schimb, ne bagă în capul unui om pe care realitatea l-a abandonat, iar în loc de ajutor primește o carte despre creaturi nocturne și o cameră cu perdele prea grele pentru o casă care geme.

⚰️ Sicriul, momentul culminant

Spoiler sau nu, au trecut 93 de ani de la lansarea peliculei, să nu uit de filmarea din interiorul sicriului, ca și cum am privi cu ochii unui cadavru.

Genial. Macabru. Poetico-nevrotic.

Adică fix ce trebuie.

👁️‍🗨️ Realitate sau halucinație?

Nu știi dacă scenetele la care asiști au loc în realitate sau mintea febrilă a protagonistului inventează monștri și blesteme pentru a-și hrăni fetișul sinistru.

Pff, și momentele acelea în care umbrele se comportă contrar persoanelor de care sunt atașate nu fac altceva decât să adâncească și mai mult misterul care planează deasupra poveștii.

🏆 Vampyr – Verdict 👍 sau 👎?

Este un film lent, confuz și minimalist. Dacă n-ai răbdare, o să ți se pară că te uiți la ecranul de protecție de la proiector.

Dar și dacă intri în starea aia dintre vis și moarte, dintre tunet și șoaptă, dintre realitate și negare, Vampyr devine o călătorie halucinantă care se termină cu o răsturnare de situație de parcă tu însuți vezi oameni morți.

Nu cred că regizorul Carl Theodor Dreyer a vrut să sperie. Nu e ca Nosferatu. Mai degrabă a dorit să deruteze. Și a reușit.

Cu un buget mic, cu actori amatori (de fapt, nici n-au fost actori) și cu o poveste bizară, care poate fi reală sau nu, iată că Vampyr este o elegie poetică numai bună s-o reciți în drum spre coșciug.

Am să-i desenez un 8 din făină, pentru că scena de final este apoteotică, nu prin ce se întâmplă, ci prin simbolismul ei cathartic.