Related Articles
The night eats the world (La nuit a dévoré le monde) este un titlu destul de interesant pentru un film astfel încât să intru la el fără să fi văzut vreo secvență de trailer sau să fi citit vreo boabă de intrigă.
Este un film care intră în categoria Horror dar după ce l-am văzut nu l-aș introduce acolo, fiind mai mult drama unui om care este nevoit să supraviețuiască într-un context de groază.
Producția franceză vorbită în engleză ne prezintă un viitor apocaliptic în care Sam, personajul principal (jucat de un actor norvegian ce aduce binișor cu Chris Evans din perioada Fantastic four), participă la o petrecere masivă într-un bloc, și, din varii motive, se încuie într-o cameră pentru a căuta ceva, îl ia somnul și când se trezește a doua zi dimineață nu mai este nimeni pe lângă el.
Și când zic nimeni, mă refer la persoane în viață, întregul oraș pare părăsit de oameni. În schimb, peste tot colcăie zombilici dornici de creieraș proaspăt.
Începutul filmului mi-a adus aminte de 28 days later cu acțiunea mutată din Anglia în Franța.
Astfel, Sam, pus subit în fața unei situații excepționale și înfricoșătoare, el contra unui oraș întreg de zombi, este nevoit să se adapteze urgent pentru a-și asigura supraviețuirea pentru că devine tot mai clar că nici dracu` nu îi va veni în ajutor.
Dacă vă așteptați la un film fulminant de acțiune în care Sam se înarmează până în dinți și începe să căsăpească zombi pe bandă rulantă, împrăștiindu-le scăfârliile în toate direcțiile, atunci o să vă înșelați amarnic.
Prezența acestor zombi este doar un pretext pentru a ne pune pe tapet modul în care un om ar reacționa pus în fața unui eveniment catastrofal și ce măsuri ar lua pentru a încerca să prindă și ziua următoare în viață.
Astfel, Sam, un om oarecare, este nevoit să treacă brusc de la o viață normală la una în care fiecare pas poate fi fatal și este obligat să își pună creierul la grele încercări pentru că trebuie să fie extrem de vigilent, să jongleze cu multiplele greutăți care i se ivesc în cale: cum să mă distanțez de zombi pentru a fi în siguranță, cum să fac rost de haleală, cum să mă mențin hidratat și, poate cea mai importantă problemă, cum să nu o iau razna fiind singur în tot orașul.
The night eats the world ne prezintă efectele devastatoare pe care le-ar avea o astfel de invazie (nu neapărat de zombi) care te lasă singur cuc pe moșie. Dacă problemele care țin de fizic (mâncare, apă, somn) își pot găsi rezolvare, în schimb, ce naiba să faci cu partea psihică? După o anumită perioadă începi să o iei razna fiind singur și neavând cu cine purta o discuție inteligibilă.
Filmul pune accent egal pe ambele tipuri de supraviețuire, fizică și mintală și, din punctul meu de vedere, o face destul de bine, aducându-ne în prim-plan un personaj care, în cea mai mare parte a timpului, ia deciziile cele mai potrivite în astfel de situații (ipotetice sau nu) și te pune pe gânduri. Tu ce ai face în cazul unui asemenea eveniment. Habar nu avem care este procedura de urmat în cazul unui cutremur, darămite să știm ce avem de făcut în caz că ne trezim părăsiți și avem în față o amenințare mortală.
Să nu credeți că filmul The night eats the world este lipsit de acțiune. Nu, sunt câteva secvențe intense în care Sam este nevoit să respingă atacurile în valuri ale unor zombi extrem de terifianți care arată groaznic (în sensul bun) și te oripilează instantaneu.
Este și efectul pozitiv al folosirii efectelor practice, filmul are un buget microscopic și a folosit în mare parte doar machiaj eficient pentru a ne aduce la viață (sic) niște zombi care cu siguranță vor naște ceva coșmaruri. Spre deosebire de World war Z, ca exemplu, unde zombi erau doar o grămadă mișcătoare indescifrabilă de pixeli, aici poți individualiza fiecare zombi în parte, fiecare având propriile caracteristici unice.
Una peste alta, The night eats the world este un film destul de interesant, nu foarte original, ceea ce îi mai scade din notă, nici nu înțeleg de ce este atât de lăudat de unii sau demolat de alții, plictisitor pe alocuri pentru un film cu zombi dar care readuce la suprafață niște temeri adânc îngropate în subconștientul nostru referitoare la capacitatea proprie de a face față (fizic și „creieristic”) unui dezastru de orice natură.
Presupunând, prin absurd, că mâine v-ați trezi singuri, puși în fața unei amenințări teribile, ați reuși să supraviețuiți?
Tare mi-e teamă că răspunsul va fi în mare parte, ca și al meu, nu.
Înainte să mă duc să cumpăr o damigeană cu apă, niște haleală rezistentă în timp și câteva cărți de citit, să fie acolo, plantez un 7 hotărât lui The night eats the world.
(3,5 / 5)
Trailer:
