Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Nu m-am ramolit, nu scriu iar despre Rebecca lui Alfred Hitchcock. Cât despre remake-ul recent, nici nu mă ating de el.
Este vorba despre un spectacol jucat pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian.
🎬 Rebecca – Premisă 📖
Povestea deja o știți din articolul dedicat filmului câștigător de Oscar, spectacolul de față fiind bazat pe celebrul roman semnat de Daphne du Maurier.
O fată de-o situație materială sărăcăcioasă, aici personajul poartă numele Ich (interpretat de Daniela Bucșan), este umbra însoțitoare a unei aristocrate arogante. Am ales denumirea de umbră însoțitoare pentru că damă de companie ne duce cu gândul la altceva.
Patroana ei cu nasul pe sus o tratează ca pe ultima otreapă din coșul murdar de rufe, dar destinul are un fel aparte de a întoarce roata.
Deși doamna Van Hopper a pus ochii pe bogătanul Maxim De Winter (Florin Budnaru) pe care vrea să-l ia de bărbat, acesta este atras de farmecele tinerei.
Cupidon nu pierde vremea, că timpu-i prețios, și azvârle în ei cu săgeata cea mai potentă care îi propulsează direct în fața ofițerului de stare civilă.
Bucuria mariajului nu ține prea mult pentru că Ich ajunge pe moșia Manderley unde este luată în primire de menajera Danvers (Adina Sima).
💭 Rebecca – Comentariu 🍿
Ajuns la locul faptei, mă simțeam ca țăranul provincial necultivat într-o asemenea instituție de prestigiu și nu aveam idee la ce să mă aștept de la spectacol.
Știam doar că se va cânta mult, un lucru pe care nu prea îl suport în filme, dar aici nu aveam motive să croncănesc pentru că asta este natura reprezentației.
Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost distribuția imensă, am numărat pe programul primit la intrare nu mai puțin de 26 de actori, 29 de coriști și 12 în trupa de balet. Plus sau minus câțiva, că nu-s sigur pe socoteala mea.
Asta fără să mai adaug și orchestra ascunsă în beci, sub scenă, probabil mai erau și acolo peste 10 artiști. În total se adună vreo 70 de participanți la spectacol.
🏗️ Decor, detalii și revelații
Scenografia este extravagantă, formată din decoruri numeroase și complexe din punct de vedere tehnic, cu construcții care se rotesc, cu fel și fel de alte elemente de recuzită care se schimbă pe parcursul reprezentației.
În acel moment m-a lovit o revelație care nu mi-a dat pace până la final, anume că biletul (150 de lei în rândul 2 – VIP) este prea ieftin.
Am dat mai mult de atât la spectacole de teatru cu doi actori (cunoscuți, ce-i drept, dar tot doi), o bancă și un felinar. Și aici, la un număr atât de mare de interpreți biletul este sub 30 de euro?
Ceva nu este în regulă. Ori aici este prea ieftin, ori teatrul clasic își jecmănește spectatorii.
🌫️ Fum, pânze și alte nebunii
La partea tehnică am o singură critică de aruncat într-un ocean de laude, este folosit prea mult fum pentru efect dramatic. M-am înecat de câteva ori, fără să vreau, când rotocoalele de fum își croiau loc prin sală.
Și nu am fost singurul deranjat de acest aspect, doamnele își transformaseră ad-hoc programele primite în evantaie improvizate.
Înainte să trec la fondul narativ, mai am ceva de comentat aici, m-au captivat pânzele (cum să le zic altfel?) care erau vii, ca masca antieroului Rorschach din benzile desenate Watchmen.
Probabil efectul este realizat prin tehnici simple, dar tot m-am minunat la apariția lor.
🎭 Firul epic, fără spoilere… mari
Cât despre spectacolul în sine, acesta urmează punctele principale pe care le mai rețineam din film, așa că surprizele nu sunt unele mari.
Cu toate acestea, recunosc că îmi aminteam pe parcurs care este desfășurarea firului narativ, cu fiecare scenă revelatoare îmi era dezgropată din memorie următoarea secvență.
Pentru câteva momente de-o clipită mă trezeam surprins de anumite dezvăluiri care îmi luau creierul leneș pe nepregătite și-i dădeau bătăi de cap preț de câteva secunde până să proceseze ce s-a întâmplat.
Dacă nu aș fi văzut filmul, deh, dacă am avut ambiția să vizionez toate filmele câștigătoare de Oscar, așa-mi trebuie, spectacolul ar fi fost unul care mi-ar fi jucat feste mintale aproape tot timpul.
👀 Ce se petrece pe scenă
Hai că mă întind ca untul pe pâinea caldă și nu apuc să menționez și câteva lucruri despre ceea ce se petrece pe scenă.
Avem parte de un thriller psihologic presărat cu mici momente horror sub forma unor umbre sau fantome care o bulversează pe noua stăpână a casei.
Ich nu este văzută cu ochi buni de personalul conacului care este încă sub influența nefastă a fostei doamne De Winter, adică Rebecca, dispărută în urma unui naufragiu fatal.
Dar prezența ei bântuie în continuare, mai ales că Ich nu este deloc o doamnă de societate stăpână pe sine capabilă să-și impună punctul de vedere.
Dacă nu era la brațul lui Maxim ar fi fost confundată cu femeia de serviciu, mai ales că vestimentația ei zici că era adunată de prin tomberoanele ONG-urilor care donează haine săracilor.
😈 Danvers – regina neîncoronată a moșiei
Cea mai răutăcioasă este Danvers care, în lipsa adevăratei doamne De Winter, își arogă drepturi depline în a conduce moșia, de parcă ar fi devenit ea prima doamnă, așa că apariția timidei și sfrijitei Ich îi alertează simțurile de scârbă ordinară.
Prima jumătate de spectacol se concentrează pe drama amărâtei Ich care este tratată în ultimul hal de cei care îi sunt subordonați, ațâțați de vipera Danvers care nu ratează nicio ocazie de a o batjocori pe fătuca inocentă.
A doua jumătate schimbă macazul și se transformă într-o investigație polițienească pentru determinarea adevărului în ceea ce privește moartea fostei doamne De Winter.
Și, scufunda-mi-ați geamandura dacă vă mint, nimic nu este ceea ce pare la prima vedere.
🎶 Muzica, sufletul spectacolului
Nu mai insist pe poveste, ea ține aproape de film, așadar se abate de la sursa originală de inspirație, chiar eram curios ce direcție va alege, dacă va respecta cartea sau va urma adaptarea din film.
Mi-a mai rămas să arunc câteva gânduri despre bucata cea mai zemoasă a spectacolului, anume muzica.
Mă bucur să anunț că este de excepție. Cel puțin pentru gusturile mele care sunt naufragiate în trecut și nu percutează la gălăgia modernă servită pe post de melodii.
Orchestrația cântecelor este una bătrânească (dacă vă sună nepotrivit, atunci tradițională sau retro) și mi-a adus aminte de șlagărele care făceau furori în anii ’80-’90 ai secolului trecut, șlagăre interpretate de artiste precum Angela Similea sau Monica Anghel.
Cele mai multe dintre piese sunt axate pe balade de jelanie, în ton cu atmosfera sumbră și chiar sinistră pe alocuri, așa că nu sunt unele care să îmbie la dansuri și distracție.
Dar sunt extrem de potrivite în peisaj, iar melodia de căpătâi, cântată de câteva ori pe parcursul spectacolului, este fenomenală.
Pot spune că mi-au plăcut atât de mult melodiile încât n-aș refuza un album cu aceste compoziții muzicale.
🌟 Cine este farul luminos?
Apropo, și acum mă adresez celor care au avut plăcerea de a merge la Rebecca, am o curiozitate, cine a furat lumina reflectoarelor din punctul vostru de vedere?
Eu am fost impresionat, de fapt, stupefiat în cel mai laudativ mod posibil, de interpretarea Adinei Sima în rolul doamnei Danvers.
Văleleu, ce prezență magistrală și înfiorătoare cu ținuta ei sobră, hainele negre ca tăciunii, atitudinea sfidătoare, privirea ucigătoare și, mai ales, vocea cutremurătoare care zguduia pereții sălii ori de câte ori cânta.
M-a prins complet în mrejele ei și aproape că nu mă mai interesa de soarta personajelor principale, cuplul De Winter, voiam să o văd doar pe ea pe scenă fulgerând din vorbe și tunând pe note muzicale.
🏆 Rebecca – Verdict 👍 sau 👎?
Fiind primul meu spectacol de acest tip pe care l-am văzut, poate sunt prea elogiator, că neavând cu ce să-l compar, mi s-a părut o experiență divină cum se întâmplă, de obicei, când faci ceva prima oară.
Aș fi vrut să folosesc aici o metaforă mai colorată, cu o anumită tentă obscenă legată de ața… din mosor, dar mă abțin.
Nu-i frumos, și nici elegant, să pervertesc o astfel de reprezentație cu glumele mele de prost gust.
Or fi și alte spectacole mult peste Rebecca mea, nu contest asta, dar nu am ce face, mă raportez la ce am văzut.
Mă așteptam să fie ceva extraordinar, dar nu am anticipat că o să ajung să bat darabana din picioare pe ritmul melodiilor cântate și că o să fiu atât de fascinat de ceea ce se petrece pe scenă.
Apropo, figuranții nu sunt prezenți doar să dea la număr, unii dintre ei au micile lor roluri de care s-au ținut cu sfințenie și, nu de puține ori, m-am trezit cu atenția concentrată pe ce făcea un barman sau o ospătăriță în fundal.
De asemenea, pândeam ca vânătorul în sezonul de prepelițe acele fantome lugubre care o tulburau pe Ich, băgând spaima în ea.
În atare condiții, verdictul meu nu poate fi altul decât același ca în cazul filmului, adică 10 geamanduri.
Ce mai trebuie să laud este punctualitatea, la 18:00 era ora de începere, păi la 18:00 a fost ridicată cortina. La ora 21:00 era finalul spectacolului, păi la 21:00 s-a terminat.
Așadar, dacă există organizare făcută cu simț de răspundere, pot fi respectate reperele temporale.
🐮 Despre bovine
Acum vine momentul de refulare care nu are legătură cu spectacolul. Până și aici s-au inserat scursuri ale societății care se cred pe tarlaua lor într-o sală de teatru, chiar operetă.
M-am certat cu două bovine moo-iste care s-au așezat în primul rând și care au frecat telefoanele non stop în prima parte.
Degeaba le-am rugat frumos prima oară, că nu au percutat, ba chiar s-au ofensat că un plebeu ca mine își permite să atragă atenția unor aristocrați eleganți.
Degeaba au venit cu garderoba de mii de euro, că mintea le era seacă, dovadă că nu haina face pe om, ci creierul și bunul simț.
Auzi răspuns: Dar nu deranjăm pe nimeni că filmăm.
Până la urmă respectivele specimene au fost puse la punct de personal după ce le-am dat în gât în pauză și am putut să mă bucur de a doua jumătate fără întreruperi.
De ce nu este implementată politica FĂRĂ TELEFOANE ÎN SALĂ?
Mai ales într-o asemenea instituție culturală unde se presupune că vine crema cremelor în ceea ce privește educația și buna creștere.
Se pare că, încetul cu încetul, din dorința de a nu deranja fel și fel de imbecili, se va ajunge ca un astfel de teatru să nu fie diferit de un cinematograf de mall.
Nu ești capabil să stai 3 ore fără să te atingi de telefon, de parcă ai fi șeful statului în plină criză nucleară, rămâi dracului acasă și fă-ți poze să le pui pe Instagram, nu te mai da în stambă la teatru, că degeaba curg banii pe tine dacă neuronii sunt în comă vegetativă.
Gata, m-am răcorit.
(5 / 5)
Tu instinctiv ai ales un spectacol care ti se potrivea. Iti dau un exemplu personal, de acum multi ani (2012!), despre cum am redescoperit eu teatrul.
Am fost la o conferinta (Zilele BIZ 2012) unde a tinut un discurs domnul George Mihaita. A inceput discursul spunand ca prin sala va circula un bol unde trebuie sa ne lasam cartile de vizita, ca sa ne invite la teatru.
Acolo erau multi antreprenori si oameni de afaceri, lor le era rusine sa-si lase cartea de vizita, era jignitor, asa ca au aterizat acolo fix 3 carti de vizita.
Din ce am inteles ulterior, una n-a raspuns, a doua a zis ca vine la teatru si n-a mai venit. Deci am ramas SINGURUL.
Si acum partea misto. Ma suna domnul Mihaita FIX de ziua mea. Conferinta a fost cam pe la inceputul lui noiembrie (pe 10 s-a terminat, daca tin minte corect), omul m-a sunat pe 29 noiembrie.
Si a inceput prin a ma intreba daca sunt cinefil. Drept urmare, primul spectacol la care am mers a fost POKER (dupa care a fost facut filmul omonim). Apoi m-a mai invitat la cateva. Totul a „culminat” cu Casa Zoikai, un spectacol de 4 ore.
La finalul acestuia, la berea de dupa, domnul Mihaita a marturisit: daca te chemam din prima la CASA ZOIKAI fugeai de teatru. Nu mai calcai pe aici. Te-am dus treptat. Si cel mai important, aveam nevoie de o ancora, de o legatura. Care la tine a fost filmul (Poker).
Eh, tu ai facut la fel cu Opereta: ai ancora, legatura, cu filmul, ai vazut o poveste care a si fost ecranizata, asa ca te-a incantat ce ai vazut. Deci vei mai merge! 🙂
Culmea e că nu am ales eu, mi-a fost sugerat acest spectacol, că nu aveam nici cea mai mică intenție să merg la un musical că nu mă împac cu acest gen. E ca și când tu ai merge de bunăvoie la un restaurant vegetarian sau la o cârciumă cu băuturi fără alcool 🙂.
Și da, o sa mă mai duc la Ion Dacian, în iunie. La ce spectacol? La Rebecca, de data asta în calitate de invitat.