Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Straw mă îndemna să-l urmăresc, cocoțat fiind pe locul 1 în topul Netflix.
Mă plictiseam, așa că i-am dat bice.
🎬 Straw – Premisă 📖
Janiyah este o mamă singură și cu grave probleme financiare.
Fata ei este bolnavă, medicamentele sunt scumpe, iar cele două slujbe pe care Janiyah le are nu sunt suficiente pentru a-i asigura măcar un trai de subzistență.
Cum la omul sărac nici boii nu trag, vine o zi, vorba cântecului de la Holograf, în care legile lui Murphy se adeveresc.
Tot ce i se poate întâmpla rău i se întâmplă.
Primește notificare de evacuare, fata ei este batjocorită la școală, Janiyah este oprită în trafic, ia o amendă grasă, dar și sudalme rasiste, este concediată și, de parcă nu era de ajuns, este prinsă și într-o tentativă de jaf.
Paharul se umple, iar Janiyah își revarsă toți nervii ca un tsunami, nemaiputându-se controla.
Vorba aia, cât să mai îndure și un biet om onest călcat în picioare de o societate insensibilă la problemele celor loviți de soartă?
💭 Straw – Comentariu 🍿
Filmul este scris și regizat de către Tyler Perry, așa că știam la ce să mă aștept, adică o poveste cu 95% din personaje de culoare, iar ăia 2-3 albi rătăciți prin peisaj sunt niște japițe ordinare.
Așadar, distribuția e aproape exclusiv formată din actori de culoare, ceea ce a devenit marcă a filmelor lui Perry.
Într-un context în care discuțiile despre reprezentare sunt tot mai tensionate, formula aleasă de el rămâne discutabilă.
Dar e mai productiv să mă întorc la întrebarea-cheie: povestea funcționează?
Dacă este bine scrisă și captivantă, nu contează cine joacă în film. Și asta este valabil pentru orice film.
🎭 Inspirație sau copie?
Din păcate, scenariul este inspirat foarte mult din excepționalul John Q cu Denzel Washington, doar că a fost adăugat destul non-sens care a stricat experiența.
Drama psihologică este intensă, Janiyah (interpretată senzațional de Taraji P. Henson) are o zi de iad și ajunge, fără să conștientizeze, să țină câțiva ostatici într-o bancă pe care NU vrea s-o jefuiască.
💥 Când scenariul ucide empatia
Toate bune și frumoase până aici, însă Tyler Perry comite o prostie imensă și o face pe Janiyah să-și ucidă șeful cu sânge rece chiar la începutul filmului.
Pentru mine asta a reprezentat o bromură narativă care a omorât toată empatia pe care trebuia să o simt pentru protagonistă.
Oricâte probleme ai și oricât de batjocorit ești, nu te apuci să-i omori pe cei care-ți fac zile fripte. Și aici nici măcar nu este vorba de violență fizică, nu că asta ar fi vreo justificare pentru crimă.
⚖️ Teme grave, execuție slabă
Sunt evidente temele sociale abordate de Perry: sărăcie, nedreptate rasială, lipsă de susținere, toate reflectate în oglinda suferinței femeilor negre, dar impactul este mult diminuat de acea alegere artistică neinspirată.
De asemenea, tensiunea este palpabilă, atmosfera e apăsătoare, plină de furie, injustiție și tensiune psihologică.
Cu toate acestea, nu mă puteam bucura de poveste pentru că nu eram conectat sufletește cu protagonista, voiam să sufăr alături de ea, avea dreptate în lupta ei, dar n-a mai contat după ce a comis crima.
🤨 Fantezie socială îmbrăcată în realitate
Ce e mai grav e că Perry creionează o fantezie pe care o vinde drept realitate, cu o parte din poliție compătimind un criminal, iar comunitatea făcând un miting ad-hoc pentru a susține pe cineva care a ucis. E mamă și îi e greu, hai s-o iertăm. Serios?
Mă uitam și mă minunam de stupizenia scenariului care pare scris de un neica-nimeni pus în fața foii de hârtie și forțat să inventeze o compunere fără să se documenteze în prealabil.
Acțiunile poliției sunt lipsite de logică, iar ostaticii se comportă absurd. Înțeleg ce a vrut Perry să scoată în evidență, dar nu pricep de ce a făcut-o în felul ăsta.
🔨 Actul trei – Wow
Și apoi vine actul trei care este o lovitură de măciucă trântită în moalele capului de nu mai știam cum mă cheamă nici cu buletinul în față.
Răsturnarea de situație este de un dramatism cutremurător care m-a luat prin surprindere așa cum sunt luate autoritățile la fiecare fulg de nea în mijlocul iernii.
S-ar putea ca unii să spună că este prea mult, că-i ceva ridicol, dar pe mine m-a terminat psihic.
Taraji P. Henson (Hidden figures) este fioroasă în acest rol, pur și simplu este o forță a naturii în interpretarea mamei ajunsă la capătul răbdării, care nu găsește compasiune sau ajutor de la nimeni.
Și tot ce vrea este să aibă grijă de odorul ei scump, nimic mai mult, pentru fata ei face toate sacrificiile.
🏆 Straw – Verdict 👍 sau 👎?
Putea fi un film care să ne scoată din zona de confort și să ne arate că orice gest pe care îl facem în raport cu alte persoane contează și poate avea repercusiuni nedorite.
Drama este viscerală, interpretarea actriței principale este demnă de premii, iar mesajele sociale răsună ca o unghie falsă trecută peste tabla din sala de clasă.
Nu există umor, nicio pauză să ne tragem sufletul, doar tensiune pură.
Însă abordarea stupidă aleasă de Perry strică toate aceste aspecte pozitive și am primit un criminal pe care filmul voia să-l îndrăgesc pentru că are multe pe cap, ce mai contează că a luat viața unui om?
Și nu a făcut-o din greșeală, nici măcar în legitimă apărare.
Acest derapaj impardonabil nu mă înduplecă prea mult și nici măcar surpriza din actul trei nu este suficientă pentru a da un verdict cu adevărat pozitiv.
În concluzie, decât să mai pun piciorul în bancă, mai bine merg la șase bancomate să-mi retrag banii.
(3 / 5)
Trailer
