Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Mi-am făcut simțită prezența pe final de AIFF, American International Film Festival, pentru a urmări The bikeriders, un film care va fi lansat și în cinematografe.
🎬 The bikeriders – Premisă 📖
Filmul are în prim-plan, conform titlului, o bandă de motocicliști, nu un cor de biserică, deci am plătit bilet și am primit ceea ce era logic să primesc, dacă înțelegeți unde bat.
Șeful este Johnny (Tom Hardy – Mad Max: Fury road), un familist care se plictisea pe acasă și avea nevoie de un hobby.
În curând trupa devine tot mai numeroasă, iar printre călăreții de motoare turate se inserează și tânărul Benny (Austin Butler – Elvis).
El este luat în primire de Kathy (Jodie Comer – Free Guy) care nu se simte bine printre asemenea specimene pe care le găsește repulsive, dar când îl vede pe Benny uită de tot și de toate. Și nu o pot blama.
Îl ia de bărbat și, neavând ce face, devine și ea un membru al haitei motorizate.
💭 The bikeriders – Comentariu 🍿
Pelicula urmărește evoluția acestui club de la născare, când ideea incipientă era una nevinovată și viza doar un loc în care oamenii să-și împărtășească pasiunea, până în momentele de final când optica a devenit cu totul alta. Este, dacă vreți, o bătălie ideologică între trecut și prezent, între bătrân și tânăr.
Marea problemă a filmului, că nu are una singură, este că-i făcut pe stil documentarist. Se bazează în mare parte pe flashback-uri povestite de Kathy care este intervievată cu privire la acest subiect.
Și asta a dăunat destul de mult coeziunii și curgerii fluente a poveștii pentru că, efectiv, nu se petrece ceva ce nu aparține deja trecutului, deznodământul este bătut din start în cuie, indiferent de ceea ce urma să văd.
Măcar aici pot spune că știind cine narează, Kathy este singura constantă, folosind termeni de cazinou, ea este avantajul casei, știi că va scăpa teafără pentru că altfel nu ar fi avut cine să povestească.
În rest, ceilalți reprezentanți ai clanului Vandals sunt bile de bingo, devine o loterie cu ei, nu știi cine va fi extras (va scăpa) și cine va rămâne în urna (funerară).
Nici salturile temporale dintr-o perioadă în alta, chiar dacă era vorba de o plajă de doar câțiva ani, nu a ajutat prea mult, așa că structura scheletică a poveștii este destul de fragilă.
Dincolo de aceste gâtuiri scenaristice, unele care țin mai mult de preferințe personale, The bikeriders s-a dovedit a fi un film atipic setat în această lume, una dominată de stereotipul violenței.
În schimb, băieții de aici sunt de o altă factură decât imaginea de oameni duri, puși mereu pe scandal bătăios și scopiri manuale.
Nu că ar fi ușă de biserică și ar cânta psalmi la micul dejun, au loc destule confruntări contondente care dau de muncă fie chirurgilor, fie cioclilor, însă atmosfera generală este una molcomă.
Ba chiar destul de amuzantă pentru că nu îți trebuie multă minte să conduci o motocicletă, mai degrabă tupeu, așa că multe replici sunt hâtre, pe alocuri surprinzătoare.
Nu te aștepți să auzi asemenea dialoguri în rândul unei tagme căreia i s-a buhul că este condusă de duritate și brutalitate.
Probabil acest aspect este cel care a reprezentat salvarea producției pentru că altfel îi lipsesc elementele pe care le așteptam de la o peliculă în care vehiculele motorizate bipede sunt turate la maximum.
Comedia care mi-a stârnit câteva zâmbete tocmai pentru că nu anticipam că o va apuca pe direcția asta, aduce un suflu proaspăt într-o poveste care, altminteri, nu are nimic special.
Ah, ba da, se deosebește prin ceva care m-a sâcâit. Pentru un film vitezoman care are în prim-plan fel și fel de motociclete personalizate, ritmul este destul de static.
De la vorbele parcă smulse cu cleștele din gura personajelor și până la lentoarea cu care sunt umplute și golite paharele cu licoare bahică, aveam impresia că urmăresc niște cadre rulate la o viteză subunitară.
Nu mai zic că se merge foarte puțin cu motorul. Eu eram pregătit cu casca și cu geaca de piele să o pornesc la drum, să-mi sufle vântu-n plete, când colo am stat mai mult prin baruri și la iarbă verde.
Există și momente dramatice, nu-i o mare surpriză, oamenii se perindă pe șosele cu motociclete, nu cu tancuri, deși se produc și tragedii, doar că apar din senin, ca o mașină ieșită subit în cale de pe o străduță lăturalnică, și se trece foarte repede peste ele, de nici nu am avut timp să-mi pregătesc jelania.
Având în vedere că singura prezență în prezent (repetiție intenționată) este Kathy, automat accentul cade pe acest personaj și, implicit, Jodie Comer duce greu filmului la nivel interpretativ.
Transformarea ei rapidă dintr-o tânără inocentă într-o nevastă de motociclist, așadar o femeie călită de greutăți, că nu-i tocmai ușor să fii în preajma unor călăreți ai apocalipsei octanice, arată că actrița are talent.
La categoria masculină nu am găsit nimic de lăudat, Tom Hardy continuă să joace același rol la nivel verbal, abia își mormăie cuvintele alea puține pe care le are în repertoriu. Îmi place de el, dar ar trebui să-și mai schimbe discursul.
Dacă închizi ochii să-l asculți, nu îți dai seama dacă auzi ceva din Venom, Mad Max, The Dark Knight rises sau The bikeriders.
Și Austin Butler mai are ceva de muncă pentru a scăpa de eticheta de Elvis, dădea impresia că este pe punctul de a scoate chitara pentru a zdrăngăni câteva triluri, îi trebuie mai multe roluri diferite pentru a-l vedea și altfel, așa cum a fost cel din Dune: Part Two.
🏆 The bikeriders – Verdict 👍 sau 👎?
Nu-i chiar cel mai reușit film din acest subgen al producțiilor automobilistice, credeam că va fi altceva, și poate a fost și vina mea, că mă plâng de multe ori de lipsa de inventivitate în idei și când primesc ceva oarecum diferit, comentez că nu am primit ceva clasic.
Nici nu explorează pe îndelete dilema care-l macină pe Benny, rupt în două pentru că nu știe ce să aleagă, viața de familie sau pe cea de motociclist. Aici mai era de lucrat.
Practic, are din toate câteva puțin, dramă cât să simți că nu-s toate bio, umor pentru destinderea mușchilor faciali, niscai acțiune că altfel nu-și mai avea rostul și ceva mesaje care se transformă în întrebări retorice.
Dacă iau la bibilit cu lupa povestea, pare a fi un imn laudativ dedicat scopului inițial al acestor cluburi, unele create de entuziaști ai chopperelor, nu de infractori scandalagii, bețivi și drogați.
Așadar, s-ar putea să găsiți destule lucruri de bine despre ei, deși în realitate percepția generală a societății este alta, una negativă. O fi corect, o fi greșit? Nu știu, asta decide fiecare.
Să nu uit să menționez, este bazat pe fapte reale.
La nivel tehnic arată binișor, dar nu doboară vreun record la acest capitol pentru că nu este o producție de amploare.
Cea mai mare parte a bugetului s-a dus pe salariilor actorilor pentru că vizual este banal. Însă îți îți dă cep timpanelor cu sunetul motoarelor, unul amenințător.
Doar că, vedeți voi, amenințarea respectivă rămâne, în mare parte, la nivel declarativ, nu am regăsit-o efectiv în film.
Dar, una peste alta, nu-i deloc rău, minusurile evidente sunt compensate de partea comică, așa că-mi scutur de praf jacheta de „rider‟ și dau 8 ture cu motorul.
(3,5 / 5)
The Wild One (1953), disponibil pe Max. Iconic Marlon Brando.
„Hey Johnny, what are you rebelling against?”
„Whaddaya got?”
Chiar se face trimitere la filmul ăsta în The Bikeriders, de aici își trage inspirația șeful găștii să o creeze.