Sons of the desert

admin 15/06/2025 Comedie Leave a comment

Destul de târziu mi-a picat fisa că nu am comentat niciun film cu Stan și Bran, așa că am rectificat această scăpare.

Am urmărit Sons of the Desert, un film lansat în 1933.

🎬 Sons of the Desert – Premisă 📖

Stan Laurel și Oliver Hardy – numele personajelor sunt aceleași cu ale actorilor – sunt membri ai unei frății și tocmai se pregătesc de o mare convenție unde se va lăsa cu mâncare, băutură și distracție.

Dar ce te faci când nevasta nu te lasă să mergi și vrea să o însoțești într-o excursie în munți?

Asta este dilema lui Oliver pentru că Lottie (Mae Busch) nici nu vrea să audă de vreo convenție. Neavând de ales, voinicul rotofei recurge la arma lui preferată, minciuna.

Este obișnuit cu ea, însă are mult de furcă pentru că amicul nătăfleț, Stan, nu prea știe să se prefacă, mai ales că soția lui, Betty (Dorothy Christy), are o pușcă încărcată și o țintă infailibilă.

În fine, reușesc să scape de neveste și ajung la petrecere, dar abia de acum încolo încep adevăratele lor belele.

💭 Sons of the Desert – Comentariu 🍿

Nici nu i-am văzut la față pe cei doi actori și deja mă invadaseră valuri de nostalgie când am auzit introducerea legendară care i-a însoțit de-a lungul carierei.

Așa că, din start, sufletul mi s-a topit pentru că știam că voi urmări o comedie pe stil clasic, dar încă relevantă prin tematică și umor.

💬 Umor cu zâmbet și o palmă peste ceafă

La naiba, nu credeam că o să pară atât de proaspătă chiar și la peste 90 de ani de la lansare. De ce?

Ei bine, este un film care azi ar fi considerat feminist. Nu o scriu cu intenții malițioase, este un aspect pozitiv deoarece de aici se nasc cele mai multe situații amuzante.

Soțiile celor doi sunt niște femei strașnice, care nu acceptă rolul de casnică supusă și îi pun la punct pe Stan și Bran de le merg fulgii.

Nici nu este de mirare că organizația din care fac parte este mai mult parodică, gen masonerie pentru bărbați neînțeleși și ușor speriați de neveste.

De la o scuză ce pare inocentă, constând în inventarea unei boli, se ajunge la o serie de minciuni în cascadă, încurcături savuroase și, bineînțeles, un deznodământ în care adevărul iese la iveală în cel mai comic mod posibil.

Când veți auzi de Honololu, vă veți gândi de două ori dacă să mergeți acolo în vacanță – nu se termină cu bine.

🤡 Dinamica duo-ului: pipernicitul și dolofanul

Laurel și Hardy sunt în formă maximă. Pipernicitul este visător, naiv, să nu zic prostuț, și cu voce de copil angelic care parcă plânge la fiecare vorbă.

Te face să râzi prin simple gesturi, cum ar fi mâncatul unui măr cu atâta poftă de parcă simți și tu în gură gustul fructului.

Dolofanul se află la polul opus, pompos, irascibil și cu o incredibilă capacitate de a călca în toate străchinile. Sau de a le primi, cu stoicism, în cap.

🥴 Umorul fizic

Cele mai multe dintre gaguri sunt fizice și simple, dar eficiente în generarea de râsete sănătoase și cinstite.

Se bazează prea mult pe violență domestică? Da, se simte insistența de a sparge vesela în scăfârlia lui Hardy, dar nu este cazul acum să disec, cu un aer pseudo-psihologic, scenele.

Sunt create în scop amuzant, nu au mesaje subliminale care îndeamnă la cine știe ce prostii.

Pe lângă vătămările corporale suferite de cuplul nostim, cei doi sunt plouați, loviți, se împiedică unul de celălalt sau de mobilă, ba chiar sunt fulgerați, umorul este generat de dialogurile savuroase, de jocul subtil al replicilor și de diferențele evidente dintre personaje.

⚡ Scenografie, ritm și montaj

Spre deosebire de multe comedii din perioada respectivă, Sons of the Desert e surprinzător de bine ritmat și perfect vizionabil și astăzi.

Nu deranjează alb-negrul sau teatralitatea excesivă a scenelor care au loc, în mare parte, în încăperi special create pentru această producție.

Filmul e scurt, aerisit și nu trage deloc de timp, motiv pentru care durează abia o oră; fiecare scenă are un rost comic, nu există momente de umplutură.

🔄 Al patrulea zid? Hardy îl demolează cu zâmbetul pe buze

Și dacă ați trăit cu impresia că Deadpool este rege în demolarea celui de-al patrulea zid, trebuie să urmăriți filmele acestui cuplu.

Aici, Hardy este într-un contact permanent cu spectatorii. De fiecare dată când amicul Laurel face o boacănă sau spune o prostie, Oliver se uită direct în cameră cu o mutră afectată, de parcă ne spune că nu știe ce să mai facă, exasperat fiind de tăntălăul de Stan.

Astfel, se creează o conexiune indestructibilă între personaje și privitori și parcă suntem părtași la pățaniile prin care trec cei doi.

👫 Relațiile în anii ’30

Filmul e și un comentariu amuzant, dar nu răutăcios, despre dinamica de cuplu în anii ’30.

Femeile sunt cele „cu capul pe umeri”, iar bărbații se comportă ca niște copii mari care vor să scape de responsabilități, dar se împiedică în minciuni.

Dacă azi ar apărea exact în această formă, ar fi probabil considerat o satiră blândă despre masculinitatea imatură, dar tocmai această candoare îl face să reziste timpului.

Sau, având în vedere vitriolul care zace-n tastatura multor războinici virtuali, ar fi catalogat drept o producție „woke” care le ridică pe femei în slăvi pentru că sunt puternice și-i pictează pe bărbați drept niște scursuri.

🏆 Sons of the Desert – Verdict 👍 sau 👎

Nu ar mai fi multe de adăugat despre această peliculă, considerată de mulți ca fiind cel mai bun film de lungmetraj cu Laurel și Hardy.

Se pare că a fost atât de influent încât a inspirat inclusiv o societate reală de fani, cu același nume – Sons of the Desert, prezentă și azi în diverse țări.

Și ca fapt divers interesant, a fost selectat în 2012 pentru păstrare în Registrul Național de Film al SUA.

Nu credeam că la vârsta mea voi mai râde la asemenea gaguri, dar iată că Sons of the Desert mi-a demonstrat contrariul.

🎭 Final personal

Ce-i drept, nu m-am zvârcolit în râsete care să-mi taie respirația, dar am avut în permanență un zâmbet în colțul gurii, iar la final m-am pomenit cu ochii înlăcrimați.

Nu este doar un simplu film cu râsete, e un document viu al unei epoci în care comedia era făcută cu ingeniozitate, precizie și suflet.

Rămâne un film simpatic, cu poante curate, lipsite de vulgaritate, și cu personaje pe care nu ai cum să nu le îndrăgești, oricât de prostesc s-ar purta.

Am să sparg și eu vreo nouă farfurii, supărat fiind pentru un număr muzical prelungit și o eroare flagrantă de continuitate ce are legătură cu o ploaie torențială și niște haine care se usucă miraculos.