Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Roofman este un film inspirat din fapte reale. Atât am de zis în introducere.
🎬 Roofman – Premisă 📖
Povestea îl are în centru pe Jeffrey Manchester, interpretat de Channing Tatum (Fly Me to the Moon), un fost soldat devenit infractor, cu un modus operandi ieșit din comun: intra în restaurantele McDonald’s prin acoperișuri, de unde și porecla care dă titlul filmului.
După ani de jafuri și o condamnare urmată de o evadare spectaculoasă, Manchester ajunge să trăiască ascuns într-un magazin Toys R Us, construindu-și un adăpost improvizat.
Acolo își schimbă identitatea, devine John și își caută o viață nouă.
Inevitabil, se îndrăgostește de o angajată, interpretată de Kirsten Dunst (Spider-Man).
Povestea e inspirată din realitate, dar filmul o tratează cu o combinație de umor, romantism și morală ambivalentă: cât de mult putem ierta un om care fură, dacă o face cu zâmbetul pe buze?
💭 Roofman – Comentariu 🍿
🇺🇸 Obsesia americană pentru infractori
Americanii au o obsesie pentru criminali. Deja nu mai știu să număr câte filme/seriale de acest gen am văzut, care abordează un asemenea subiect și încearcă să ne facă să-l simpatizăm pe cel care ajunge să îndrepte o armă spre oameni.
Exact asta se întâmplă și aici. Roofman vrea să fie o poveste despre iertare, dar se transformă repede într-o comedie romantică ușoară cu infractori simpatici.
🦹♂️ Eroul de carton
Da, Manchester e inspirat dintr-un caz real, dar în film devine aproape un erou de benzi desenate: evadează cu stil, fură fără violență, trăiește în interiorul unui magazin ca un Robinson Crusoe urban și își câștigă simpatia prin șarm și o privire melancolică.
Cianfrance, care altădată scormonea în traumele din cupluri disfuncționale, pare că s-a cumințit prea mult.
Emoția e de suprafață, iar conflictul moral abia dacă respiră. Nu mai e nimic din brutalitatea și ambiguitatea care făceau The Light Between Oceans sau The Place Beyond the Pines filme vii și dureroase.
Totul e lustruit, de parcă cineva s-ar fi temut că publicul va judeca personajul principal.
Am rămas cu impresia că producătorii au săpat prin arhivele cu infractori pentru a găsi unul care se numea Jeff, astfel încât scenariștii să aibă șansa de a face trimiteri comice către 21 Jump Street, filmul în care joacă Tatum.
🎭 Actoria
Apropo de el, omul se achită cu brio de rol. Reușește să facă din Manchester un tip plăcut, aproape copilăros, dar nu convinge când vine vorba de profunzime.
Nu simți nici vinovăția, nici teama, nici remușcarea – doar un amestec de seninătate și confuzie.
Kirsten Dunst, în schimb, aduce un pic de viață filmului. E una dintre puținele prezențe autentice, chiar dacă scenariul o ține mai mult în fundal, ca pretext romantic.
Între ei există chimie, dar relația pare mai degrabă o fantezie morală: femeia bună care-l salvează pe bărbatul pierdut.
Peter Dinklage (The Toxic Avenger) și LaKeith Stanfield (Judas and the Black Messiah) au roluri secundare solide, dar prea scurte ca să conteze cu adevărat.
🧱 Poveste prea „cuminte”
În mod ironic, filmul despre un om care se ascunde luni de zile în spatele unui perete se ascunde și el în spatele unei povești prea cuminți.
Tonul e confuz: pe de o parte, Roofman e prezentat ca un heist movie blând, cu muzică ușor ironică și scene de montaj care amintesc de Catch Me If You Can; pe de altă parte, Cianfrance încearcă să-l transforme pe Manchester într-un simbol al neadaptării și al dorinței de a începe de la zero.
Rezultatul? Nici una, nici alta. Filmul nu e nici o comedie criminală cu nerv, nici o dramă cu miză reală.
🎞️ Imagine și atmosferă
Este doar o poveste romantică banală, cârligul narativ fiind acela că Jeff e infractor căutat de poliție.
Ca atare, Roofman este și extrem de previzibil, chiar dacă nu ai habar despre soarta adevăratului Jeff Manchester.
În plan vizual, filmul e corect – imagine caldă, tonuri pastelate, lumini moi care transformă magazinele goale într-o lume aproape magică.
Regizorul are ochi pentru detalii și pentru spații care vorbesc. Dar, spre deosebire de alte producții semnate de el, aici totul pare prea decorativ.
Un om care trăiește ascuns într-un magazin ar fi trebuit să aducă neliniște, claustrofobie, absurd; în schimb, avem cadre frumoase și muzică indie.
🗣️ Dialoguri și morală
Dialogurile, în schimb, salvează uneori filmul. Există momente de umor sec, de confesiune stângace, de umanitate autentică.
Dar imediat după ele, scenariul se întoarce la morala dulceagă a visului american: oricine merită o a doua șansă, mai ales dacă știe să zâmbească.
Sunt curios cine e adeptul acestei teorii, când cel căruia trebuie să-i acorzi a doua șansă te amenință cu arma și te mai dă și cu capul de ciment dacă nu-l asculți.
Efectiv, nu am putut să-l îndrăgesc pe protagonist, oricât de drăguț era cu cei din jur, oricât de mult zâmbea și oricât efort depunea să se înțeleagă cu fetele iubitei sale.
Manchester este, la urma urmei, un infractor cu o minte genială care a preferat să jefuiască în loc să-și folosească abilitatea de a observa detalii pentru ceva pozitiv.
🏆 Roofman – Verdict 👍 sau 👎
Obsesia Hollywoodului pentru infractori „cu inimă bună” devine tot mai obositoare.
Jeffrey Manchester e transformat într-un soi de Robin Hood de fast-food, un bărbat care fură doar pentru că „nu știe să se oprească”, nu pentru că e corupt moral.
E povestea clasică: dacă ai carismă și spui glume, publicul te va ierta. Doar că, dincolo de șarmul superficial, nu rămâne mare lucru.
Roofman e un film OK, nimic mai mult. Are o poveste reală interesantă, un regizor cu pedigree și o distribuție bună, dar nu găsește nici tonul, nici curajul de a spune ceva mai profund.
Totul se reduce la o iubire imposibilă între o femeie normală și un bărbat cu un trecut penal, filtrată printr-un scenariu care vrea să facă din crimă o lecție de empatie.
Filmul funcționează ca divertisment moderat, dar nu ca artă sau reflecție morală.
Povestea e spusă cu o eleganță care ucide tensiunea, iar iubirea e tratată ca un pansament pe o rană care nici nu mai doare.
Sincer, mă tot întreb de ce americanii țin neapărat să ne facă să empatizăm cu infractorii.
Poate pentru că e mai ușor să te îndrăgostești de un hoț decât să recunoști că trăiești într-un sistem care i-a fabricat.
Am să donez șase jucării pentru că m-a prins într-o perioadă în care sunt mai generos din fire.
(3 / 5)
Trailer
